Zile cu soare. Martie a venit tragând perdeaua de nori și s-a instaurat. Chiar daca în fond nimic nu s-a schimbat, soarele jucăuș face totul mai vesel. Parcă nici dracul nu mai e așa de negru.
Au fost fel de fel de sărbătoriri, zile de naștere, petreceri de 8 martie, vizite pe la prieteni. Agitație. Acum câteva zile am văzut că au devenit vizibilii mugurii corcodușilor. Azi (la 2-3 zile) deja sunt tufe cu frunzulițe, muguri gata să pocnească, păsări care ciripesc de te amețesc. Guguștiucii din dudul din fața bucătăriei (gașca de 7 guguștiucicare au iernat toți în același dud, de pe la Craciun până acuș) s-au retras la cuiburi, pregătesc o nouă generație. Doar unul mai defazat s-a trezit în creierul nopții să guguștiucăie duios, cine știe de ce.
Cum s-ar zice, vine - de fapt a și venit - primăvara.
Am avut starea de primăvară la întoacerea din Ciucaș, cu soarele strălucind peste zăpezi, peste copacii și brazii înghețați, de pe care picura apa dezghețului. Și ritmul picurilor mi-a adus în minte un ritm melodic, nu mai știam exact ce anume, parca prin vis a zvâcnit un neuron șoptind că e din Spărgătorul de nuci. Și culmea că așa e...
Altfel, în ciuda soarelui, am fost cam amorțită. Și adormită. Astenie de primăvară? Cine știe! Dezghețul durează.
Petrecerea comună de ziua lui Baftă, Vulturu și Conu a fost chiar reușită. Și m-am simțit bine. La petrecericile astea mai recente însă parcă nu șiu de ce, cumva, ceva n-a fost întru totul bine. Adică iar am avut acel drăcușor de înstrăinare care-și bagă coada unde nu-i fierbe oala. Doar o pală subțire de înstrăinare, suficientă să facă să nu fie totul chiar cum ar fi trebuit. Însă măcar azi când am fost la Diana și Petre, de ziua Alexandrei, a fost cum trebuie. Deși plecasem de-acasă cu ne-chef de vizite. În fine. Sort of Bensonhurst blues?
Au fost fel de fel de sărbătoriri, zile de naștere, petreceri de 8 martie, vizite pe la prieteni. Agitație. Acum câteva zile am văzut că au devenit vizibilii mugurii corcodușilor. Azi (la 2-3 zile) deja sunt tufe cu frunzulițe, muguri gata să pocnească, păsări care ciripesc de te amețesc. Guguștiucii din dudul din fața bucătăriei (gașca de 7 guguștiucicare au iernat toți în același dud, de pe la Craciun până acuș) s-au retras la cuiburi, pregătesc o nouă generație. Doar unul mai defazat s-a trezit în creierul nopții să guguștiucăie duios, cine știe de ce.
Cum s-ar zice, vine - de fapt a și venit - primăvara.
Am avut starea de primăvară la întoacerea din Ciucaș, cu soarele strălucind peste zăpezi, peste copacii și brazii înghețați, de pe care picura apa dezghețului. Și ritmul picurilor mi-a adus în minte un ritm melodic, nu mai știam exact ce anume, parca prin vis a zvâcnit un neuron șoptind că e din Spărgătorul de nuci. Și culmea că așa e...
Altfel, în ciuda soarelui, am fost cam amorțită. Și adormită. Astenie de primăvară? Cine știe! Dezghețul durează.
Petrecerea comună de ziua lui Baftă, Vulturu și Conu a fost chiar reușită. Și m-am simțit bine. La petrecericile astea mai recente însă parcă nu șiu de ce, cumva, ceva n-a fost întru totul bine. Adică iar am avut acel drăcușor de înstrăinare care-și bagă coada unde nu-i fierbe oala. Doar o pală subțire de înstrăinare, suficientă să facă să nu fie totul chiar cum ar fi trebuit. Însă măcar azi când am fost la Diana și Petre, de ziua Alexandrei, a fost cum trebuie. Deși plecasem de-acasă cu ne-chef de vizite. În fine. Sort of Bensonhurst blues?
Comentarii