Parfum de liliac. Verde mult, galben de rapiță şi maro de arătură sub un albastru strălucitor.
Suntem în Bulgaria, nu departe de Ruse. Canionul Rusenski Lom, în zona chiliei rupestre de la Ivanovo.
Am urcat trepte de piatră trecând de biserica rupestră, înotând prin mirosul de liliac, până sus pe deasupra canionului. Se vede întreaga panoramă a canionului în formă de S, larg, cu pereți calcaroşi erodați în forme interesante. De jos, dinspre râul Rusenski Lom, cel ce a săpat canionul, răzbat triluri de broaşte, iar din tufele de liliac de pe creastă ciripiruri păsăreşti.
Pornim să coborâm, pe ecopoteca Gramovets, către nivelul luncii râului. Descoperim vegetație de junglă, cu liane şi arbori împodobiți de liane, ne întâmpină o căldură umedă exact ca în Cheile Nerei pe porțiunea dinspre podul Bei spre cantonul Damian. Şi țânțărimea aferentă.
Doar că porțiunile alternează şi peisajul şi microclimatul se schimbă şi ele. Față de Cheile Nerei a fost parfum. Traseul ales de Andrei ne-a coborât, ne-a plimbat prin diverse porțiuni de junglă apoi ne-a urcat din nou prin altă parte pe canion, de unde am ajuns din nou în poteca ce ducea către biserica de la Ivanovo.
Apoi am mers către peştera Orlova Chuka (stânca vulturilor). O peşteră calcaroasă foarte ramificată, cu ceva stalactite şi stalagmite, dar nu extrem de multe. Impresionante sunt mai ales coridoarele din porțiunea numită Labirint. Am văzut doar un liliac micuț dormind, probabil grosul erau în alte galerii, mai nevizitate. Am văzut ceva peşteri de când drumețesc, dar asta are un ceva aparte. Sigur,probabil nu am văzut destule, dar chiar şi aşa. Are un ceva distinctiv.
Finalul călătoriei a fost la Ruse, unde am mers un pic pe faleză, apoi ne-am îndreptat spre centru. Mulți castani în floare şi tot atât de mulți copaci cu flori roz în plină explozie florală. Am văzut copacii ăştia şi în Bucureşti, dar rar. Spre toamnă fac un fel de păstăioare. De data asta centrul Ruse-ului mi s-a părut mai provincial ca ultimele două dăți, nu ştiu să explic exact de ce, poate pentru că am mers pe stada aia în lucrări de pavare şi bordurare... poate că tăiaseră scurt ramurile copacilor de pe aleea centrală... poate că era ceva mai puțină lume... nu ştiu.
În fuga autocarului, un instantaneu dinamic. Un bănuț de aramă incandescent lunecând spre orizont de pe cerul albastru bordurat cu roz-portocaliu-movuliu către stratul verde intens şi crud susținut de statul maro intens al pământului. Sub toate, farfuria gri a şoselei. Si cerul scrijelit în W-uri de dârele alburii aurii ale avioanelor.
Comentarii