Toamna caldă, luminoasă şi colorată s-a dus. Au venit cețurile, burnițele, vântirile reci, ploile reci... zilele întunecate... miros de frunze moarte, de umezeală, de ieri, chiar de iarnă.
Simt că parcă intru în hibernare. Am amorțit cumva, trăirile au amorțit sau sunt cumva ca pierdute în ceață... Oscilez mărunt, parcă derapez nițel, mă țin de un fir epic nesigur şi cam prost împletit. Mă împleticesc, mi-e somn, lenea rânjeşte de după colț, alerg cam rar pe-afară de când s-a răcit vremea... Demonul nemulțumirii dă cu gheara uşurel ici-colo, mai înfige un ghimpe în inimă, mai vâră o coadă, mai dă ghes la tâmpenii... Parcă tind să revin la starea amorțită de mai demult, dar nu vreau, nu e asta calea, asta ştiu sigur. Trebuie să îmi dau iar şuturi în cur şi să nu ascult de lene şi de rutină, ci de ce simt că aş vrea... Sau poate sunt doar obosită şi e cazul să mă odihnesc mai bine... Greu de zis. Dar necheful ăsta e confuzant... cețurile astea!
Îmi lipseşte natura, prea mult cenuşiu şi asfalt şi beton şi neon... Iar acum natura se retrage în ea, hibernează până la primăvară, o să văd doar crengi goale şi negre ca nişte brațe împietrite implorând spre cer, ape plumburii, nori mohorâți, poate din când în când petice curate de cer şi ocheade de soare... aburi când respir, ger... cum să nu-ți vină să hibernezi măcar nițel?!
Simt că parcă intru în hibernare. Am amorțit cumva, trăirile au amorțit sau sunt cumva ca pierdute în ceață... Oscilez mărunt, parcă derapez nițel, mă țin de un fir epic nesigur şi cam prost împletit. Mă împleticesc, mi-e somn, lenea rânjeşte de după colț, alerg cam rar pe-afară de când s-a răcit vremea... Demonul nemulțumirii dă cu gheara uşurel ici-colo, mai înfige un ghimpe în inimă, mai vâră o coadă, mai dă ghes la tâmpenii... Parcă tind să revin la starea amorțită de mai demult, dar nu vreau, nu e asta calea, asta ştiu sigur. Trebuie să îmi dau iar şuturi în cur şi să nu ascult de lene şi de rutină, ci de ce simt că aş vrea... Sau poate sunt doar obosită şi e cazul să mă odihnesc mai bine... Greu de zis. Dar necheful ăsta e confuzant... cețurile astea!
Îmi lipseşte natura, prea mult cenuşiu şi asfalt şi beton şi neon... Iar acum natura se retrage în ea, hibernează până la primăvară, o să văd doar crengi goale şi negre ca nişte brațe împietrite implorând spre cer, ape plumburii, nori mohorâți, poate din când în când petice curate de cer şi ocheade de soare... aburi când respir, ger... cum să nu-ți vină să hibernezi măcar nițel?!
Comentarii