micutze aberatzii

Anul ăsta, începutul de noiembrie cu ziua mea cu tot mi-a fost foarte neclar și haotic. Ca și vremea de afară, cețos. Cea mai mare zăpăceală și stare contradictorie am avut-o din cauză că fix de ziua mea, care pica sâmbătă, fix atunci s-a găsit Irina să își facă nunta. Cu scuzele de rigoare și cu anunțat din timp, așa că, deși nu mi-a plăcut deloc, am decis să merg. În plus, colac peste pupăză, și Cătălina, care se serba și ea pe 2 noiembrie și-a organizat party-ul de ziua ei tot pe 4 noiembrie. Pentru că știam că merg la nuntă și naiba știe când apar și eu, nu m-am combinat la organizare. așa că de ziua mea am fost la nunta altcuiva și la party-ul de ziua altcuiva. A fost un pic nu știu cum, adică nu m-am simțit chiar ok. Și în străfundurile întunecate ale spiritului de scorpion, am fost chiar pissed off. Și încă mai sunt. Ceea ce mă pune pe gânduri în ce privește dacă nu o fi fost mai bine să îmi bag picioarele și să fac cu totul altceva, cumva ca anul trecut, să plec naibii ...

Pe 21 septembrie, cu noaptea-n cap, adică la 5:15, pe aripile taxiului, am ajund la punctul de întâlnire de la Izvor. Era imediat după „alarma” de furtună care s-a dovedit un fâs. Era cam răcorică, iar până să plecăm a început să și picure. Se pare că au fost unii care s-au speriat de alertele meteo și au renunțat. Autocarul a ajuns mai târziu, pe la 5:30 (dacă știam nu mai luam taxiul și veneam cu metroul, dar na, nu poți ști niciodată cum e). Nu era nicio figură cunoscută, doar parcă ceva vag, din vedere. Așa cum era figura colegei de bancă - Denisa - pe care s-a dovedit că o știam din vedere de prin excursiile cu Terra (și ea pe mine). În cele din urmă a sosit și autocarul, ne-am suit, am pornit. Ziua avea următorul plan de mers: Ploiești, Brașov, Sighișoara, Ungheni ( unde am luat masa la un mare împinge tava, Darina se numea ), Târgu Mureș, Bistrița, Năsăud, Moisei, Borșa. A fost lung drumul. Dar și interesant. Am prins niște nori luminați de soare și petice albastre de cer de ...

Da, e frumos Maramureșul. Doar că prezența atât de multor căsoaie viloaie, toate de beton și complet nerespectând frumusețea și tradiția zonei m-a surprins (neplăcut). Cumva mă așteptam să vie, dar nu în așa măsură. Și nu așa de-a... ca mucii-n fasole. Când ai așa o frumusețe  - pentru care e renumită zona, vin turiști etc etc... adică alții apreciază... tu lași ce ai frumos în paragină și construiești lângă (sau în loc de) o măgăoaie de beton, mare, cât mai mare, că de, să fie modern. Aproape că-mi părea rău că ăia o duc bine muncind prin străinătățuri și au bani să își facă viloanțele alea stricând aspectul tradițional al satului transilvănean. Practic, îmi dau seama că am ajuns prea târziu în Maramureș, e așa, ca „la steaua care-a răsărit”: azi o vedem și nu e. Așa și cu frumusețea satului maramureșan - pe când era autentică și nealterată n-o vedea nimeni, acum, că e trâmbițată și vin turiștii s-o vadă, s-a compromis. O imagine despre fenomenul ăsta am găsit-o la proiec...

În septembrie, weekendul cu numărul 2, (9-10 septembrie) gașca noastră mocăită pusese la cale o iețire de sfârșit de sezon în Vamă. Conu știa pe cineva care închiria o vilă întreagă pentru weekend și trebuia doar să ne adunăm destui cât să renteze pe cap de locuitor afacerea asta. În stilul nostru caracteristic ne-am adunat, socotit, calculit, calculot de în final eu personal abia dacă aveam habar câți suntem. Am plecat din București vineri noaptea, abial la ora 21 am reușit să ne adunăm la Sălăjan la statuie și s-o pornim. Ultimul întârziat a fost Clona, după ce-a ajuns și el o pornirăm. Călătorie de noapte la ceas de miazănoapte pe sub luna cu aripi de nor străveziu și schelet de vânt . Am ajuns în benzinăria de la Constanța la 12 noaptea, a trebuit să stăm vreo 5-10 minute pentru că se făcea casa, ma rog, d-ale aparaturii electronice. Apoi am ajuns în Vamă la scurt timp. I-am găsit pe cei veniți mai devreme (mașina lui Iulian) la masă pe verandă deja abțiguiți de vișinată și ce-o...

Spre rușinea mea, eu una nici nu știam că există. Oi fi învățat la geografie? Posibil, dar clar că denumirea nu mi-a lăsat nicio sclipire printre neuroni. De pasul Bratocea da, ăsta suna cunoscut, desigur că habar nu aveam unde e, dar măcar suna familiar.  Când colo, erau aici, la îndemână. Pe drumul de Cheia treci de cheia și mergi până la pasul Bratocea. De acolo am înțeles că dacă o iei într-o parte ajungi în Ciucaș, iar în cealaltă, ajungi în Munții Grohotiș.  Tocmai pentu că nu mai fusesem aici, dar și pentru că era într-un moment ok, când aveam și bani și nici nu eram prea obosită, m-am băgat să particip la această excursie organizată de Andinio Travel (Călător prin România). A fost pe 15 octombrie, într-o duminică. Am lăsat autocarul în pasul Bratocea și am pornit-o pe marcajul cu bandă roșie. Am urcat susținut prin pădure, și încă de aici ne-am dat seama că o să avem de furcă cu vântul. După această porțiune împădurită care ne-a făcut să gâfâim am ieșit într-o poi...

 Carevasăzică ne-am trezit devreme, nici nu mai știu la cât era plecarea, la 7, la 8, ceva de genul ăsta, așa că ne-am pregătit merinde de drum, ne-am îmbrăcat, am luat și chestii de acoperit când o să ne bată soarele în cap și gataaa. am ieșit pe ponton. N-am așteptat prea mult. Florian a adus și două vâsle, pentru că ne vorbise de o zonă cu multe păsări, dar unde era de mers la vâsle, silențios, ca să nu le speriem.  Și am mer și am tot mers, canale, plauri, lacuri mai mari sau mai mici, am fost și pe acel canal mic unde au vâslit băieții, am văzut ceva păsări, inclusiv un cum îi zicea el - pescăraș albastru. O chestie mică ce dispărea în zbor cât ai clipi. Nu mai știu exact care au fost lacurile și canalele, din amintiri aș zice Roșu-Împuțita, Roșuleț-Roșu, alte lacuri fără număr, lacul și canalul Erenciuc unde am văzut din mers arinișul cu același nume, care chiar era interesant. Apoi am intrat pe brațul Sf. Gheorghe, unde am mers blană, cu viteză mare până la pontoa...

Dimineața am reușit, măcar parțial să ne trezim mai devreme și s-o pornim la plajă. Tot cu ocolire la cafea și un ecler. De astă dată m-am înhăitat cu Baftă și Vali și am mers pe jos până la plajă, n-am mai stat după microbuz. Era în special un pod peste un canal, unde stătea lumea la pescuit, iar firele de înaltă tensiune ce treceau pe pod erau pline de rămățișe de cârlige și fire de undițe - nu cred că era de bine pentru nepricepuții care au aruncat undița în felul ăsta. Ăsta era un preview pentru excursiile pe canale ce urmau. Bun, deci ajungem la plajă, iar același program variat, adică am tras întâi o alergare de colo până colo, acum nițel mai lungă, m-am dus și puțin în golful care se făcea după dig sau stânci ce era acolo, dar solul era neprietenos cu tălpile mele așa că m-am întors repede - și am aflat după aia că am făcut bine, că acolo era plin de șerpi. Apoi bălăceli multe, ceva prăjeală la soare dar mai puțintică și cu mai multă cremă, că eram cam prăjită după zi...