Work from home. Uneori o soluție visată (mai ales dimineața când suna ceasul și aș fi dat orice să mai dorm o oră-două), alteori nu, ieri (joi 12 martie) a devenit realitate.
O chestie incredibilă, devenită reală doar cu câteva ore înainte, pe la ora 15 miercuri.
Când ne strângeam calculatoarele și monitoarele și ne căram rând pe rând lăsând birourile pustiite, o priveliște postapocaliptică, aveam așa o senzație bizară...
Da' și azi {deja ieri} a fost bizar, să stau în casă, să nu văd și eu un pom, o vrabie, ceva decât de la geam, afară soare și primăvară iar eu legată de calculator? Am suferit de lipsă de mișcare, a fost o chestie foarte clară... (aici încep însemnările din ziua 2 de work from home) Cu prima ocazie am zbughit-o afară, măcar până la Lidl, să mă mișc, să respir aerul de primăvară cu miros de flori de corcoduș. Iar seara, la escaladă, am compensat, am stat vreo trei ore, de am ajuns acasă cam fără vlagă iar azi aveam urme de febră musculară peste tot.
Ei, azi m-am distrat relativ similar. Dimineață nervișori de la felul cum "zburda" rețeaua ca ochiu' mortului, apoi, când n-am mai suportat m-am cărat iar spre Lidl să îmi mai clătesc ochii cu florile și frunzulițe și cerul și ciripiturile de pe scurtături de prin spatele blocurilor.
Am descoperit chestii. Echipa de muncitori ce schimbau de zor gardurile ce împrejmuiesc spațiile verzi e de chinezi. De acolo și vrednicia cu care lucrau. O groază de pisici ce hălăduie în dosul blocurilor. Mulți corcoduși explodați în alb și un miros plăcut și suav în jurul lor. Căldură ca vara, de tricou. Cer albastru.
M-am calmat și m-am gândit că am rămas în modul de gândire de la munca la birou, unde faptul că ceva durează prea mult îți mănâncă timpul și atât, că nu poți face altceva între timp, doar să freci menta pe net sau Facebook. Or acum, cu bune și rele, sunt acasă, și pot folosi altfel timpul "pierdut", chit că e doar să ies pe băncuța din fața blocului sau să fac ordine prin "birou". Pur și simplu trebuie să privesc altfel timpul ca să văd cum pot profita de el la maxim, trebuie doar să găsesc chestiile alea bune și să le fac loc unde se poate. Gen hai să vedem că poate merge o alergare dimineața până în ora 9.
Poate dacă gândesc așa reușesc să fac mai multe lucruri care îmi plac și să nu duc dorul drumului spre birou, al pauzelor de hăhăială cu colegii, al momentelor de prăjeală când spunem toți numai tâmpenii, al colectivului în general și al fiecăruia în particular.
Seara am simțit nevoia imperioasă să mă mișc, voiam să alerg dar genunchiul stând a zis nuununu șezi blând și atunci am zis ok, atunci hai plimbare. M-am preumblat întâi cu maică-mea apoi singură pe străzile din împrejurimea extinsă, pe urmele unor amintiri antice - Carol Knappe și fostul All, Caraiman și dispensarul, cimitirul, bunicul, CPC și primele mele cursuri de DTP... Totul prin miros de flori albe și roz.
Să vedem ce o mai fi. Să ne adaptăm și să găsim părțile bune, că sigur sunt. Regretele și nemulțumirea sigur nu ajută.
O chestie incredibilă, devenită reală doar cu câteva ore înainte, pe la ora 15 miercuri.
Când ne strângeam calculatoarele și monitoarele și ne căram rând pe rând lăsând birourile pustiite, o priveliște postapocaliptică, aveam așa o senzație bizară...
Da' și azi {deja ieri} a fost bizar, să stau în casă, să nu văd și eu un pom, o vrabie, ceva decât de la geam, afară soare și primăvară iar eu legată de calculator? Am suferit de lipsă de mișcare, a fost o chestie foarte clară... (aici încep însemnările din ziua 2 de work from home) Cu prima ocazie am zbughit-o afară, măcar până la Lidl, să mă mișc, să respir aerul de primăvară cu miros de flori de corcoduș. Iar seara, la escaladă, am compensat, am stat vreo trei ore, de am ajuns acasă cam fără vlagă iar azi aveam urme de febră musculară peste tot.
Ei, azi m-am distrat relativ similar. Dimineață nervișori de la felul cum "zburda" rețeaua ca ochiu' mortului, apoi, când n-am mai suportat m-am cărat iar spre Lidl să îmi mai clătesc ochii cu florile și frunzulițe și cerul și ciripiturile de pe scurtături de prin spatele blocurilor.
Am descoperit chestii. Echipa de muncitori ce schimbau de zor gardurile ce împrejmuiesc spațiile verzi e de chinezi. De acolo și vrednicia cu care lucrau. O groază de pisici ce hălăduie în dosul blocurilor. Mulți corcoduși explodați în alb și un miros plăcut și suav în jurul lor. Căldură ca vara, de tricou. Cer albastru.
M-am calmat și m-am gândit că am rămas în modul de gândire de la munca la birou, unde faptul că ceva durează prea mult îți mănâncă timpul și atât, că nu poți face altceva între timp, doar să freci menta pe net sau Facebook. Or acum, cu bune și rele, sunt acasă, și pot folosi altfel timpul "pierdut", chit că e doar să ies pe băncuța din fața blocului sau să fac ordine prin "birou". Pur și simplu trebuie să privesc altfel timpul ca să văd cum pot profita de el la maxim, trebuie doar să găsesc chestiile alea bune și să le fac loc unde se poate. Gen hai să vedem că poate merge o alergare dimineața până în ora 9.
Poate dacă gândesc așa reușesc să fac mai multe lucruri care îmi plac și să nu duc dorul drumului spre birou, al pauzelor de hăhăială cu colegii, al momentelor de prăjeală când spunem toți numai tâmpenii, al colectivului în general și al fiecăruia în particular.
Seara am simțit nevoia imperioasă să mă mișc, voiam să alerg dar genunchiul stând a zis nuununu șezi blând și atunci am zis ok, atunci hai plimbare. M-am preumblat întâi cu maică-mea apoi singură pe străzile din împrejurimea extinsă, pe urmele unor amintiri antice - Carol Knappe și fostul All, Caraiman și dispensarul, cimitirul, bunicul, CPC și primele mele cursuri de DTP... Totul prin miros de flori albe și roz.
Să vedem ce o mai fi. Să ne adaptăm și să găsim părțile bune, că sigur sunt. Regretele și nemulțumirea sigur nu ajută.
Comentarii