Weekendul de Rusalii. Habar n-am de sunt Rusaliile astea și de ce or fi așa importante de am avut o zi liberă, dar ca orice zi liberă moka, e de bine, clar.
Cu excepția duminicii, când m-am trezit târziu și am fost cam plantă, fără chef și energie și cu o stare de cacao, În restul zilelor am bătut recordul la mers și agitat și făcut și dres.
Sâmbătă, ziua maică-mi. M-am trezit relativ devreme, în ideea să apucăm să ne plimbăm prin parc cât de cât pe răcoare. Ea câr că mâr, că nu se simte așa bine, că să n-o grăbesc, da' mare disperare că n-avem ce mânca (ți-ai găsit!), mă enervez și mă duc la piață (am inaugurat Piața Mureș recent redeschisă, unde știam că e pustiu încă, trei tarabe, da' am găsit strictul necesar) și revin, mai calmă.
Ieșim târziu, pe la 12, adică taman când începea căldura să fie mai mișto, dar na. Ajungem în Herăstrău, ne învârtim, mai stăm ici și colo pe băncuțe, apoi mergem cu metroul în Carrefour. Asta ca să-și aleagă cadoul de ziua ei, că nu mă mai bag demult să-i iau eu ceva, că niciodată nu e mulțumită. Ce crezusem eu că o să vrea nu a fost să fie, dar și-a găsit niște sandale de încălțat, comode, ușoare, piele, ceea ce, la picioarele ei dificile chiar e rarisim. Pentru că nu mai aveam timp de mers acasă, mâncat ca apoi să ajung la timp la Grădina Botanică la inaugurarea Aleii Magnoliilor am halit ceva mâncare gătită de la Carrefour (bleah! nașpa!) și apoi am pornit către Grădina Botanică. Cum traversam Dâmbovița pe podul Grozăvești se vedea panoramic cerul, cu niște nori ploioși, ba chiar am văzut și niște fulgere (palide, că era totuși ziua-n amiaza mare). Aici am lăsat-o pe maică-mea să se ducă la metrou iar eu am pornit pe cheiul gârlei spre grădina botanică. Am mers încet, căscând gura bas la un pom, ba găsind dude, ba trăgând cu ochiul prin gardul grădinii botanice către norii amenințători (despre care aveam cumva senzația că pleacă, nu vin), iar pe străduța care mărginește Grădina Botanică am halit o tonă de dude, albe, negre, era un belșug acolo...
Inaugurarea a fost ok, nu mă dau în vânt după asemenea chestii, dar când chiar ai participat la facerea aleii dând cu sapa și cazmaua din greu, e ceva să vezi că respectiva alee chiar s-a finalizat și se poate bucura toată lumea. Directoarea grădinii botanice ne-a o chestie de care nu aveam habar, că Grădina botanică ține doar de facultatea de biologie, nu primește fonduri nici de la primărie, nici de la ministerul educației, toate fondurile vin doar din taxele de intrare și din ce alocă facultatea din fonduri extra-ministeriale. Că nu au muncitori - au scos de juma' de an cinci posturi de muncitori dar nu vine nimeni să se angajeze. Și că de asta munca noastră a voluntarilor, este vitală, nu doar așa, ceva bun pe lângă. M-am învârtit pe acolo, am pozat aleea ca să se bucure și colegii și foștii colegi care ai contribuit și ei la realizarea aleii. Mă plictiseam, era plin de țânțari înfometați așa că am plecat brambura prin grădină, la întâmplare, am dat de lanul de trandafiri de toate soiurile, am mai mers și am dat de crini, apoi de fel de fel de verdeață, de lăculeț, de un iaz cu nuferi și se pare că aveam azimutul corect, pentru că pașii m-au scos către poartă. Am făcut cale întoarsă tot pe străduțele de lângă grădină.
Luni (că duminică am fost leneșă, am declarat deja) am ieșit la alergare, era cald de mori, dar pe lângă lac chiar era aerisit, o briză drăguță. Am reușit să fac turul de lac (nu crezusem că o să pot) și după asta mi-am luat inima-n dinți și am închiriat o bicicletă de la I've Velo să îmi reîmprospătez abilitățile biciclistice. Desigur, veșnica problemă cu pornirea, accentuată de timp, și am mai constatat și că îmi pierdusem mult din mersul în echilibru. N-a fost prea plăcut. Mai eram și cocoțată și abia reușeam să sar de pe biclă dacă voiam să mă dau jos. Și bicicleta mare și grea. În fine, cu timpul probabil aș putea să revin la o formă mai decentă de a bicicla. Oricum, cert e că m-am răsplimbat, mers pe jos, alergat și biciclat în după-amiaza aia de m-am uimit pe mine însămi. Și nici măcar nu m-am simțit obosită la finalul zilei. Și abia dacă mâncasem ceva, cred că doar un baton și atât până spre ora 6.
Ieri iar a fost o zi mai activă, în sensul că dimineața am avut cu Pastelul vreo trei ore de Laser Tag în care am alergat ca apucata, am mers pe jos și spre și dinspre serviciu iar seara, în drum spre sediul Plus (ședință pentru clarificarea multor aspecte legate de alegerile interne), am constatat că sediul ăstora era fix fostul sediu mai vechi al atelierului foto al lui Ionuț Macri din strada Finlanda. Și da, m-am întors acasă 70% pe jos.
E drept că am un chef de mers, de plimbat, de făcut lucruri care mă tot împinge să keep walking. Frumusețea drumului. Drum care te duce undeva, nu se știe cu siguranță unde.
Stări schimbătoare ca vremea. Și fără legătură cu ceva concret. Gânduri violet, gânduri portocalii, hello darkness my old friend not so old not so friend, furtună în noapte, ploaie, dureri nedeslușite, duioșii și tandreți, lichefiere, atomizoare, amestec, derutant, idei stranii, porniri și mai stranii, mici enervări, ceva trebuie schimbat, hotărâri, gândiri, răzgândiri, blocaj, liniștiri, limpeziri temporare...
M-a apucat dorul de ducă și cumva unele lucruri s-au concretizat iar altele par a se duce de râpă. În fine mi-am amintit să întreb gașca când e concediul anul ăsta, am aflat, am cerut concediu. Jumătate stabilit - Parâng, 6 zile cu cortul în spinare. Jumătate decidem mai încolo, poate încă ceva munte și niște mare. Am aruncat și aici poate cu mai mult succes varianta Sozopol și litoralul sudic al Bulgariei.
S-a ivit și o tentație prea mare - excursie în țările baltice cu Lost în travel. Preț bun, două tranșe, o să chițăi de foame probabil prin acele țări baltice, dar a naibii să fiu dacă-mi pasă. Prea de multă vreme vreau să ajung acolo. Și ar fi un fel de vis să văd Vilnius-ul și de unde era familia bunică-mi.
Excursiile pastelate pornesc la fel de prost, zici că nu știu, sunt Sisif care tot împinge la bolovan și tot degeaba, mereu aceeași lipsă de comunicare și cooperare, fiecare cu în deciziile sale dar doamne ferește să zică ceva, mai bine tăcem și mergem pe burtă, it's not me boss. Well, e clar că fac ceva greșit, pentru că e de fiecare dată la fel. Și nici nu știu ce să schimb ca să adaptez mesajul la beneficiari, pentru că pur și simplu nu înțeleg. Așa că deocamdată am schimbat partea cu trasul de oameni. Propun, dau variante, dar nu trag de nimeni. Răspund, bine. Nu, idem. Dacă vor, să facă și ei ceva, să își asume. Dacă nu, o să se ducă dracului toată povestea cu munțomăniile pastelate. Aia e. Oricum pare să-i pese nimănui. Iar cu oameni inerți n-ai cum face treabă. Poate cu timpul își vor da seama că orice are consecințe. Inclusiv indiferența sau tăcerea. Dar deja asta nu mai e în puterea mea.
De vreo lună citesc Lumea Sofiei. Auzisem de ea demult, de la Mirela, pe vremea editurii All, și de atunci îmi rămăsese în cap că n-ar strica să o citesc. Și da, e ce trebuie. Un fel de istorie a filosofiei pe înțelesul oricui, sub formă de poveste. Și na, așa mi se limpezesc multe lucruri despre evoluția gândirii umane, asemănări, deosebiri, tendințe... Cumva înțeleg mai clar unele aspecte, e ca și cum mi-aș pune ochelari și aș vedea brusc mai clar totul. Pe la Locke, Hume și Berkeley am înțeles că d'alde Krishnamurti e tot oarecum pe felia asta. Și e interesant.
Și am simțit că suntem cu toții ca niște valuri ale aceleiași mări.
Cu excepția duminicii, când m-am trezit târziu și am fost cam plantă, fără chef și energie și cu o stare de cacao, În restul zilelor am bătut recordul la mers și agitat și făcut și dres.
Sâmbătă, ziua maică-mi. M-am trezit relativ devreme, în ideea să apucăm să ne plimbăm prin parc cât de cât pe răcoare. Ea câr că mâr, că nu se simte așa bine, că să n-o grăbesc, da' mare disperare că n-avem ce mânca (ți-ai găsit!), mă enervez și mă duc la piață (am inaugurat Piața Mureș recent redeschisă, unde știam că e pustiu încă, trei tarabe, da' am găsit strictul necesar) și revin, mai calmă.
Ieșim târziu, pe la 12, adică taman când începea căldura să fie mai mișto, dar na. Ajungem în Herăstrău, ne învârtim, mai stăm ici și colo pe băncuțe, apoi mergem cu metroul în Carrefour. Asta ca să-și aleagă cadoul de ziua ei, că nu mă mai bag demult să-i iau eu ceva, că niciodată nu e mulțumită. Ce crezusem eu că o să vrea nu a fost să fie, dar și-a găsit niște sandale de încălțat, comode, ușoare, piele, ceea ce, la picioarele ei dificile chiar e rarisim. Pentru că nu mai aveam timp de mers acasă, mâncat ca apoi să ajung la timp la Grădina Botanică la inaugurarea Aleii Magnoliilor am halit ceva mâncare gătită de la Carrefour (bleah! nașpa!) și apoi am pornit către Grădina Botanică. Cum traversam Dâmbovița pe podul Grozăvești se vedea panoramic cerul, cu niște nori ploioși, ba chiar am văzut și niște fulgere (palide, că era totuși ziua-n amiaza mare). Aici am lăsat-o pe maică-mea să se ducă la metrou iar eu am pornit pe cheiul gârlei spre grădina botanică. Am mers încet, căscând gura bas la un pom, ba găsind dude, ba trăgând cu ochiul prin gardul grădinii botanice către norii amenințători (despre care aveam cumva senzația că pleacă, nu vin), iar pe străduța care mărginește Grădina Botanică am halit o tonă de dude, albe, negre, era un belșug acolo...
Inaugurarea a fost ok, nu mă dau în vânt după asemenea chestii, dar când chiar ai participat la facerea aleii dând cu sapa și cazmaua din greu, e ceva să vezi că respectiva alee chiar s-a finalizat și se poate bucura toată lumea. Directoarea grădinii botanice ne-a o chestie de care nu aveam habar, că Grădina botanică ține doar de facultatea de biologie, nu primește fonduri nici de la primărie, nici de la ministerul educației, toate fondurile vin doar din taxele de intrare și din ce alocă facultatea din fonduri extra-ministeriale. Că nu au muncitori - au scos de juma' de an cinci posturi de muncitori dar nu vine nimeni să se angajeze. Și că de asta munca noastră a voluntarilor, este vitală, nu doar așa, ceva bun pe lângă. M-am învârtit pe acolo, am pozat aleea ca să se bucure și colegii și foștii colegi care ai contribuit și ei la realizarea aleii. Mă plictiseam, era plin de țânțari înfometați așa că am plecat brambura prin grădină, la întâmplare, am dat de lanul de trandafiri de toate soiurile, am mai mers și am dat de crini, apoi de fel de fel de verdeață, de lăculeț, de un iaz cu nuferi și se pare că aveam azimutul corect, pentru că pașii m-au scos către poartă. Am făcut cale întoarsă tot pe străduțele de lângă grădină.
Luni (că duminică am fost leneșă, am declarat deja) am ieșit la alergare, era cald de mori, dar pe lângă lac chiar era aerisit, o briză drăguță. Am reușit să fac turul de lac (nu crezusem că o să pot) și după asta mi-am luat inima-n dinți și am închiriat o bicicletă de la I've Velo să îmi reîmprospătez abilitățile biciclistice. Desigur, veșnica problemă cu pornirea, accentuată de timp, și am mai constatat și că îmi pierdusem mult din mersul în echilibru. N-a fost prea plăcut. Mai eram și cocoțată și abia reușeam să sar de pe biclă dacă voiam să mă dau jos. Și bicicleta mare și grea. În fine, cu timpul probabil aș putea să revin la o formă mai decentă de a bicicla. Oricum, cert e că m-am răsplimbat, mers pe jos, alergat și biciclat în după-amiaza aia de m-am uimit pe mine însămi. Și nici măcar nu m-am simțit obosită la finalul zilei. Și abia dacă mâncasem ceva, cred că doar un baton și atât până spre ora 6.
Ieri iar a fost o zi mai activă, în sensul că dimineața am avut cu Pastelul vreo trei ore de Laser Tag în care am alergat ca apucata, am mers pe jos și spre și dinspre serviciu iar seara, în drum spre sediul Plus (ședință pentru clarificarea multor aspecte legate de alegerile interne), am constatat că sediul ăstora era fix fostul sediu mai vechi al atelierului foto al lui Ionuț Macri din strada Finlanda. Și da, m-am întors acasă 70% pe jos.
E drept că am un chef de mers, de plimbat, de făcut lucruri care mă tot împinge să keep walking. Frumusețea drumului. Drum care te duce undeva, nu se știe cu siguranță unde.
*
Stări schimbătoare ca vremea. Și fără legătură cu ceva concret. Gânduri violet, gânduri portocalii, hello darkness my old friend not so old not so friend, furtună în noapte, ploaie, dureri nedeslușite, duioșii și tandreți, lichefiere, atomizoare, amestec, derutant, idei stranii, porniri și mai stranii, mici enervări, ceva trebuie schimbat, hotărâri, gândiri, răzgândiri, blocaj, liniștiri, limpeziri temporare...
*
M-a apucat dorul de ducă și cumva unele lucruri s-au concretizat iar altele par a se duce de râpă. În fine mi-am amintit să întreb gașca când e concediul anul ăsta, am aflat, am cerut concediu. Jumătate stabilit - Parâng, 6 zile cu cortul în spinare. Jumătate decidem mai încolo, poate încă ceva munte și niște mare. Am aruncat și aici poate cu mai mult succes varianta Sozopol și litoralul sudic al Bulgariei.
S-a ivit și o tentație prea mare - excursie în țările baltice cu Lost în travel. Preț bun, două tranșe, o să chițăi de foame probabil prin acele țări baltice, dar a naibii să fiu dacă-mi pasă. Prea de multă vreme vreau să ajung acolo. Și ar fi un fel de vis să văd Vilnius-ul și de unde era familia bunică-mi.
Excursiile pastelate pornesc la fel de prost, zici că nu știu, sunt Sisif care tot împinge la bolovan și tot degeaba, mereu aceeași lipsă de comunicare și cooperare, fiecare cu în deciziile sale dar doamne ferește să zică ceva, mai bine tăcem și mergem pe burtă, it's not me boss. Well, e clar că fac ceva greșit, pentru că e de fiecare dată la fel. Și nici nu știu ce să schimb ca să adaptez mesajul la beneficiari, pentru că pur și simplu nu înțeleg. Așa că deocamdată am schimbat partea cu trasul de oameni. Propun, dau variante, dar nu trag de nimeni. Răspund, bine. Nu, idem. Dacă vor, să facă și ei ceva, să își asume. Dacă nu, o să se ducă dracului toată povestea cu munțomăniile pastelate. Aia e. Oricum pare să-i pese nimănui. Iar cu oameni inerți n-ai cum face treabă. Poate cu timpul își vor da seama că orice are consecințe. Inclusiv indiferența sau tăcerea. Dar deja asta nu mai e în puterea mea.
*
De vreo lună citesc Lumea Sofiei. Auzisem de ea demult, de la Mirela, pe vremea editurii All, și de atunci îmi rămăsese în cap că n-ar strica să o citesc. Și da, e ce trebuie. Un fel de istorie a filosofiei pe înțelesul oricui, sub formă de poveste. Și na, așa mi se limpezesc multe lucruri despre evoluția gândirii umane, asemănări, deosebiri, tendințe... Cumva înțeleg mai clar unele aspecte, e ca și cum mi-aș pune ochelari și aș vedea brusc mai clar totul. Pe la Locke, Hume și Berkeley am înțeles că d'alde Krishnamurti e tot oarecum pe felia asta. Și e interesant.
Și am simțit că suntem cu toții ca niște valuri ale aceleiași mări.
Comentarii