Anul ăsta nu mai aveam nimic clar gândit pentru ziua mea. Aveam excursia în Scoția fix înainte, deci nexam $$ în buzunare, zi liberă de recuperare după excursie, luni și toată libertatea din lume să fac ce vreau.
Multe dubii, să îi invit pe unii, pe alții sau pe ceilalți la o bere? Să organizez ceva? Brusc mi-am dat seama că, deși mereu mi-am dorit să îmi petrec ziua alături de prieteni ba m-am și ofticat când din diverse motive nu mi-a ieșit... De data asta am chef să fiu doar eu cu mine. Și cu toamna colorată de afară, cu soarele, cerul, frunzele, vântul și norii.
Am avut pentru prima oară senzația clară că vreau ca nimeni să nu se simtă dator, obligat sau mai știu eu cum să îmi ureze lamulțiani sau să îmi facă dracu știe ce cadouri dacă dau eu o bere. Toate chestiile făcute că așa se face, că e drăguț să faci așa, că trebuie să faci așa că e politicos&politically corect așa nu îmi mai plac deloc, le accept dar cu un gust amar. Nu, prefer o chestie zisă din suflet fără nicio ocazie, atunci când îți vine. Și nici dacă uită careva nu e vreo tragedie, nu în asta stă prietenia...
Mda, și cu toate astea m-am prins pe mine însămi cu ocaua mică, judecând oarecum că nuștiucine nuștiuce - deci na, n-am scăpat de năravul ăsta cu totul.
Trecând peste toate astea, am dormit porcește, am alergat cu soarele și vântul printre frunze prin parc, am stat la soare pe un covor de frunze pe malul lacului, am visat cu ochii deschiși, am îngânat o melodie cu vântul și crengile, m-am bucurat de culori, de mirosul de frunze și de toamnă, de razele de soare, de norii care au cucerit mai apoi cerul, de atmosfera ce prevestea ploaia, am fost la cursul celor de la ATGR, am plătit avansul pentru aplicația de la Voina... Am răspuns tuturor celor ce mi-au urat (iată o parte din ipocrizia mea) de la mulți ani. Cam asta a fost ziua mea. O zi bună.
Multe dubii, să îi invit pe unii, pe alții sau pe ceilalți la o bere? Să organizez ceva? Brusc mi-am dat seama că, deși mereu mi-am dorit să îmi petrec ziua alături de prieteni ba m-am și ofticat când din diverse motive nu mi-a ieșit... De data asta am chef să fiu doar eu cu mine. Și cu toamna colorată de afară, cu soarele, cerul, frunzele, vântul și norii.
Am avut pentru prima oară senzația clară că vreau ca nimeni să nu se simtă dator, obligat sau mai știu eu cum să îmi ureze lamulțiani sau să îmi facă dracu știe ce cadouri dacă dau eu o bere. Toate chestiile făcute că așa se face, că e drăguț să faci așa, că trebuie să faci așa că e politicos&politically corect așa nu îmi mai plac deloc, le accept dar cu un gust amar. Nu, prefer o chestie zisă din suflet fără nicio ocazie, atunci când îți vine. Și nici dacă uită careva nu e vreo tragedie, nu în asta stă prietenia...
Mda, și cu toate astea m-am prins pe mine însămi cu ocaua mică, judecând oarecum că nuștiucine nuștiuce - deci na, n-am scăpat de năravul ăsta cu totul.
Trecând peste toate astea, am dormit porcește, am alergat cu soarele și vântul printre frunze prin parc, am stat la soare pe un covor de frunze pe malul lacului, am visat cu ochii deschiși, am îngânat o melodie cu vântul și crengile, m-am bucurat de culori, de mirosul de frunze și de toamnă, de razele de soare, de norii care au cucerit mai apoi cerul, de atmosfera ce prevestea ploaia, am fost la cursul celor de la ATGR, am plătit avansul pentru aplicația de la Voina... Am răspuns tuturor celor ce mi-au urat (iată o parte din ipocrizia mea) de la mulți ani. Cam asta a fost ziua mea. O zi bună.
Comentarii