micutze aberatzii

Am început călătoria în parfum de liliac, pe Valea Oltului. Asta dupa ce am trecut de parfumul de mici de la Dedulești, desigur. Liliacul ne-a însoțit peste tot, de prin toate curțile oamenilor, în diverse forme și nuanțe, daaar... surpriză, a fost clar depășit numeric și olfactiv de către salcâm. Salcâmii nebuni de alb sunt peste tot. Și în această călătorie chiar au fost la putere maximă. A fost o excursie foarte plină de obiective interesante, frumoase, variate. Și multe. Foarte multe. De asta n-o să scriu pe larg despre ele, decât dacă mă apucă inspirația, care deocamdată îmi cam lipsește. Prima pe ordinea de zi a fost Sarmisegetusa Regia. A fost a doua oară când am ajuns acolo, și în urmă cu doi ani (cred) introduseseră audiobookuri. Nenea administratorul nu ne-a ghidat de astă dată, dar a fost ok și așa. La fel de frumos și de relaxant mi s-a părut locul, și data trecută am observat ce bine mă simțeam în special în zona sacră, pe lângă ruinele fostelor ...

Voiam să scriu despre excursia în Hațeg. Dar parcă n-am stare şi chef, în lumina întâmplărilor din ultima vreme de la muncă. Da, neprevăzutul loveşte din nou. De unde mă bucuram că de o vreme lucrurile păreau să se fi aşezat şi că, mă gândeam eu, urma doar să se rodeze fin chestiile care ar fi scârțâit, se pare că nu era deloc aşa. Am aflat de la Dana, acum vreo săptămână, că Miha pleacă. Miha, care ține frâiele CS-ului, care ştie toate cele, iată, nu mai vrea. Şi ăsta e al doilea semnal de alarmă după plecarea Oanei, care îmi dăduse de gândit. Şi ieri, când de-abia revenisem bine dispusă din vacanța în Hațeg... ne anunță că pleacă şi Bobby. Zbang! Uite că deşi ne ştim de atâta vreme am aflat ...

Parfum de liliac. Verde mult, galben de rapiță şi maro de arătură sub un albastru strălucitor.  Suntem în Bulgaria, nu departe de Ruse. Canionul Rusenski Lom, în zona chiliei rupestre de la Ivanovo.  Am urcat trepte de piatră trecând de biserica rupestră, înotând prin mirosul de liliac, până sus pe deasupra canionului. Se vede întreaga panoramă a canionului în formă de S, larg, cu pereți calcaroşi erodați în forme interesante. De jos, dinspre râul Rusenski Lom, cel ce a săpat canionul, răzbat triluri de broaşte, iar din tufele de liliac de pe creastă ciripiruri păsăreşti. Pornim să coborâm, pe ecopoteca Gramovets, către nivelul luncii râului. Descoperim vegetație de junglă, cu liane şi arbori împodobiți de liane, ne întâmpină o căldură umedă exact ca în Cheile Nerei pe porțiunea dinspre podul Bei spre cantonul Damian. Şi țânțărimea aferentă. Doar că porțiunile alternează şi peisajul şi microclimatul se schimbă şi ele. Față de Cheile Nerei a fost p...

Una din zilela alea când nici nu ai dormit cât e nevoie, când te jenează şi te enervează ceva, când la muncă e avalanşă de urgențe de la clienți nesimțiți, când totul arde, e mult, e urgent de îți vine să bați pe cineva. Perspectiva excursiei ce vine parcă nici nu mă mai încântă, la gândul că ce drăguț o să umblu eu prin canioane bulgăreşti cu botu' ăsta umflat şi care se simte dubios, parcă juma' de față e de buldog, flencănitoare. Bleah!

Şi ziua inexorabilei operații dentare a venit. Se formase un chist la rădăcina dintelui, destul de mare, am dedus eu din conversația profesională a dentiştilor. Nasoală experiență. Ce-i drept nu chiar aşa nasoală cum mi-aş fi putut închpui, dar nasoală. Cu freza pe os, scobit pe deasupra rădăcinii dintelui, o groază de operațiuni nasoale toate. A durat circa o oră toată "distracția". Aşa că acum umblu cu botul umflat. Comprese reci is the leac. 2 zile mai târziu. Botu' tot umflat. Verificat cu dentistul, e un hematom. O să fie bine. Cândva.

După deschiderea de joi, despre care am scris deja, am ajuns şi sâmbătă. M-am întâlnit cu Nico la Hanul lui Manuc. De aici se prefigura aglomerația ce urma să fie. Am pornit spre piața Națiunilor Unite. De la stegulețele colorate am intrat pe Calea Victoriei. Era să nu vedem deasupra capetelor noastre proiecția 100 styles of textures, drăguț simpluț.  Am ajuns la chestia cea mai spectaculoasă, și anume concursul de video mapping de pe palatul CEC. Foarte mișto. M-a dezamăgit proiecția românească, care era foarte colorată și mult prea plină de toate clișeele posibile, vulturi aurii, whatever. A fost ceva gen șaorma cu de toate, să placă la toată lumea.  Am urmărit toate cele 6 proiecții, unele mi-au amintit de ce-a fost la ediția din toamnă de pe Casa Poporului, altele mai puțin. Aia românească era clar nouă. Am luptat să ne deplasăm și să mergem mai departe. După ce-am trecut de ambuteiajul din fața CEC am trecut de șotronelul de pe clădirea BC...

Începusem cu avânt postarea asta dar se vede că n-am salvat nimic. Azi, pe când alergam în jurul lacului, priveam fascinată bolțile verzi, de verde viu, ale copacilor şi tufelor... Alergam printr-un pseudo-tunel verde. Lumini şi umbre, soare şi vânt răcoros. Pe lac rățoii făcuseră o gaşcă şi pluteau calmi. Un rățoi şi o rață mare şi mai blondă dormeau pe pontonul dezafectat al debarcaderului din dreptul Casei Presei.  Frunze şi frunzulițe făceau cu mâna soarelui ce se tot ascundea pâclos printre nori transparenți. La finalul turului de lac am luat-o prin Grădina Japoneză - văzusem de ieri că nu mai era închisă cu lacăt ca săptămâna trecută. Cireşii ornamentali cu flori bogate, luxuriante se răsfățau în soare în fosta poiană de lavandă. Oamenii roiau printre cireşi ca albinele, îmbătați de rozul petalelor şi de frumusețea florilor. Prea multă lume pentru gustul meu aşa că am făcut câteva poze şi dusă am fost. Pentru mine ziua de azi a fost un fel de baie de...