micutze aberatzii

Zeci, mii, sute de imnuri și ode dedicate slăbitului, nutriției și altor monștri contemporani ce torturează milioane de oameni.  Advertisingul și media au creat o imagine generală care a devenit acceptată pe scară largă despre „cum trebuie să fii”. Să fii slabă/slab dar cu mușchi tonifiați și în formă, cu zâmbetul pe buze orice ar fi, costumat/ă ca din revistele de modă, dat/ă cu x creme loțiuni și tratamente pe piele, cu o frizură/coafură șic, fardată ca în revistele pentru femei... toată lumea trebuie să fie aranjată și să arate perfect.  Și cum oameni suntem, și atât de diferiți din n puncte de vedere, normal că de fapt nu avem cum să arătăm toți la fel. Și de aici încep chinurile. Diete mii și sute, regimuri, nutriții, teorii despre nutriție, programe-pilot, superoferte, pastile de slăbit, soluții miraculoase, toate îți vând promisiunea, că, dacă dai banul pentru asta, o să arăți senzațional, ca o supervedetă și implicit vei avea o viață ca în filme. Bineînțeles c...

De nu mai știu câți ani, să fie doi sau trei, auzisem de Buila, de la Mitzi și Lusien. Nu mai știu care era povestea, cred că ajunseseră pe-acolo dar parcă nu cercetaseră destul și le rămăsese gândul să se mai ducă cu altă ocazie. Dar cum la ei s-a stricat căruța, n-au mai mers. Și iată că în clipa în care Răzvan de la Terra Incognita a anunțat excursie de o zi la Buila... m-am și anunțat, de frică să nu rămân fără loc (că la ei deja e la ordinea zilei ca toate locurile anuțate inițial să se ocupe în prima zi). Ca de obicei anul ăsta, spre weekendul în care mă duc eu la munte se anunță ploi, furtuni, zăpezi, chestii drăguțe. Din fericire și de data asta prognoza a dat greș și vremea bună ne-a însoțit, ne-a încălzit și soarele ne-a poleit cu razele sale aurii. Am fost - record absolut pentru drumeție cu specific urcat pe munte - două autocare și un microbuz. Privind retrospectiv, mare noroc am avut cu existența acestui micobuz, o să se clarifice la final de ce. Am purces la drum cu no...

Săptămâna trecută, cum m-am trezit că mă apucase dorul de prieteni am tras de nenumăratele gășcuțe să ne mai vedem. Ți iată că lucrurile chiar s-au pus în mișcare, se pare că a picat oportun. Așa că m-am văzut joi cu fetele de la master, dar așa, stabilit de pe-o zi pe alta, fără lălăieli. Din păcate, în ultima clipă Oana n-a mai putut ajunge, picase un articol, trebuia scris altuș și... era zi de predare. Așa că ne-am văzud doar în 3 - Elena, Anca și cu mine. Am explorat un gastropub nou, unul steampunk despre care citisem și eram curioase cum e acolo - Distrikt 42 . L-am nimerit relativ ușor, chiar lângă teatrul de Comedie, pe strada sf. Dumitru. Mi-a plăcut și terasa, dar mă temeam să nu dârdâim mai spre seară, făcusem și rezervare... am găsit-o pe Anca la intrare, studiind meniul (de fapt ea stătea lângă meniu dar butona la telefon), am intrat, ne-au condus la măsuța de 3 locuri. Am văzut detaliile steampunk, zeppelinul era mișto tare... dar per total mă așteptam să fie mai înzorz...

Ca niște animăluțe agitate, gândurile tropăie, țopăie, se fugăresc unele pe altele prin toate colțurile minții, se mai ceartă între ele... Fac descoperiri arheologice prin cotloanele memoriei și ale semiconștientului. Mă uit și mă minunez de unele tâmpenii de-ale mele, de tot soiul de suceli și flic-flacuri pe care le descopăr. Ca niște jucărele din pruncie găsite prin pod. Numai că nu-s din pruncie, unele-s chiar relativ recente. Se pare că din când în când trebuie să scoți scheletele, monștrii și toate chestiile nașpa din dulap, ca să le inventariezi, să le ștergi de praf și, dacă reușești, să le arunci naibii. Iată un monstru din dulap, vi-l prezint. La actualul job mă simt în continuare complet străină, neintegrată, nu reușesc să am o conexiune dintr-aia de prietenie, de amiciție, cum cred că nu mi s-a mai întâmplat în niciunul dintre anterioarele joburi. E straniu, și mă calcă pe nervi, dar asta e, avem preocupări diferite, interese diferite, fiecare cu aia a măsii și atât. Tot c...

Ascult de pe youtube Erik Satie - The essential collection și starea apăsătoare se duce ușor-ușor, se evaporă. Ciudate mai sunt și stările astea! Am tot citit zilele astea printre picături diverse descrieri și scrieri ale unor alți călători... adineauri căutam să citesc un fragment din Dans dans dans ca să-mi dau seama dacă l-am citit au ba și am dat peste niște cronici literare ale unui nene George B. Moga am citit una legată de Dans dans dans apoi am deviat spre alte titluri și am constatat că avem gusturi diferite. De exemplu, lui 1Q84 i-a displăcut total, l-a enervat și o consideră o mare dezamăgire. Omul are argumente solide, presupun că e de meserie literat sau ceva de gen la cum critică construcția personajelor sau ritmul cărții. Eu, ca nespecialistă, ghidată doar de starea de moment și de o concepție tip „eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, am apreciat altfel această carte. Într-un fel, mă bucur că nu am aceste îngrădiri teoretice. Am mai răscolit prin cronicile domn...

A doua zi dimineața am mâncat micul dejun la pensiune, ca bufet suedez, și cum toate erau prea bune, am cam băgat în noi. Apoi, ca să digerăm mai bine, am purces spre mănăstrirea Sâmbăta - care era foarte aproape. Acolo era plin de lume dar majoritari erau soldați - am văzut o sumedenie de transportoare parcate. Pe la 11 am pornit spre Șinca Veche Acolo frumos, totul înverzit... grota era cum o știam, la fel de spectaculoasă. Am urcat toate treptele pe toate părțile din jurul grotei, am descoperit furnici gigant, cărăbuși diverși... De la Șinca ne-am dus spre un restaurant din zona Racoș, unde, de frica așteptatului, am comandat dinainte care ce meniu voia. Și au fost fantasctic de prompți - cum am ajuns și ne-am așezat la masă au și început să vină supele. A fost chiar un record timpul în care am terminat cu masa. Apoi ne-am îndreptat spre Racoș. Ne-am dat jos din microbuz. Cum nu era cine știe ce semnalizat pe unde să o iei, Andrei a cău...

De ceva vreme văzusem un nou grup de călătorii - Călător prin România. Toate excursiile lor până acum îmi păreau interesante, dar nu reușisem să merg și eu până acum, pur și simplu tot se nimereau când nu puteam eu. De data asta, auspiciile erau favorabile, voiam să merg și prin munții Cindrel, voiam să văd și Racoș, deci am venit. Mai ales că la excursia pe Păpușa vorbisem cu Diana, care fusese în toate cele trei excursii cu ei de până acum și era de bine. Deci zis și făcut. La 6:15 eram în parcarea de la Piața Victoriei. Mulți oameni, nu știam pe nimeni, dar erau oricum toți drăguți. Ne-am îmbarcat în microbuz și dă-i înainte - Pitești, Râmnicu Vâlcea, Valea Oltului și spre Cisnădie. Peisajul verde și proaspăt, pomi în floare pretutindeni, ba a ieșit și soarele, în ciuda grozăviilor de ploi cod galben anunțate în toată țara. Ne-am simțit cu toții fericiți că avem vreme bună și am purces la urcuș pe traseu din Cisnădioara către vârful Măgura Cisnădiei. Era cald, eu am băgat gea...