Săptămâna trecută, cum m-am trezit că mă apucase dorul de prieteni am tras de nenumăratele gășcuțe să ne mai vedem. Ți iată că lucrurile chiar s-au pus în mișcare, se pare că a picat oportun.
Așa că m-am văzut joi cu fetele de la master, dar așa, stabilit de pe-o zi pe alta, fără lălăieli. Din păcate, în ultima clipă Oana n-a mai putut ajunge, picase un articol, trebuia scris altuș și... era zi de predare. Așa că ne-am văzud doar în 3 - Elena, Anca și cu mine. Am explorat un gastropub nou, unul steampunk despre care citisem și eram curioase cum e acolo - Distrikt 42. L-am nimerit relativ ușor, chiar lângă teatrul de Comedie, pe strada sf. Dumitru. Mi-a plăcut și terasa, dar mă temeam să nu dârdâim mai spre seară, făcusem și rezervare... am găsit-o pe Anca la intrare, studiind meniul (de fapt ea stătea lângă meniu dar butona la telefon), am intrat, ne-au condus la măsuța de 3 locuri. Am văzut detaliile steampunk, zeppelinul era mișto tare... dar per total mă așteptam să fie mai înzorzonat decât era - dar mai bine așa, doar cu accente steampunk, fără excese. Dar oricum tare aș vrea s-ajung odată să-l văd și pe cel de la Cluj. Dar revenind la oile noastre, Elena a întârziat, s-a și rătăcit un pic, dar în final ni s-a alăturat. Am trăncănit despre câte-n lună și în stele, de bellydance, de munci, de viitor, de bărbați, de călătorii și câte și mai câte. Nici n-am simțit cum a trecut timpul, nu eram prea departe să ratăm metroul spre casă.
Sâmbătă seara aveam bilete la Operă, la Manon, mulțumită Cristinei. Și cum tot ne întâlneam noi la Operă, le-am spus și celorlalte gagici din gașca de la dansuri că dacă pot și vorm să ne adunăm toate la o bere, suc pe undeva, și fetele au fost receptive. Cu Manon am avut emoții, că taman fuseseră mișcări de trupe și proteste prin staff-ul Operei, s-a lăsat cu demisii și nu se știa dacă balerinii vor dansa sau vor fi în grevă... din fericire, au dansat - și extrem de frumos. Ne-au încântat. Frumoasă și punerea în scenă, și costumele, și coregrafia, și soliștii. Singurul minus a fost lipsa de aer și căldura sufocantă. Au fost trei ore minunate, de relaxare, de frumos, de energie.
După spectacol ne-am văzut cu Rali și Maria la terasa Burebista. Nu ne-a încântat trupa de muzici de petrecere care cânta acolo și venea să-ți cânte la ureche, noroc că la noi n-au venit, au mers la alții mai mulți și mai bănoși. Am stat la taclale și la bârfe până ni s-a făcut cam răcorică, și, mai ales că de la ora 12 cei de la terasă voiau să termine cu servit și cu notă... ne-am dus la casele noastre.
Și sâmbătă, și duminică am tras câte o plimbare cu maică-mea prin Herăstrău. Sâmbătă, cu grija să ne întoarcem acasă cât să apuc să mă înțolesc și să apuc să și halesc ceva, dar oricum, binișor pentru forma fizică din ultima vreme a maică-mi. Duminică am vrut musai să trag dimineața o tură de lac, ceea ce am reușit în 45 de minute - nu foarte rău pentru prima tură de 7 km pe asfalt de primăvara asta - poate chiar de anul ăsta, că nu mai știu sigur. Erau mulți alergăreți ieșiți la ora aia - n-am reușit să ajung înainte de 12, din păcate. Din păcate, pentru că sperasem să ajungem după aceea și la Muzeul Satului, la evenimentul Picnic RODnic, însă, deși am ajuns acasă la 13:10, cu foiala obișnuită n-am reușit să plecăm înainte de 14:20... și evident nu venea niciun autobuz, niciun tramvai... și cum evenimentul era doar până la ora 15:00... am concluzionat că n-aveam de ce să ne mai agităm, mai bine ne plimbăm liniștite. Și am pornit-o frumușel pe jos ca de obicei spre Herăstrău. De data asta am ajuns mult mai departe, nici nu sperasem să poată maică-mea, și chiar ea să vrea... am ajuns până la Roata mare. Am poposit pe-acolo destul apoi am făcut calea întoarsă. A fost tare frumos, cu frunzulițele verzi, cerul albastru, atmosfera de vară, păsărelele ciripind, floricele fel de fel, care plantate, care sălbatice. Cu adevărat relaxant.
Tot agitând apele ca să văd dacă ne mai ies revederile, am antamat și pentru săptămâna asta două zile pentru pastelații și foștii pastelați - una cu creația, una cu fetele. Și mă bucur enorm, pentru că, sinceră să fiu, mi-era că ne luam fiecare cu ale lui și n-o să mai simțim nevoia să ne mai vedem, mai ales că acum o mare parte s-au întors la pastel și na, ei se văd mereu, pe când noi cei rezilienți... stăm departe și nu mai suntem in the business.
Tot vineri am terminat și Iubita mea Sputnik. Aici mi s-a părut că partea de fantastic e cumva ca o umbră a Pământului pe Lună, adică prezentă, misterioasă, dar și nu cine știe ce, relativ obișnuită. Dar absolut suficientă ca să facă povestea interesantă.
Altfel, spăl perdele, așternuturi, deh, pregătiri pentru Paște, să nu las totul pe ultima zi, să nu ajung să dau din colț în colț. Se pare că aprilie ăsta e lună de vară, la ce temperaturi sunt ziua. Un aprilie neașteptat de cald.
În spatele blocului, de unde rămăseserăm fără niciun copac, că tăiaseră și ciotul uscat, și dudul căruia i se rupsese iarna jumătate din coronament sub zăpada grea, am avut păcuta surpriză acum vreo patru zile să vedem că de la spații verzi au plantat doi copăcei tineri. O să dureze până or crește cât să facă umbră până la noi, dar oricum e bine.
Așa că m-am văzut joi cu fetele de la master, dar așa, stabilit de pe-o zi pe alta, fără lălăieli. Din păcate, în ultima clipă Oana n-a mai putut ajunge, picase un articol, trebuia scris altuș și... era zi de predare. Așa că ne-am văzud doar în 3 - Elena, Anca și cu mine. Am explorat un gastropub nou, unul steampunk despre care citisem și eram curioase cum e acolo - Distrikt 42. L-am nimerit relativ ușor, chiar lângă teatrul de Comedie, pe strada sf. Dumitru. Mi-a plăcut și terasa, dar mă temeam să nu dârdâim mai spre seară, făcusem și rezervare... am găsit-o pe Anca la intrare, studiind meniul (de fapt ea stătea lângă meniu dar butona la telefon), am intrat, ne-au condus la măsuța de 3 locuri. Am văzut detaliile steampunk, zeppelinul era mișto tare... dar per total mă așteptam să fie mai înzorzonat decât era - dar mai bine așa, doar cu accente steampunk, fără excese. Dar oricum tare aș vrea s-ajung odată să-l văd și pe cel de la Cluj. Dar revenind la oile noastre, Elena a întârziat, s-a și rătăcit un pic, dar în final ni s-a alăturat. Am trăncănit despre câte-n lună și în stele, de bellydance, de munci, de viitor, de bărbați, de călătorii și câte și mai câte. Nici n-am simțit cum a trecut timpul, nu eram prea departe să ratăm metroul spre casă.
Sâmbătă seara aveam bilete la Operă, la Manon, mulțumită Cristinei. Și cum tot ne întâlneam noi la Operă, le-am spus și celorlalte gagici din gașca de la dansuri că dacă pot și vorm să ne adunăm toate la o bere, suc pe undeva, și fetele au fost receptive. Cu Manon am avut emoții, că taman fuseseră mișcări de trupe și proteste prin staff-ul Operei, s-a lăsat cu demisii și nu se știa dacă balerinii vor dansa sau vor fi în grevă... din fericire, au dansat - și extrem de frumos. Ne-au încântat. Frumoasă și punerea în scenă, și costumele, și coregrafia, și soliștii. Singurul minus a fost lipsa de aer și căldura sufocantă. Au fost trei ore minunate, de relaxare, de frumos, de energie.
După spectacol ne-am văzut cu Rali și Maria la terasa Burebista. Nu ne-a încântat trupa de muzici de petrecere care cânta acolo și venea să-ți cânte la ureche, noroc că la noi n-au venit, au mers la alții mai mulți și mai bănoși. Am stat la taclale și la bârfe până ni s-a făcut cam răcorică, și, mai ales că de la ora 12 cei de la terasă voiau să termine cu servit și cu notă... ne-am dus la casele noastre.
Și sâmbătă, și duminică am tras câte o plimbare cu maică-mea prin Herăstrău. Sâmbătă, cu grija să ne întoarcem acasă cât să apuc să mă înțolesc și să apuc să și halesc ceva, dar oricum, binișor pentru forma fizică din ultima vreme a maică-mi. Duminică am vrut musai să trag dimineața o tură de lac, ceea ce am reușit în 45 de minute - nu foarte rău pentru prima tură de 7 km pe asfalt de primăvara asta - poate chiar de anul ăsta, că nu mai știu sigur. Erau mulți alergăreți ieșiți la ora aia - n-am reușit să ajung înainte de 12, din păcate. Din păcate, pentru că sperasem să ajungem după aceea și la Muzeul Satului, la evenimentul Picnic RODnic, însă, deși am ajuns acasă la 13:10, cu foiala obișnuită n-am reușit să plecăm înainte de 14:20... și evident nu venea niciun autobuz, niciun tramvai... și cum evenimentul era doar până la ora 15:00... am concluzionat că n-aveam de ce să ne mai agităm, mai bine ne plimbăm liniștite. Și am pornit-o frumușel pe jos ca de obicei spre Herăstrău. De data asta am ajuns mult mai departe, nici nu sperasem să poată maică-mea, și chiar ea să vrea... am ajuns până la Roata mare. Am poposit pe-acolo destul apoi am făcut calea întoarsă. A fost tare frumos, cu frunzulițele verzi, cerul albastru, atmosfera de vară, păsărelele ciripind, floricele fel de fel, care plantate, care sălbatice. Cu adevărat relaxant.
Tot agitând apele ca să văd dacă ne mai ies revederile, am antamat și pentru săptămâna asta două zile pentru pastelații și foștii pastelați - una cu creația, una cu fetele. Și mă bucur enorm, pentru că, sinceră să fiu, mi-era că ne luam fiecare cu ale lui și n-o să mai simțim nevoia să ne mai vedem, mai ales că acum o mare parte s-au întors la pastel și na, ei se văd mereu, pe când noi cei rezilienți... stăm departe și nu mai suntem in the business.
Tot vineri am terminat și Iubita mea Sputnik. Aici mi s-a părut că partea de fantastic e cumva ca o umbră a Pământului pe Lună, adică prezentă, misterioasă, dar și nu cine știe ce, relativ obișnuită. Dar absolut suficientă ca să facă povestea interesantă.
Altfel, spăl perdele, așternuturi, deh, pregătiri pentru Paște, să nu las totul pe ultima zi, să nu ajung să dau din colț în colț. Se pare că aprilie ăsta e lună de vară, la ce temperaturi sunt ziua. Un aprilie neașteptat de cald.
În spatele blocului, de unde rămăseserăm fără niciun copac, că tăiaseră și ciotul uscat, și dudul căruia i se rupsese iarna jumătate din coronament sub zăpada grea, am avut păcuta surpriză acum vreo patru zile să vedem că de la spații verzi au plantat doi copăcei tineri. O să dureze până or crește cât să facă umbră până la noi, dar oricum e bine.
Comentarii