Spre rușinea mea, eu una nici nu știam că există. Oi fi învățat la geografie? Posibil, dar clar că denumirea nu mi-a lăsat nicio sclipire printre neuroni. De pasul Bratocea da, ăsta suna cunoscut, desigur că habar nu aveam unde e, dar măcar suna familiar.
Când colo, erau aici, la îndemână. Pe drumul de Cheia treci de cheia și mergi până la pasul Bratocea. De acolo am înțeles că dacă o iei într-o parte ajungi în Ciucaș, iar în cealaltă, ajungi în Munții Grohotiș.
Tocmai pentu că nu mai fusesem aici, dar și pentru că era într-un moment ok, când aveam și bani și nici nu eram prea obosită, m-am băgat să particip la această excursie organizată de Andinio Travel (Călător prin România). A fost pe 15 octombrie, într-o duminică.
Am lăsat autocarul în pasul Bratocea și am pornit-o pe marcajul cu bandă roșie. Am urcat susținut prin pădure, și încă de aici ne-am dat seama că o să avem de furcă cu vântul. După această porțiune împădurită care ne-a făcut să gâfâim am ieșit într-o poieniță, de fapt era începutul golului alpin. Aici în sfârșit am avut o vedere de ansamblu . Mai ieșea și câte un pic de soare, mai cețos de fel.
Apropo de soare cețos. Pe când urcam dinspre Cheia am văzut vârfuri de munți acoperite de un fel de cușme transparent-translucide de nori, rotunjite probabil de curenți. Iar noi acum eram sub o astfel de cușmă. Din păcate în poze nu mi-a ieșit clar acest fenomen, nu i-a ieșit nimănui.
După o pauză de poze am pornit mai departe pe potecă, pentru că drumul era lung și am toot mers pe coline ierboase rotunjite apoi după un timp am dat de tot mai multe porțiuni cu zăpadă - weekendul anterior ninsese zdravăn în Bucegi, iar ce vedeam noi erau doar rămășițe, dar era clar că fusese groasă treaba.
Norii și soarele se tot jucau pe cer creând figuri și forme fantastice care luminate, care umbrite.
După un drum lung pe aceste culmi domoale și rotunjite am ajuns la vârf. Deja de ceva vreme ne bătea un vânt dur, rece, ascuțit, tăios care ne-a făcut să ne înfofolim cu toat ce aveam și să ne blindăm pe cât se poate. După vârf era o vălicică unde ne-am ascuns ca să mâncăm ceva și să facem poza de grup înainte de a porni să coborâm.
Am mers din nou o grămadă, drumul nu era greu dar era foarte lung, presărat cu fâșii de zăpadă, mocirluțe, smocuri obositoare de iarbă și însoțit de vântul cel neprietenos.
De la răscruce am pornit-o pe altă cale decât urcaserăm, pentru că urma să ajungem direct în Cheia. Am ajuns din nou la limita golului alpin cu pădurea. Un mic popas de recrupare, apoi am intrat în pădure.
Aici copacii înați, cu frunze galbene tremurătoare vuiau înspăimântător sub biciul vântului supărat.
Cum mergeam înainte pe cărare, vântul apleca trunchiurile drepte în așa fel încât aveai uneori senzația că ești într-un port arhiplin cu veliere, cu catarge pe care valurile le înclinau mereu care încotro, parcă era ceva fluid iar frunzele galbene păreau a fi un model straniu de pînze ale acestor catatge cenușii. Iar vuietul era incredibil, nu semăna cu nimic și era mai amenințător decât orice vuiet auzisem până atunci.
Aici se termina coborârea, a apărut primul acoperiș de casă din Cheia. Ne-am luat la revedere de la pădurea colorată și am continuat pe plat până la restaurant.
La restaurant am prins un apus senzațional, n-am mai ieșit afară că era frig și bătea vântul turbat, dar pentru o poză făcută prin geam chiar a ieșit bine.
Tocmai pentu că nu mai fusesem aici, dar și pentru că era într-un moment ok, când aveam și bani și nici nu eram prea obosită, m-am băgat să particip la această excursie organizată de Andinio Travel (Călător prin România). A fost pe 15 octombrie, într-o duminică.
Am lăsat autocarul în pasul Bratocea și am pornit-o pe marcajul cu bandă roșie. Am urcat susținut prin pădure, și încă de aici ne-am dat seama că o să avem de furcă cu vântul. După această porțiune împădurită care ne-a făcut să gâfâim am ieșit într-o poieniță, de fapt era începutul golului alpin. Aici în sfârșit am avut o vedere de ansamblu . Mai ieșea și câte un pic de soare, mai cețos de fel.
Apropo de soare cețos. Pe când urcam dinspre Cheia am văzut vârfuri de munți acoperite de un fel de cușme transparent-translucide de nori, rotunjite probabil de curenți. Iar noi acum eram sub o astfel de cușmă. Din păcate în poze nu mi-a ieșit clar acest fenomen, nu i-a ieșit nimănui.
De la răscruce am pornit-o pe altă cale decât urcaserăm, pentru că urma să ajungem direct în Cheia. Am ajuns din nou la limita golului alpin cu pădurea. Un mic popas de recrupare, apoi am intrat în pădure.
Aici copacii înați, cu frunze galbene tremurătoare vuiau înspăimântător sub biciul vântului supărat.
Comentarii