micutze aberatzii

Am reușit să merg în Cheile Nerei a doua săptămână. Toți cunoscuții mei fuseseră deja. Nu știam pe nimeni - mă rog, vreo 4 persoane, dintre care doi erau organizatorii. Am avut totuși baftă, că s-a dovedit că și aici erau mulți oameni mișto. M-ma așezat relativ nehotărâtă la plezneală lângă o fată. A fost o alegere întâmplătoare dar foarte bună. Am descoperit că aveam multe preocupări și în unele privințe gândim foarte asemănător. M-am bucurat mult pe chestia asta. La popasul de prânz de la Taverna Sârbului din Drobeta ne-am nimerit la masă cu alte fete, foarte ok si ele. ---------------- aici însemnările au fost abandonate în ideea că scriu eu mai târziu. și am rămas cu impresia că gata, despre asta am scris. Ceea ce se dovedește că nu e deloc așa. Acu trebuie să reiau de unde am rămas, pierzând însă între timp prospețimea impresiilor și trăirilor de atunci... ------------------ Da, ideea e că așa, ușor-ușor mai cunoști oameni noi care-s și mișto. Ceea ce e foarte bine. În ori...

Iar a trecut vreme căcălău de când n-am mai dat pe-aici. Nu știu să zic de ce, poate că iar m-am apucat să fac multe alte chestii și am alocat altfel timpul. Iar de scris pe blog nici măcar nu m-am gândit. Da, de la excursia din Cheile Nerei nu am mai scris nimic. Ia să vedem ce naiba am mai făcut de atunci. Da, se pare că nici nu mai țin minte bine câte chestii am făcut. A trebuit să mă uit pe FB ca să refresh-uiesc amintirile. O fi la naiba și vârsta! Boon. Deci așa. De călătorit cu Terra am mers în deja menționata excursie din Cheile Nerei. Apo am fost la Vulcanii noroioși, excursie de o zi. O sâmbătă, să fi fost 3 octombrie? Da da. Am avut oarece emoții, că puțin înainte, la final de septembrie, se nașparlise vremea, frig, ploaie, d-astea. Noi ănsă am avut o vreme minunată, a fost cald aproape ca vara. Am pornit ca de obicei cu noaptea-n cap, și am călătorit către zona Buzăului. Prima oprire a fost la muzeul de artă din Buzău, unde am văzut expoziția de artă și mult mai interesan...

Azi ar fi trebuit să fiu în excursia cu Terra Incognita din Cheile Nerei. De când s-a vorbit prima dată de asta am zis că musai vin. M-am pregătot psihic... Dar de vreo săptămână lucrurile au început să scârțîie. Mai întâi Aramisul cu caietele lui pentru clasa 1 și deadline-urile halucinante. Am tras tare și am făcut paginarea. Textul era varză, nu fusese nici măcar redactat. N-avea nici diacritice. Pozele le-am primit târziu, fără nicio indicație de care unde să intre. Și erau lipsă căcălău, evident. O carte mai prost redactată nici că am văzut. Măcar desenele de la ilustrator au fost ok și pe alea măcar știan unde să le bag. Bun, deci am reușit să paginez. Apoi madam redactor trebuia să-mi dea corectura. Evident că a lălăit-o, nu zic că nu avea și ea alte treburi... dar mi-a trimis-o abia duminică noaptea. Și pe urmă voia caietul corectat (80 de pagini) până miercuri dimineața! Asta în condițiile în care știa că lucrez acsă, după serviciu, 3-4 ore pe zi. Șiiiii corecturi și modificăr...

Îmi tot umblă prin colțuri umbrite de minte diverse cugetări nu foarte închegate, care uneori mai sar în față aduse de cine știe ce întâmplare sau articol sau vorbă auzită... Așa azi mi s-au reconfigurat două teme aflate, de altfel, într-o reconfigurare eternă: tema prieteniei și tema echilibrului în natură. Aia cu prietenia, care mi se învârte-n cap de când mă știu mi s-a reactivat citind unul din panseurile lui Conu. Care zicea că „aproape ca nu mai exista noțiunea de prietenie ci doar aceea de interes comun”... Chestie la care m-am gândit în ultima vreme (unu sau doi ani) din când în când. Sau mai des. ------------ reiau după... 1 sau chiar 2 săptămâni. Bineînțeles că starea de-atunci care mi-a generat acele gânduri s-a dus demult, gândurile însele s-au sucit modificat și semiuitat de-atunci. Gândirea în sine, însă, nu. Doar prospețimea instantaneului, florile clipei de-atunci s-au perimat. ------------ Pornind de la prietenia devenită doar interes comun... Un gând care, c...

Da, am făcut o grămadă de chestii în ultimele luni, am avut o traiectorie foarte agitată, mă bucur că am reușit să fac multe chestii... Dar eu, eu unde sunt. Nu sunt. Parcă toate faptele și întâmplările m-au trăit pe mine, nu eu le-am trăit pe ele. Și sunt încă atâtea chestii de suflet pe care tot vreau să le fac și nu apuc, mereu vine ceva, o urgență, o colaborare, o neprevăzută și iar amân. Și așa trece viața, amânând lucrurule de corazon pentru urgențe externe, ale altora. Desigur, am ales să fac asta o perioadă, să pun un ban la ciorap pentru „retirement plan” ăla neclar și imperfect și greu de realizat... dar tare mi-e că de fapt îmi fur căciula. Că timpul de întors nu se-ntoarce. E drept că de trecut trece oricum... Dar, cujetând așa aberant ca de obicei... dau viața de azi pe o posibilă ipotetică siguranță de poimâine. Tricky. Dublă capcană, oricum o dai, ceva trebuie lăsat în plan secund sau terț sau hăăăt în fundul curții. Mama ei de viață, mereu alegeri, opțiuni, niciuna nu e...

În weekendul imediat după concediul cu munte și mare zisesem de muult că o să merg cu Terra incognita în excursia de două zile din Piatra Craiului, cu cazare la Garofița . Și încă spusesem că o să stau la cort. Și că mai aduc un cort, just in case pentru doritori de cort care n-au așa ceva. Numai că evident, vremea a fost ploioasă și s-a răcit... Și eu am răcit de-a binelea. Mă rog, un colț de răceală se prefigura încă de mai multă vreme, și nu mi-a trecut nici pe munte, nici la mare... Și s-a accentuat în săptămâna ploioasă. Am început să strănut dimineața câte 10 minute fără oprire... și în timpul zilei brusc, din când în când. Plus starea nașpetă aferentă. Așa că eram cât pe ce să renunț, noroc că mi-a dat prin cap să-l întreb pe Răzvan dacă aș putea, în caz de frig/ploaie/răceală să mă orientez spre locurile din cabană. Cum răspunsul a fost afirmativ, n-am mai renunțat. Așa că m-am trezit cu noaptea-n cap și am pornit la drum. Am intrat prin Rucăr și imediat după, am luat-o spre S...

Și în episodul 4 ajungem și la ultima activitate de vacanță... Și acum e cu poveste. Prin iulie, ma intreaba Dani, prietena mamei Elenei, ne știam deja din excursiile lui Terra Incognita, ne simpatizam, dacă n-am chef de mers la mare cu fetele în weekendul 15-16 august + 17, ca sa fie 3 zile măcar. Îi zic că sună bine, dar nu știu cum o sa fiu cu concediul în perioada aia, că în funcție de când și câte zile pot să merg la munte, o să pot sau nu. Cu șanse mari să nu. Drept care subiectul a fost abandonat. Dar în săptămâna Parângului ratat de mine, cu frică să nu ratez și Făgărașul, calculez eu ceva haotic în minte și zic băi, chiar de-ar pica toate, măcar poate la mare să fie... Îi scriu lui Dani, ea e dispusă, super fericită, vorbim și cu Elena care a trebuit convinsă, apoi gata, am și luat bilete la autocar să știm o treabă. A fost o decizie luată într-o singură zi, în timp ce oricum nu știam daca o să ajung la munte - să fi fost joi? Apoi pe parcursul zilei toate s-au clarificat oar...