Treceți la conținutul principal

Odeon, AR şi VR

Că tot se revarsă peste noi tehnologii noi, iacă am ajuns şi eu să mă uit ca vițelul la poarta noua la diverse chestii... Ocazia a fost o vizită la teatrul Odeon. Cu Terra. La fața locului am aflat că era Ziua mondială a teatrelor, de aceea aveau tururi ghidate şi intrare liberă. 

Oamenii se pregătiseră serios şi pe lângă ce se putea vedea cu ochiul liber prin teatru, am descoperit cu ajutorul Augmented Reality (AR) imagini de epocă cu clădirea teatrului, cu actori, cu inaugurarea, filmulețe de epocă, în fine, multe lucruri interesante. Suportul pt AR erau nişte lucrări artistice despre care ai fi zis că sunt tablouri moderne, dar care privite prin intermediul telefoanelor şi al aplicației culturesc100 îți dezvăluiau acele imagini şi filmulețe de care vorbeam mai devreme.


Odată intrați din foyer în hol ne-a fost prezentat un filmuleț cu date interesante despre istoria clădirii şi personalitățile artistice care şi-au legat soarta de acest teatru.

Apoi am vizitat sala mică de la subsol, cu instalația de vizualizat emoțiile spectatorului. Amuzant.



După asta am urcat scara şi am ajuns în holul mare unde ne aşteptau costumele Doinei Levința.



Am urcat apoi în sala mare la balcon, apoi am coborât jos, în sala mare. Aici ne-a aşteptat o experiență Virtual Reality, deoarece cu ochelarii VR vedeai în jurul tău în sală personaje de epocă, ba o demoazelă cochetă, ba un soldat, ba un filfizon a la Caragiale, iar pe scenă vedeai începutul unui spectacol de pe vremuri.

Apoi am făcut o incursiune pe scenă apoi în culise.






Apoi, când credeam că gata, am mai re-intrat în sală pentru momentul-surpriză. Sala are, de la începuturile ei, tavanul decapotabil! A fost foarte tare. S-au lansat baloane spre luna de afară.
Ce pot spune, chiar a fost frumos, antrenant și surprinzător. O surpriză plăcută.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş