Multe gânduri amestecate mi-au tropăit prin minte în ultimele săptămâni.
Neclare, haotice, contradictorii, bătându-se cap în cap cu diverse stări. Mi-era ba bine, ba rău, ba veselă ba depresivă, nehotărâtă în ultimul hal, ba ofticată la culme, ba întoarsă pe dos. Ba hotărâm ceva, ba invers, parcă curenți contrarii mă purtau prin vârtejuri de gândire și simțire de nu mai aveam idee care e susul și care josul, ce se întâmplă, unde naiba sunt în lumea asta... d-astea.
Momente de acalmie, când toată vâltoarea se liniștea și gândurile se decantau... În câteva astfel de momente am dat nas în nas cu diversele iluzii, cu așteptările deșarte, cu realitatea crudă, cu confruntarea cu erorile mele străvechi de judecată, cu proprii-mi demoni ce se tot disimulau artistic printre gânduri...
Cea mai recentă confruntare a fost cu sentimentul de "da' pe mine de ce nu mă băgați în seamă, ce-aveți cu mine", o, atât de cunoscut și de prezent din copilărie - starea asta prezentă încă din clasele primare... Un demon mic și al dracului (he he) de rezistent. Cam dură experiență, dar a fost necesar să fie consumată complet pentru decantare...
Acum e liniște. Nu îmi dau seama cât de durabilă e... Singurul lucru cert e că sunt ceva mai conștientă de propriile-mi erori și slăbiciuni, dar și de mine cu și fără eul despotic... Să nu judeci... Să nu compari...
Greu...
Să vedem ce-o mai fi.
Comentarii