micutze aberatzii

De mai mult de-o saptamana am o stare aiuristica. Parca nimic nu-mi place, nu-mi prieste, sunt agitata fara rost. In plus, habar n-am ce vreau sa fac, sau mai bine zis cum sa ma adaptez celor ce se intampla in jurul meu si au legatura cu mine. Cand parca se facuse liniste si ma linistisem si eu cu toate rele-bune din viatza mea, atunci hop! neprevazutul loveste din nou. asadar primesc o propunere de afaceri... si o propunere de reluare a unei povesti incheiate acum juma' de an... si niste vorbe/pretexte ale cuiva legate de dans... si niste balarii si incurcaturi cu facturile Avon... si un telefon neasteptat, o revedere in conditii inedite si amuzante... Si la ce bun toate astea?! Nu pot sa nu ma intreb... Io ce naiba ar trebui sa fac?! Nu e vorba de niste chestii clare, de niste raspunsuri care sa fie de la sine intelese. Nu-i nici bine nici rau. Se poate si cu, si fara. Afacerea comporta multa munca, multa alergatura si riscuri, timp pierdut; desi imi doresc sa pun pe picioare o a...

multe surprize zilele astea... mirela asteapta un copil, cineva din trecut da semne de viatza, eu voi reusi sa ma duc la concertul Metallica de la Sofia ... numai chestii neasteptate. de-aia ziceam eu ca-mi place viatza, ca e plina de surprize; ce atata monotonie...

ieri cu fetele de la dans in Oldies... azi cu gasca, mare sarbatoare mare, patru peshtishori nou-nascuti dau de baut (bafta, vulturu', bebe si eliza)... adunare de zile mari, abia astept... iar maine ma vad cu mirela, chiar mi-era tare dor de ea... mi-a scris azi pe mess... zicea ca m-a visat ieri noapte, cum ca ne certam una pe alta ca de ce n-am reusit sa ne facem timp sa ne vedem la un papanas (ca doar asa ramasese vorba ultima oara cand ne-am intalnit)... adevarul e ca si pe mine ma cam rodea un sentiment de vina ca n-am mai vorbit demultisor... ei, asa se intampla, asa vin revederile, la pachet. si e foarte bine.

Excelenta versiunea simfonica! (parerea mea) Azi am citit bloguri... interesante, diverse, cu personalitate. Le voi adauga in lista mea de linkuri. Interesant sa vezi cum percep altii viatza sau diferite aspecte ale ei, cum simt, cum se exteriorizeaza in scris, cum gandesc... Sigur, un blog e doar o imagine a unui om... Bunaoara, zilele astea am citit ce-am scris anul trecut... si ma gandeam.... oare cineva care nu ma cunoaste deloc dar mi-ar citi blogul ce imagine si-ar face despre mine? Ar fi relevanta? Ar fi realista? La fel sta treaba si-n cazul celorlalti necunoscuti pe care-i citesc. Cred ca un blog e o completare, nu un substitut. Poti cunoaste un om, dar daca mai si citesti ce scrie, asta iti da inca o perspectiva din care sa-l poti privi. Sau ca niste lentile prin care vezi brusc mai bine, mai descoperi ceva. Un zoom in (sau out). Un fel de inca o dimensiune. Asta am constatat din blogurile celor care-mi sunt prieteni. Dar ca sa reiau ideea, azi citeam bloguri, multe bloguri,...

ieri am fost la teatru... Copiii la putere, se numeste piesa... Ma gandeam daca e ok sa scriu sau nu depre ea... avand in vedere ca nu mi-a prea placut. A fost premiera, sau avampremiera, ceva de genul asta, lume multa... Unii s-au amuzat copios. Eu una n-am fost cine stie ce incantata. Mesajul piesei, asa cum l-am citit pe un site (port.ro) suna bine... dar e tare greu de deslusit printre alambicarile si briz-brizurile zapacitoare... eu una, n-am vazut padurea din cauza copacilor. nu-mi dau seama ce a fost de vine, eu, montarea, regia, jocul actorilor, piesa insasi sau ce altceva n-a fost in regula. poate toate la un loc. mi-a lasat acelasi gust incert ca filmele frantuzesti din noul val. exista un ceva, un mesaj interesant, dar atat de halucinant, amestecat si derutant, incat... nu-l mai percep decat foarte estompat. desi, mentionez, imi place teatrul absurd. si inca foarte mult...

fulgi... vant... alb... intuneric... tarziu in noapte... vantul spulbera zapada, in drumul pustiu de la ringier spre metrou... totul e alb, fulgii marunti sunt ca un val de spuma ce sa sparge de tarm... valul ma spulbera si pe mine... mi-ar fi placut sa ma imprastii si sa zbor cu vantul si fulgii aiurea, in toate partile, fara rost, fara scop, fara intrebari, fara ganduri; asa, pur si simplu. si, fara nici o (nicio, in noua ortografie aprobata de academia romana - ce naspa arata) legatura, ceva amuzant:

A fost una din acele zile cand se burzuluieste nonconformismul din mine. Nonconformista sub acoperire. De ce? Pai, ia spuneti-mi, de ce sa fac eu ce fac altzii? De ce sa-mi stabileasca societatea, lumea, altii o anume zi pentru nu-stiu-ce? ca e thanksgiving, haloween, valentine, ca e... orice-ar fi?! Asadar dau ignore pentru chestiile astea. La fel m-apuca cand sunt intr-o situatie in care musai "trebuie" sa ma port intr-un anume fel; nici una, nici doua, grrrr! si fac exact pe dos... sau oricum, nu ma las pana nu fac vreo faza "care nu se face". That little devil! In rest, agitatie (rezervare la teatru pt duminica, luat bilete, scandal la Avon, o comanda amanata, belele; multa munca la munca) si stabilirea unui program incarcat de weekend. Sambata o sa ma vad cu personajul caruia trebuie sa-i spun delicat dar hotarat ca n-are ce cauta in preajma mea... apoi ca sa ma binedispun, merg cu dana la concursul de dans de la polivalenta; duminica ma vad cu elena iar apoi m...