Le arunc de-a valma și oi vedea după ce iese dacă iese.
O vorbă de duh a cuiva de pe net: ce mai plângem după viața aia de care ne plângeam înainte... Mult adevăr în asta, mi-a plăcut mult.
Primăvara, natura, își vede de treaba ei, indiferență la fricile, isteriile și pandemiile noastre... Viața merge înainte, cu sau fără mine. Nu-s așa importantă nici eu, nici nimeni altcineva, suntem doar niște celule, care pot, dacă vor, să se armonizeze cu viața, sau nu, și să se chinuiască degeaba.
Antagonismul dintre #stauincasa și ce știu și simt că îmi face bine m-a pus pe gânduri.
Aparent, #stauincasa e un raționament corect, daaar... e pur teoretic. Cel puțin până apare un tratament sau vaccin împotriva acestui virus, Covid-19 (SARS-Cov-2). Pentru că ok, închizi totul, se menține sub control, nu mai apar infectării noi, daaar, la prima relaxare poate apărea din nou de undeva (oamenii se mișcă, călătoresc etc) și cum răspândirea are progresie geometrică... posibil să fie nevoie să mai închizi iar totul... iar și iar... {Timp în care cine ce mai produce efectiv? Micii agricultori nu se știe dacă vor reuși să treacă criza, fabricile mici la fel, iar cum agricultura înseamnă semănat primăvara (și nu e vorba doar de România, surpriză - restul lumii e în exact aceeași situație), îngrijit, etc etc, e interesant de văzut cum va arăta oferta de alimente proaspete mai spre vară-toamnă. Că de faptul că probabil și banii de care vom dispune vor fi... cine știe câți și dacă - nici nu mai zic. Repet, nu e vorba doar de România, toată omenirea e exact în aceeași situație.}
Pe când rațiunea și bunul simț comun spun că, dacă nu te îngrămădești cu alții pe nicăieri, poți să mai ieși un pic din casă ca să alergi sau să te plimbi ca să te dezmorțești, că face bine la sănătate - mai ales dacă nu ai curte sau ceva mai mult spațiu să te desfășori și să respiri aer curat și să faci câțiva pași. Nenorocirea e că toată lumea vrea asta și iar rezultă aglomerări și riscuri. Nemaivorbind de cei care oricum n-au nicio rezervă să se înghesuie cu alții, să tușească în plină mulțime, să scuipe pe jos etc. Și mai e și psihologia de turmă - păi dacă ăla se plimbă, io de ce nu? Doar că ăla poate e sănătos tun, are grijă să nu dea nas în nas cu nimeni, nu se întâlnește cu nimeni și își ia toate măsurile de precauție, pe când tu ești doar inconștient.
De aici și dilema. #stauincasa (socially corect) dar nimic nu îmi garantează că lucrurile vor fi cum cred, vreau și sper eu (pentru că nu am niciun control asupra a ceea ce se întâmplă în afara sferei mele minuscule de influență, nemaivorbind de purul neprevăzut) și mă enervez când văd că lucrurile nu se desfășoară cum zic eu că trebuie? Mă bazez pe bunul meu simț și fac ce e bine pentru mine acum, dar risc ca puzderie de inconștienți să zică, da' ce eu sunt mai prost și să facă aparent la fel ca mine dar fără să fie cu adevărat precauți și conștienți de ceea ce fac?
Și în încheiere, gândul care mi-a venit curând după anunțul Danei cu gata de mâine lucrăm de acasă, în seara asta vă luați computerele și monitoarele le montați și facem proba de funcționare... Când ai impresia că viața ta va fi în vreun fel anume, că ai timp să faci, să dregi... Te trezești că Neprevăzutul intervine brutal și schimbă complet totul. Și, de fapt, nu trăim cândva în viitor, ci Acum. Fă rai din ce ai și bucură-te de ce ai acum. Că ce va fi, habar nu ai. Mâine nu există. Va fi un alt acum. (Mențiune importantă: asta nu înseamnă să fii iresponsabil. Și nici să te gândești doar la tine. Să faci asta abia după ce simți că toți ceilalți sunt la fel de importanți ca tine și că îți asumi toate consecințele faptelor tale)
O vorbă de duh a cuiva de pe net: ce mai plângem după viața aia de care ne plângeam înainte... Mult adevăr în asta, mi-a plăcut mult.
Primăvara, natura, își vede de treaba ei, indiferență la fricile, isteriile și pandemiile noastre... Viața merge înainte, cu sau fără mine. Nu-s așa importantă nici eu, nici nimeni altcineva, suntem doar niște celule, care pot, dacă vor, să se armonizeze cu viața, sau nu, și să se chinuiască degeaba.
Antagonismul dintre #stauincasa și ce știu și simt că îmi face bine m-a pus pe gânduri.
Aparent, #stauincasa e un raționament corect, daaar... e pur teoretic. Cel puțin până apare un tratament sau vaccin împotriva acestui virus, Covid-19 (SARS-Cov-2). Pentru că ok, închizi totul, se menține sub control, nu mai apar infectării noi, daaar, la prima relaxare poate apărea din nou de undeva (oamenii se mișcă, călătoresc etc) și cum răspândirea are progresie geometrică... posibil să fie nevoie să mai închizi iar totul... iar și iar... {Timp în care cine ce mai produce efectiv? Micii agricultori nu se știe dacă vor reuși să treacă criza, fabricile mici la fel, iar cum agricultura înseamnă semănat primăvara (și nu e vorba doar de România, surpriză - restul lumii e în exact aceeași situație), îngrijit, etc etc, e interesant de văzut cum va arăta oferta de alimente proaspete mai spre vară-toamnă. Că de faptul că probabil și banii de care vom dispune vor fi... cine știe câți și dacă - nici nu mai zic. Repet, nu e vorba doar de România, toată omenirea e exact în aceeași situație.}
Pe când rațiunea și bunul simț comun spun că, dacă nu te îngrămădești cu alții pe nicăieri, poți să mai ieși un pic din casă ca să alergi sau să te plimbi ca să te dezmorțești, că face bine la sănătate - mai ales dacă nu ai curte sau ceva mai mult spațiu să te desfășori și să respiri aer curat și să faci câțiva pași. Nenorocirea e că toată lumea vrea asta și iar rezultă aglomerări și riscuri. Nemaivorbind de cei care oricum n-au nicio rezervă să se înghesuie cu alții, să tușească în plină mulțime, să scuipe pe jos etc. Și mai e și psihologia de turmă - păi dacă ăla se plimbă, io de ce nu? Doar că ăla poate e sănătos tun, are grijă să nu dea nas în nas cu nimeni, nu se întâlnește cu nimeni și își ia toate măsurile de precauție, pe când tu ești doar inconștient.
De aici și dilema. #stauincasa (socially corect) dar nimic nu îmi garantează că lucrurile vor fi cum cred, vreau și sper eu (pentru că nu am niciun control asupra a ceea ce se întâmplă în afara sferei mele minuscule de influență, nemaivorbind de purul neprevăzut) și mă enervez când văd că lucrurile nu se desfășoară cum zic eu că trebuie? Mă bazez pe bunul meu simț și fac ce e bine pentru mine acum, dar risc ca puzderie de inconștienți să zică, da' ce eu sunt mai prost și să facă aparent la fel ca mine dar fără să fie cu adevărat precauți și conștienți de ceea ce fac?
Și în încheiere, gândul care mi-a venit curând după anunțul Danei cu gata de mâine lucrăm de acasă, în seara asta vă luați computerele și monitoarele le montați și facem proba de funcționare... Când ai impresia că viața ta va fi în vreun fel anume, că ai timp să faci, să dregi... Te trezești că Neprevăzutul intervine brutal și schimbă complet totul. Și, de fapt, nu trăim cândva în viitor, ci Acum. Fă rai din ce ai și bucură-te de ce ai acum. Că ce va fi, habar nu ai. Mâine nu există. Va fi un alt acum. (Mențiune importantă: asta nu înseamnă să fii iresponsabil. Și nici să te gândești doar la tine. Să faci asta abia după ce simți că toți ceilalți sunt la fel de importanți ca tine și că îți asumi toate consecințele faptelor tale)
Comentarii