micutze aberatzii

E un oraș ce îmi amintește de un București de acum 10-15 ani. Dar parcă mai curat decât era Bucureștiul atunci. Tot un oraș 90% comunist, dar cu destule clădiri vechi frumoase. Hoteluri comuniste pustii, în ciuda măreției arhitectonice. Noi am sta într-un hotel mai puțin falnic, cu un iz postbelic - hotel Chișinău. Zona de intratre, holul, scara monumentală acaparată de plante verzi din abundență dădeau un aspect plăcut. Dincolo de asta, culoarele spre camere imi aduceau aminte cumva de holurile de la Casa Scânteii. Cumva mai drăguț decât la bloc, mai a instituție. Camere care chiar te trimiteau cu gândul la apartamentul bunicii dintr-un bloc comunist (mă rog, ca atmosferă, nu ca detalii). Vechi, dar curat. Am ieșit la plimbare pe întuneric deja. Am mers cu grupul până la micul arc de triumf de vis-a-vis de clădirea guvernului (sau parlamentului?)  cred. Aici ne-am împărțit care încotro. Marea majoritate au mers la Andy's Pizza, eu, cum nu știam ce e cu ăsta și crez...

A fost o excursie memorabilă. Asta mai ales pentru că pe un versant, la urcușul dinspre cota 1400 până pe vârful Furnica am avut condiții teribile, iar imediat ce am trecut de vârf și am coborât pe platou, am avut o vreme de vis. Un astfel de contrast nu am mai avut, sau cel puțin nu îmi amintesc. Poate doar după o vreme superbă să se strice brusc, asta da, dar invers, niciodată. Până la cota 1400 am mers cu autocatul, nimic deosebit deci. Am început urcușul. Deasupra orizontului se vedeau niște mori negricioși, dar soarele își mai strecura raze pe sub ei, într-un mod foarte fotogenic. Am continuat urcușul, pe jos era uscat, din când în când apăreau bălți mocirloase, dar în rest totul frumos. Apoi, tot urcând, am început să fim asaltați din loc în loc de rafale de vânt rece. Norii păreau tot mai amenințători și mai aproape. Apoi ușor ușor au început să apară urme de zăpadă... Apoi din loc în loc dădeam de zone ușor burnițoase. Apoi vântul rece a devenit prezent în permanență, i...