Scottish experience (1)

Mi-a plăcut Scoția încă de când cobora avionul pentru aterizare. Dealuri, pajiști verzi, cartiere sau sătuce de căsuțe toate aurite de lumina dimineții de toamnă însorite și reci, cu un ușor halou de ceață - deja părea o lume de poveste.
Aterizam la Glasgow, și tot ce am văzut după ce avionul a făcut o voltă și s-a poziționat pe trasa dreaptă pentru aterizare arăta că din basme. Ajuta mult și lumina de ora 9 a zilei de 31 octombrie, și bruma de pe iarbă.

Ajunși pe aeroport am luat un autobuz spre oraș, care ne-a dus la autogara Buchanan (cred). Aici ne-am lăsat bagajele într-o cutie de depozitat bagaje și Narcis ne-a dus să hoinărim prin Glasgow. Am mers ceva prin oraș, am ieșit într-un parc, unde localnici vârstnici făceau jogging sau se plimbau cu bicicleta - aici pot spune că m-am îndrăgostit de Scoția: verdele incredibil al gazonului, frunzele multicolore de toamnă, parcul îngrijit dar nu "îmblânzit", lumina, cerul, ciripitul, moșuleții care alergau la tricou și șort deși era rece, (în jur de 0 grade), nu știu, ceva m-a făcut să rezonez profund cu locurile alea. Am mers o vreme prin parc, am traversat un râu pe un pod și am ajuns pe o alee ce mărginea Universitatea din Glasgow (universitatea veche, căci mai târziu am văzut multe alte universități și facultăți moderne). Aici case-castel sau case-conac zâmbeau în soare printre frunzele galbene, maronii, roșii, portocalii mixate cu verde.

Am mers pe alee, am dat colțul și am văzut o întrare pentru mașini spre Universitate. Deja ce vedeam, arhitectura clădirilor, a porților, ne atrăgeau atenția. Mergând înainte am dat de intrarea principală pietonală. Da, impresionant - un palat, ce să vorbim. Și multe detalii vegetale - mici peluze, copăcei, aranjamente, flori - deosebit de reușit îmbinate.

Am intrat, Narcis ne recomandase să vedem curțile interioare - da, cu adevărat mișto. Am avut un gând rostit cu voce tare - aici chiar mi-ar plăcea să merg la facultate.

Între cele două curți interioare - arcade, un dezmăț de arcade.

Am încercat să urcăm în turnul cel mai înalt, căutarea ne-a dus aici:

Era un fel de intrare în corpul pentru profesori și oficialități, am fi urcat scările alea minunate, dar scria clar că vizitarea fără programare prealabilă nu e permisă așa că ne-am mulțumit cu această aruncare de ochi în partea neaccesibilă oricui.

Am mai întrat apoi în alt corp, o zonă cu acces liber, unde exista și un muzeu al universității - care ne-a lăsat cu gurile căscate. Nici pe-aici nu era vreo sărăkie, totul era așa mișto de nici nu știai unde să te uiți mai întâi. Am tras cu unchiul pe gaua cheii și într-o sală de clasă, unde se ținea un curs, și din nou ni s-a tăiat respirația de cum arăta "clasa" aia - palat, frate, nimic mai puțin. Cum o fi să stai și să înveți într-o astfel de sală?!

Timp limitat, așa că ne-am pornit spre următorul obiectiv, muzeul Kelvingrove, trecând prin spatele universității, pe alei printre peluze generoase.

Aici am pus eu aiurea poze din interiorul muzeului din universitate

Aici am revenit la drumul spre Kelvingrove, asta era o ieșire din curtea universității.

Deja ne îndepărtăm, ocolind-o pe latura din stânga.

Și aici ajunseseră în spate stânga.

Și ne îndepărtăm pe o alee tomnatică. Aici, pe o peluză cu un copac am văzut trei veverițe cenușii foarte bine hrănite, mari și stufoase, dar cum pozele mi-au ieșit prost nu le afișez.

Ne apropiam de clădirea de piatră roșie a muzeului. Alt palat.

Am întrat și ne-a căzut fața. Probabil aia e, dacă n-am văzut destule palate. Întrarea principală ducea într-un hol, din care intrai într-o sală impunătoare, un fel de sală de trecere sau de primire, cu orgă în spate. Și nu zic ce noroc am avut, că ne-am nimerit să prindem 10-15 minute dintr-un concert de orgă susținut doar duminica de la ora 13. By the way, acustica era demențială și una dintre primele piese a fost zguduitoare, toți am rămas fără suflare. Noroc că pe urmă a dat-o pe chestii ușurele și ne-am revenit.

Era imens acest muzeu, și foarte foarte interesant, și foarte prietenos cu vizitatorii. Găseai aici ce nici nu gândeai, pictură, costume, expoziții tematice despre diverse culturi, tapiserie, ceramică, nici nu mai știu ce să zic. Am văzut aici și un Dali original, dar pus în valoare cu mult stil. Nici n-am apucat să văd tot, poate maxim trei sferturi. Dar chestia e că nu-mi venea să cred câte chestii fantastice se puteau găsi într-un singur muzeu, cu intrare liberă de altfel.

Nici n-am făcut multe poze în interior, am preferat să le acaparez doar cu privirea, din fugă.

La plecare am reușit să surprind mai panoramic clădirea muzeului, frumos conturat pe cer și luminat de soarele de toamnă, auriu-arămiu.

Ne îndreptam spre o zonă înaltă, cu o catedrală gotică și o necropolă, de unde se vedea frumos, panorama orașului.

Frumoasă catedrala, sobră dar elegantă.

După ce am vizitat-o pe interior am mers pe dealul cu necropola. Am urcat un pic, iar lumina a fost prim-solistă în poze.

După asta am părăsit dealul, îndreptându-ne spre autogara Buchanan. Dar am mers destul pe jos până la metrou - era să uit de metrou, o să revin - printr-o zonă destul de modernă, plină de diferite universități. Am remarcat street art-ul tematic.

Metroul - poate doar linia asta pe care am mers de la autogara Buchannan era așa - era nu foarte aglomerat, cu stații cu peroane înguste. Trenul era ca un fel de trenuleț, cu vagoane joase, cineva a zis că parcă e metrou pentru hobbiți. Și cu niște canapeluțe ca din sufrageria bunicii. Foarte haios.

Cam atât despre Glasgow. Am luat un autobuz de linie sprea Edinburgh, am ajuns pe întuneric, ne-am cazat și am pornit sub amenințarea unei bure ușoare de ploaie spre dealul pe care se ținea Samhuinn Fire Festival.

Asta de jos e o catedrală de lângă hostel, o siluetă romantică în noapte.

Am urcat printr-un puhoi de lume pe dealul întunecos. Era o mare de oameni și nu vedeai nimic, dacă erai ca mine, așa mai piticot. M-am ținut după unii din grup, că ne-am pierdut unii de alții în lume și, întâmplător am nimerit într-o zonă unde mai apoi chiar s-au desfășurat destule scene ale spectacolului.

Interesant, dar cam imposibil să vezi în ansamblu care era acțiunea și ce trebuia să fie. Am aflat a doua zi de la ghid care era treaba cu festivalul, cu lupta dintre spiritele verii și ale iernii bla bla și că acum învingeau alea ale iernii. Eu una să mor dacă am înțeles care erau alea ale verii și care ale iernii, că erau o groază de tipe semidezbrăcare și vopsite dare defila în grupuri, tobe cu ritmuri tribale, unii vopsiți care răcneau și alergau, făclii ici și colo, focuri, așa, de unde eram eu am văzut un fel de balamuc oarecum fascinant dar chiar nu am înțeles mare brânză.