După multele zile de toamnă-iarnă plumburie, ziua de ajun s-a simțit ca o zi de primăvară. Cum am ieșit la alergare dis de după-amiază am simțit atmosfera primăvăratică. Ciripituri voioase de tot soiul, un pic de soare care făcea cu ochiul printre nori, l-am salutat cum se cuvine imediat ce-am ajuns în unghiul în care să-l văd - cam pe la golfulețul cu rațe din zona clubului diplomaților. Am alergat cu mare plăcere, cu ochii pe apusul în desfășurare. Și mă gândeam că ia uite, ce zi de primăvară, și iarba e veselă și verde... Apoi, privind acuarela apusului, în tușe de gri albăstrui și portocaliu mi-a amintit de alte apusuri, de tablouri, de Arcuș cu și fără zăpadă și mi-am dat seama că era un apus de iarnă frumos, de fapt. Cu sau fără zăpadă, combinația asta, exact asta... Iarnă.
A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!
Comentarii