Un weekend cu vreme mizerabilă, de februarie (februarie de noiembrie) cu frig şi vânt şi nori posomorâți. Cum de alergat sau plimbat nu prea îmi surâdea, sâmbătă am mers la sală să-mi reinaugurez abonamentul redus de Black friday. Am fost la America House şi am alergat pe bandă - aproape uitasem ce plictisitor e. Am mai băgat şi un duş şi-o saună şi gata, eram ca nouă. Seara - gătit ceva şi somn devreme, că îmi pusesem în cap să merg să donez sânge dimineața.
Zis şi făcut. M-am trezit la 8, nu m-am mocăit şi am ajuns pe la 9:40 la sala Dalles, unde se organiza donarea. "Picătura de viață" se intitula acțiunea şi aflasem de ea exact când ratasem câteva ocazii de a dona şi mă gândeam ce bine ar fi dacă s-ar putea dona în weekend. Aşa că imediat ce-am aflat am decis că musai merg, mai ales că întruneam toate condițiile.
Am intrat prima dată mai departe de anticariat. La uşile de sticlă pe care scria Universitatea I. Dalles erau deja voluntari, în principal studenți în primul an dar cred că şi mai tineri câțiva. Foarte drăguți cu toții, să te îndrume, să te ajute. Am completat formulare, unul pentru donarea de sânge altul pentru înscrierea în registrul pentru donare de celule stem - dacă e bal, bal să fie, mi-am zis.
Aici, în hol, unde se completau formularele, erau mulți voluntari iar în timp ce completam au mai tot venit donatori, de se făcuse înghesuială. Când am intrat în sala unde se făcea trierea şi donarea era relativ liber, m-a preluat fluxul de mers de la un cadru medicla la altul, de la completat carnetul şi verificat datele înscrise în formular la înțepat în deget şi verificat grupa sangvină apoi la consultat medic şi luat la puricat şi detaliat toate informațiile din fişă, luat tensiunea şi în final la donat. Pentru că am decis să donez şi pentru registrul de celule stem am donat încă două eprubete în plus față de cei 450ml.
Mi-era oarecum teamă, nu zic nu, dar cumva abstract, să nu mă ia cu leşin sau d-astea, că de înțepătură nu prea mă temeam. Asistenta care mă luase în primire era mărunțică, autoritară dar drăguță în acelaşi timp şi foarte pricepută. A stat câteva minute pe lângă mine după care, pentru că veniseră deja mai mulți în acelaşi timp, trecuse mai departe cu indicația că dacă nu mă simt bine sau am amețeli grețuri sau stări de leşin să anunț imediat. Cum stăteam aşa şi aşteptam să se adune cantitatea necesară de, a venit fetica voluntară care mă întâmpinase încă de la intrare şi m-a ținut de vorbă - era clar că erau instruiți, dar dincolo de asta erau empatici şi simpatici - zic ei pentru că între timp a fost trimisă altundeva, dar a venit imediat altă fetiță parcă şi mai mică şi mai tinerică, care a fost la fel de drăguță. Aşa a trecut mai repede timpul, n-am avut vreme să mă gândesc la cine ştie ce prăpăstii că a şi venit asistenta şi mi-a scos acul cu pungă cu tot. Mi-a dat instrucțiuni precise şi competente cum să țin apăsat locul şi să nu îndoi cotul ca să nu fac vânătaie. M-au lăsat să mai stau o vreme, am primit şi o apă plată, la momentul când m-am ridicat parcă nu-mi ajungea sângele la creier aşa că am mai stat lungită nițel. Apoi, pentru că venise iar un mic buluc de donatori m-au mutat mai încolo, spre ieşire. A revenit prima fătucă, care adusese o cafea pentru un băiat - tot un voluntar - care donase şi el şi tot aşa, fusese amețit după. Ne-a mai tinut de vorbă, ne-a adus fursecuri până ne-am simțit ok pe picioarele noastre.
Am ajuns la ultima verigă, doamna care trecuse în carnetul de donator datele din buletin cât timp donam şi făcuse adeverințele pentru ziua liberă şi reducerea pentru abonamentele de transport. Am primit şi bonuri de masă.
Ei şi asta a fost. Chiar foarte simplu.
Acum mă întreb de ce am tot amânat atâta. De ce mi se părea că e nu ştiu ce şi nu şiu cum. Şi, din nou, m-am bucurat de atmosfera pozitivă şi tinerească a voluntarilor, de acelaşi sentiment bun de la plantare sau de la grădina botanică sau de la cursa epilepsy challenge. E mişto treaba asta cu voluntariatul şi mu-e un pic ciudă că pe vremea mea habar n-aveam că se poate aşa ceva (era fix în primii ani după '89). Mă bucur că am descoperit asta măcar acum şi pot să mai fac din când în când lucruri bune împreună cu alții, în aşa fel încât să şi conteze un pic.
Am băut apa, am halit un măr şi fursecuri şi am fost foarte ok. Acasă am băut ze smoothie, m-am hodinit şi am fost suficient de vioaie cât să ies spre seară cu maică-mea în plimbare per pedes spre Lidl-ul de la Bazilescu.
Vântul se mai potolise. Aveam speranțe că poate nu o să ningă cum se prognozase. Ha! Cam pe când m-am băgat la somn s-a pus pe nins la greu. Şi ningea, ningea, pornise şi vântul. Mai că aş fi ieşit nițel în ninsoare dacă nu era aşa târziu şi nu-mi picau ochii în gură de somn. M-am trezit de vreo două ori noaptea şi m-am uitat pe geam - aerul alburiu de fulgi, crengile agitate rău de vânt, Calea Griviței albită dar încă plină de maşini prima dată, şi pustie şi troienită a doua oară. Ninsoare de decembrie-ianuarie, cu crivăț.
Şi, ca să fie haosul mai mare, luni de la prânz încolo a fost ca la început de martie, cu dezgheț... după dimineața trecuserăm prin fleşcăiala apoasă a dezghețului în Bucureşti. Nebunie totală!
Zis şi făcut. M-am trezit la 8, nu m-am mocăit şi am ajuns pe la 9:40 la sala Dalles, unde se organiza donarea. "Picătura de viață" se intitula acțiunea şi aflasem de ea exact când ratasem câteva ocazii de a dona şi mă gândeam ce bine ar fi dacă s-ar putea dona în weekend. Aşa că imediat ce-am aflat am decis că musai merg, mai ales că întruneam toate condițiile.
Am intrat prima dată mai departe de anticariat. La uşile de sticlă pe care scria Universitatea I. Dalles erau deja voluntari, în principal studenți în primul an dar cred că şi mai tineri câțiva. Foarte drăguți cu toții, să te îndrume, să te ajute. Am completat formulare, unul pentru donarea de sânge altul pentru înscrierea în registrul pentru donare de celule stem - dacă e bal, bal să fie, mi-am zis.
Aici, în hol, unde se completau formularele, erau mulți voluntari iar în timp ce completam au mai tot venit donatori, de se făcuse înghesuială. Când am intrat în sala unde se făcea trierea şi donarea era relativ liber, m-a preluat fluxul de mers de la un cadru medicla la altul, de la completat carnetul şi verificat datele înscrise în formular la înțepat în deget şi verificat grupa sangvină apoi la consultat medic şi luat la puricat şi detaliat toate informațiile din fişă, luat tensiunea şi în final la donat. Pentru că am decis să donez şi pentru registrul de celule stem am donat încă două eprubete în plus față de cei 450ml.
Mi-era oarecum teamă, nu zic nu, dar cumva abstract, să nu mă ia cu leşin sau d-astea, că de înțepătură nu prea mă temeam. Asistenta care mă luase în primire era mărunțică, autoritară dar drăguță în acelaşi timp şi foarte pricepută. A stat câteva minute pe lângă mine după care, pentru că veniseră deja mai mulți în acelaşi timp, trecuse mai departe cu indicația că dacă nu mă simt bine sau am amețeli grețuri sau stări de leşin să anunț imediat. Cum stăteam aşa şi aşteptam să se adune cantitatea necesară de, a venit fetica voluntară care mă întâmpinase încă de la intrare şi m-a ținut de vorbă - era clar că erau instruiți, dar dincolo de asta erau empatici şi simpatici - zic ei pentru că între timp a fost trimisă altundeva, dar a venit imediat altă fetiță parcă şi mai mică şi mai tinerică, care a fost la fel de drăguță. Aşa a trecut mai repede timpul, n-am avut vreme să mă gândesc la cine ştie ce prăpăstii că a şi venit asistenta şi mi-a scos acul cu pungă cu tot. Mi-a dat instrucțiuni precise şi competente cum să țin apăsat locul şi să nu îndoi cotul ca să nu fac vânătaie. M-au lăsat să mai stau o vreme, am primit şi o apă plată, la momentul când m-am ridicat parcă nu-mi ajungea sângele la creier aşa că am mai stat lungită nițel. Apoi, pentru că venise iar un mic buluc de donatori m-au mutat mai încolo, spre ieşire. A revenit prima fătucă, care adusese o cafea pentru un băiat - tot un voluntar - care donase şi el şi tot aşa, fusese amețit după. Ne-a mai tinut de vorbă, ne-a adus fursecuri până ne-am simțit ok pe picioarele noastre.
Am ajuns la ultima verigă, doamna care trecuse în carnetul de donator datele din buletin cât timp donam şi făcuse adeverințele pentru ziua liberă şi reducerea pentru abonamentele de transport. Am primit şi bonuri de masă.
Ei şi asta a fost. Chiar foarte simplu.
Acum mă întreb de ce am tot amânat atâta. De ce mi se părea că e nu ştiu ce şi nu şiu cum. Şi, din nou, m-am bucurat de atmosfera pozitivă şi tinerească a voluntarilor, de acelaşi sentiment bun de la plantare sau de la grădina botanică sau de la cursa epilepsy challenge. E mişto treaba asta cu voluntariatul şi mu-e un pic ciudă că pe vremea mea habar n-aveam că se poate aşa ceva (era fix în primii ani după '89). Mă bucur că am descoperit asta măcar acum şi pot să mai fac din când în când lucruri bune împreună cu alții, în aşa fel încât să şi conteze un pic.
Am băut apa, am halit un măr şi fursecuri şi am fost foarte ok. Acasă am băut ze smoothie, m-am hodinit şi am fost suficient de vioaie cât să ies spre seară cu maică-mea în plimbare per pedes spre Lidl-ul de la Bazilescu.
Vântul se mai potolise. Aveam speranțe că poate nu o să ningă cum se prognozase. Ha! Cam pe când m-am băgat la somn s-a pus pe nins la greu. Şi ningea, ningea, pornise şi vântul. Mai că aş fi ieşit nițel în ninsoare dacă nu era aşa târziu şi nu-mi picau ochii în gură de somn. M-am trezit de vreo două ori noaptea şi m-am uitat pe geam - aerul alburiu de fulgi, crengile agitate rău de vânt, Calea Griviței albită dar încă plină de maşini prima dată, şi pustie şi troienită a doua oară. Ninsoare de decembrie-ianuarie, cu crivăț.
Şi, ca să fie haosul mai mare, luni de la prânz încolo a fost ca la început de martie, cu dezgheț... după dimineața trecuserăm prin fleşcăiala apoasă a dezghețului în Bucureşti. Nebunie totală!
Comentarii