Treceți la conținutul principal

Răzbunarea din vis

 Am din când în când vise. Adică unele pe care le și țin minte și care sunt tare bizare. Uneori pricep ce-mi zic, alteori rămân mască și nu înțeleg nimic, le întorc pe toate părțile și nimic.

Ăsta despre care scriu e destul de recent și cred că e evident ce spune.

Prima parte mi s-a cam șters, era ceva gen film polițist sau mă rog, pe-acolo, era un cineva care se străduia să deschidă un caz împotriva altcuiva care îi făcuse mult rău, parcă era vorba de hărțuire, nu-s sigură. Țin minte doar un flash când respectivul îmi arată un dosar cu ștampilă pe el și se și ne bucurăm că ura, ce bine, netrebnicul va fi condamnat, ajunge la pușcărie și primește ce merită.

Apoi alt flash, imagine din celulă (?) unde individul, hărțuitorul este luat în primire de comitetul de întâmpinare. Aici gândeam perfect, acum hărțuitorul primește ce merită, o să vadă și el cum e să fii hărțuit. Era un șef și câțiva executanți. Șeful decide că ăla e un gunoi și că vor să scape de el. Ăla face la început pe cocoșul, dar i se înfundă. Șeful zice ceva gen să te f*t în gât și face un semn spre executanți. Ăia iau o sticlă sau un vas ceva plin cu alcool și încep să îi toarne pe gât ăluia. Și dă-i și dă-i, toarnă de nu se mai opresc, ăla se sufocă, n-are încotro și mai înghite, șeful zice în fundal ceva de genul ei, de-aici o să ajungi direct la (nu mai știu unde, era o denumire care în vis era clar că la nebuni), vedeam cum suferă ăla și îmi părea foarte rău că și din cauza mea a ajuns în situația asta.

M-am trezit tare bulversată de vis. Îl trăisem intens, foarte real. În primele minute mă întrebam ce naiba de vis, că nu țin minte să mă fi răzbunat, cum să simt așa ceva? Apoi, următorul gând: să te răzbuni e inutil. Nu face nici dreptate, și eventual ajungi să te simți și mai rău din cauza urmărilor.

Da, nu m-am prea răzbunat la viața mea, dar cu siguranță au fost momente când m-am gândit la asta. Poate după visul ăsta nici n-o să mă mai gândesc de rău...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş