Treceți la conținutul principal

Anul nou și ziua ta, sau aniversări, serbări și alți demoni

Într-o sâmbătă oarecare cu prognoză dubioasă, o drumeție. Una dintre multele de anul ăsta. Am plecat din București pe întuneric, noapte încă, ploaie care s-a schimbat în fulgi, apoi în drum spre Timișu de Jos diverse cețuri și ploi, iar după Sinaia - norii s-au mai ridicat, cât să vedem împrejur.

Pornind urcușul prin pădure spre Tamina, de la o pădure ușor pudrată dar mohorâtă am dat de tot mai mult alb, până am intrat în tărâmul basmelor. Un vis alb, nici nu conta că cerul era gri. 

Și, pentru că eram într-un basm, după colț dintre nori, a început să ne facă cu ochiul soarele, jucăuș. Basm cu zăpadă ca-n povești și soare. Prima zăpadă ultra proaspătă de anul ăsta (ninsese peste noapte). Apoi minunile s-au ținut lanț, că doar eram într-o poveste.




 După ce-am urcat prin canion am început urcușul prin nămeți spre Piatra Mare, ca direcție. Pe urcușul ăsta prin zăpadă până la genunchi cerul, soarele, pădurea și muntele s-au jucat cu noi de-a v-ați ascunselea. Soarele era sus, lumina, dar valuri de ceață-nori veneau de mai jos de noi, ne cuprindeau într-o ceață diafană, ca un abur luminos - asta nu se poate prinde nici în poze nici în cuvinte. 


Dacă a fost vreodată în viața mea un moment în care să nu fiu sigură dacă sunt trează, visez sau m-am transportat într-un basm, ăla a fost. Și fix momentul ăsta l-am simțit ca Anul Nou sau/și ziua mea, adică un moment absolut special, pentru care n-am făcut nimic special în afară de a fi acolo atunci. 

Că tot mă gândisem eu de ziua mea că ce mi-ar fi plăcut să mă duc nuștiu unde, sau de Anul nou la nu știu ce cabană sau în nu știu ce țară... Ei bine nu, Anul nou și ziua mea s-au întâmplat să fie pe nepusă masă, absolut minunat, într-o zi oarecare. 

Doar că na, oameni suntem și tindem să uităm. așa că zilele astea iar m-am surprins gândindu-mă băi, dar ce mi-ar plăcea să fac revelionul la vreo cabană, că n-am mai făcut asta și tare îmi doresc... Uitând că de fapt revelionul ăla poate fi oricând. Că ziua mea, sau o zi de sărbătoase poate fi în orice moment, în orice zi, dacă sunt acolo și nu umblu cu gândurile brambura după cai verzi pe pereți inexistenți...


Pe platou a fost soare plin, de vară, compensat însă de un vânt rece. Apoi, la coborâre, am avut din nou un dans cu norii care-au venit peste noi.


Apoi, de-a lungul coborârii am descoperit că iarna de dimineață se transformă într-un mix interesant.


Jumi-juma.


Și strălucire. Dar ce strălucire!!!


Pe bucata de final de pe brazi zăpadă se topise și devenise o ploaie cu soare. Primăvarăăă.



Cam așa aș descrie ziua mea de An Nou venit când a vrut el să vină, nu după calendar sau după obiceiuri și obișnuințe.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş