Frunze

Gânduri răzlețe stau agățate de un trunchi firav. Apoi o pală de vânt le smulge, le învârtejește, le spulberă și le dă de pământ. Gânduri galbene, roșii, cărămizii, verzui, maronii, albastre, mov, roz, de tot felul. Decor ireal, ba luminos, ba întunecat, ploaie, nor, curcubeu, soare, lună, stele. Toate grămadă. Din când în când trece câte o umbră a realității și stârnește furtuni colorate. Și apoi toate cele cad și se așează într-o nouă configurație, ca la caleidoscop. Mai mișună uneori câte o fantomă zăpăcită prin toată nebunia asta, apoi se destramă. De fapt toată această lume ireală și personală e în continuă schimbare, așa că uneori nimic nu mai e ce-a fost, ci cu totul altceva, devenire devenită trecută dar și viitor concomitent, prezentul ca un miriapod al oglinzilor lumilor paralelelor și bisectoarelor la intersecțiile lumilor străvezii, translucide sau opace, reale și înșelătoare. Orice în această lume e și contrariul său, contradicție totală și perfectă, un întreg de neînțeles sieși. Cum ar fi să te privești în oglindă și în locul propriului tău chip familiar, acolo să se reflecte orice altceva, gânduri, aberații, iluzii, vorbe, toate lucrurile imateriale care te reprezintă efemer? Un nor dens de lumi întrepătrunse, întrețesute, contradictorii... cum ar fi să le VEZI concomitent?!