Zi ceţoasă - încă una! Parcă ar fi toamnă târzie şi iarna ar fi abia la început. Pe geamul biroului, pe fundalul cenuşiu şi pâslos plopii de vizavi de cimitir se zbat sub ameninţarea vântului tăios şi antipatic. Aerul respiră apă vaporizată. Ne trezim că-i pomenim des, foarte des pe Ramon şi Raluca, pe Ciobanu, pe Nedelcu (cei doi Alex), pe Ione, pe Alistar... Dacă mă gândesc bine, am cunoscut o mulţime de oameni mulţumită Pastel-ului. Şi foarte mulţi oameni faini. Şi un pic de tristeţe când mă gândesc la cei ce au plecat sau pleacă luna asta... Ione, Simo, Cip, Dree, Mădă... Viaţa e schimbare.
Brațul Chilia este foarte pitoresc - multe meandre, vegetație multă, copaci, păsări, pășuni pe alocuri, ceva sate, Ucraina pe celălalt mal, puține bărci cu motor. Mergând cu nava clasică am făcut spre 6 ore. Am văzut portul Ismail - ditamai portul, cum ar fi la noi Constanța... Am plecat din Tulcea pe 25 septembrie, miercuri, către cel mai îndepărtat sat la care se poate ajunge pe brațul Chilia, cu Ucraina pe partea stângă și vărsarea în mare în față. Cu navele de stat în sezon ai un vapor (un fel de feribot) zilnic, iar în extrasezon, unul la două zile. Anul ăsta sezonul s-a lungit pâna la 1 octombrie. Ne-am plasat pe puntea de sus, ca să vedem pe unde mergem. Jos erau depozitate și diverse mărfuri și alimente, și colete (în satele astea nu vine curierul cu duba, aici vii la vapor și le preiei). Erau oameni și pe puntea de jos, erau și câteva femei nu foarte tinere, și câțiva bărbați tot așa. Toți aveau aspect de oameni din partea locului. Mai era o femeie mai tânără, cu d...
Comentarii