Plouă. Cer plumburiu, nori cenușii în toate nuanțele dansează deasupra Mării Negre, plumburie, dark și agitată. Clădiri futuriste grațioase, de 20-30 de etaje sau mai mult sfidează apăsarea cerului și gravitației.
Multe schele, mulți zgârie-nori în creștere, cartiere întregi.
Apoi partea comunistă, atât de recognoscibilă și, din păcate, familiară. Blocurile gri jerpelit. Cu toată atmosfera lor locuită.
Debarcăm aproape de promenada de pe faleză. Mozaic pe jos, totul frumos și îngrijit. Marea în stânga, pe sensul nostru de mers. În zilele însorite e probabil superb. Chiar și pe vremea asta ploioasă arată foarte bine.
Mergem ce mergem, trecem pe lângă turnul-alfabet, pe lângă clădirea universității tehnice georgiano-americane (devenită însă hotel) și pe lângă alte nebunii de acest fel. Pe promenada largă două gagici arăboaice fashioniste se dădeau cu trotinetele electrice, urmate și de un tip, desigur. În costumații fluide, roz-prăfuit și turcoaz pal, cu burka la culoare, se distrau de mama focului. Fetele se uită lung la ele și le deplâng că ce nașpa e să fii așa acoperită și înfofolită pe căldura asta etc (da, era foarte cald, zăpușeală tropicală, cu toți norii și vântul dinspre mare).
Portul turistic e cam golaș, aflăm și de ce - de când cu marele urs care a întrat prietenește în Crimeea mai toate circuitele turistice maritime pe Marea Neagră s-au dus de râpă. Așa că vedem doar bărci pescărești mai mari și mai mici și câteva veliere de agrement, atât.
De departe răsare o roată mare. Abia când ajungem la ea vedem cât de mare e de fapt. Iar vizavi de ea - statuile cinetice Ali și Nino. Văzusem poze mai demult, dar desigur nu reținusem că erau în Batumi, Georgia. Le-am prins în cele 10 minute cele mai interesante din ciclul complet de jumătate de oră, și anume când ajung față în față și se apropie, se întrepătrund, trec una prin alta și se despart. Nu din toate unghiurile se vede la fel, dar ideea de doi care devin unul iar apoi redevin doi e clară și descifrabilă oricui, cu toată metafizica aferentă.
Apoi tur pietonal prin centrul vechi. Străzi pitorești, cu case cam scorojit dar cu multă verdeață, cu aer mediteranean dar aducând și a zona Lipscani nerenovată. Când vor și renova, probabil va căpăta aer mai de Nisa mai mult decât de Lipscani. Am ajuns, goniți de stropi intermitenți, pe strada principală din centrul vechi. Clădirile renovate foarte recent te cam lăsau mască. Restaurante, hoteluri, piețe pietonale - o plăcere. Scurtă, că a trebuit să plecăm. Am luat masa într-un bistro la subsol, unde am mâncat ca regii. Doar că la plecare a venit ploaia cea mare. Ne-am salvat în autocar.
Oricum, de aici încolo, pentru noi Batumi a rămas orașul ploii torențiale neîntrerupte. A plouat de-a rupt. Străzile au devenit râuri pe care navigau mașini, printre coloșii de sticlă și beton ce sfidau furtuna.
A plouat puternic și continuu toată noaptea. Abia în zori s-a oprit. Între micul dejun și plecare am apucat doar să dau o fugă până pe faleză să văd marea și apoi să fug înapoi în hotel să cobor bagajul.
Comentarii