O altă săptămână minunată. Sub spectrul gripei. Care de două (iată, deja trei) zile m-a făcut varză. Varză murată. Tocată. Terci. Muci. Whatever. Și totuși! Mă dau eu bătută așa ușor?! Cu gripa-n cap m-am preumblat prin lume. Lumea muzicală, de astă dată. Și întrucâtva parțial mondenă. Am fost (excepție excepțională) la două concerte. Recitaluri. Sau cum le-o fi zicând. Unul de jazz, miercuri - la Galeriile Occident și unul de violoncel și pian azi, adică deja ieri - vineri. Ambele frumoase și plăcute. Guri de aer în cenușiul tern al zilelor pe primăvară-iarnă gripate și nervoase. M-am distrat la seara de jazz, din cauza multitudinii de persoane fashionabile preyente, cu target agățământul, pare-se. În rest, jamon chorizo delicios și cică pe bune, spuneau fetele din grup mai umblate prin lume, la fel brânzeturile și vinurile degustate. mă rog, eu am prins doar alb, dar foarte bun, mărturisesc. Nu că aș fi vreo mare specialistă, dar... am o oarecare sensibilitate a gustului. educabilă, poate. mama măsii, poate în altă viață mă fac degustător de oarece chestii mișto. Muzica de jazz plăcută urechii, relaxantă, cumva ușor digerabilă. Că am mai ascultat și jazz d-ăla mai dificil, ba și din ăla foarte dificil (la care am capotat, se pare că limita mea de înțelegere era mai jos de-atât), iar ăsta era very friendly. Așa, de atmosferă. Văd că devin cinică. Mai bine mă opresc. Pentru că de fapt 98% mi-a plăcut. Și aș fi tras un pui de somn într-un hamac pe acordurile muzicale generate de cei trei muzicieni, așa de bine m-am relaxat. A fost amuzant că, la plecare, fetele își chemau taxiuri, eu așteptam troleul, la un moment dat strălucește de după cotitură firma luminoasă de troleu, alerg să-l prind, mă urc, merg aproape o stație, după care îmi dau seama că e posibil să fie un troleu care nu mă duce acasă (pe vremea mea, maică, când mergeam la master la SNSPA parcă orice troleu mergea către casă, sau pana mea, naiba știe!) mă uit pe aparatul de validat carduri, văd că într-adevăr e un 79, adică bad, bad, câh! și țuști! jos, mai ales că văzusem că-n spate era un 86, o cifră cunoscută, goog, very good. Și așa m-am salvat de peripeții în toiul nopții prin București. Mare chestie, ce să spun.
Mda. Iar azi am avut emoții toată ziua dacă reușesc să ajung la concertul de la sala radio. Astrele (sau morții măsii) mi-au fost favorabile, am reușit. Evident, am uitat să fac ceva, sper că nu era atât de important. Oi vedea luni. Minunata vreme ploios-vântoasă m-a inspirat enorm, aș fi zăcut cu mare plăcere în pat, dar... dacă nu-i chip, asta e. Mi-am dat nenumărate șuturi în cur să mă urnesc - a fost și faza cu taxiurile, peste tot nu răspundea nimeni, până la urmă a venit un taxi chemat printr-o aplicație de pe telefonul mobil al unui coleg - (mare chestie tehnologia asta, dar tot n-o să îmi iau smartphone, tot cu stupidphone al meu rămân în următorii x ani) și în cele din urmă, după emoțiiile date de cele n semafoare prinse între strada Sibiu și Răzoare, am ajuns prima. Și a trebuit să stau după Dominic, care avea biletul meu. Aura a ajuns târziu, dup ce începuse deja de ceva timp concertul. Eu m-am bucurat de câteva reprize de tuse, muci și lacrimi gripale (aerul condiționat sau ce mama lui o fi fost rules!), dar, în ciuda lor, tot mi-a plăcut concertul. Cred că a fost o singură piesă care nu mi-a plăcut. Eh, de să zic, m-am culturalizat? Să îmi fie de bine. Nu știu exact cum, dar mi-am făcut damblalele. Nu mă prea țin balamalele... dar... aia e. Acu să vedem dacă o să fiu în stare să merg cu gagicile de la dansuri la Dancemasters. Biletul l-am luat încă de pe 8 martie, când ne-am întâlnit (aproape toate) la gulașul de la Vilacrosse.
Da, deși mi-am propus să aberez grozav, văd că... abia dacă îmi iese. Pana mea, și ce dacă. Azi m-au venit cărțile comandate. Așa că am Momo și Poveste fără sfârșit. Caut soluții găsesc doar ipoteze, probleme și soluții canci. Nexam soluții? ieșiri din căcat? ceva, o luminiță la un capăt de tunel? acu nu c-s gripato-deprimată, dar chiar nu se vede nimic. pușca mea!
Comentarii