Dimineți cu miros de frunze uscate, dimineți sau seri cu miros de frunze ude, ploi cu miros de toamnă, toamnă cu miros de ploi, de ceață și de frunze. Cu miros de sfârșit. Cu miros de perpetuă schimbare, de cicluri de naștere - viață - moarte. Vi se pare tristă toamna? Mie nu chiar. Poate doar uneori. Cam cenușie, în ultima vreme. Dar doar pe-aici, prin zona Bucureștiului - prin țară cică a fost mai mult frumoasă decât urâtă, dovadă stau diverse poze, alunii înfloriți și alți copăcei derutați.
Prin toate cețurile, frigulețele, cerurile plumburii, ploile și frunzele căzătoare și zilele tot mai scurte și mai întunecoase... am fost chiar ok. Nicio depresie, nicio tristețe adâncă. Doar gânduri și senzații lente precum mișcarea de revoluție a pământului, senzații că lucrurile se mișcă greu dar se alcătuiesc într-un mozaic care pare a fi... a deveni... ceva ce are sens... parcă lucrurile tind să se așeze cumva mai la locul lor. nu sunt la locul lor. Dar cumva parcă am ieșit din fixismul obsesiilor și obișnuințelor iraționale, cu gândul măcar... Mental am evadat din nu știu exact ce. E ca o năpârlire. Parcă am crescut și mi-am ieșit din vechea... ceva. Închistare? Auto-închisoare? Greu de zis. E ca și cum ușor ușor îți scad dioptriile și ce era cețos și neclar capătă din ce în ce contur, profunzime, formă, detaliu și ansamblul începe să ți se reveleze. Sau ca o permutare de pe zoom pe un detaliu pe o panoramare clară. Sau ca developarea manuală a unei poze. O senzație cam stranie, dacă mă gândesc că de făcut n-am făcut de fapt nimic revoluționar. Doar parcă mi s-au limpezit niște lucruri în minte.
Arabescul zilelor e complex, dacă mă gândesc bine nici nu știu dacă-mi aduc aminte toate chestiile de noiembrie.
A fost ziua Ottului, cu tradiționala adunare la moșia sa de la Ciocănești, reușită ca de obicei, plăcută...
Apoi săptămâna de concediu, în care am âncercat să rezolv tot ce n-am apucat de mai bine de jumătate de an... Am rezolvat cam 80%, tot au rămas restanțe. Da, și pentru că în două zile au intervenit neprevăzute chestiuni. Cred că fără acele deturnări de la plan chiar rezolvam tot. Dar... nici să fii fixist nu e bine. așa că i-am dat neprevăzutului onoarea cuvenită.
Am apucat să mă văd cu oameni dragi, am băut beri împreună și a fost tare bine.
Am rezolvat și cu cartea lui tanti, am plătit și banca, am făcut și ceva curățenie...
Apoi prima zi cu neprevăzut, apoi a doua. A doua (de fapt și prima, într-un fel) a fost o surpriză plăcută. m-am revăzut cu Mirela și Anca plus copiii lor.
Iar în ziua următoare călătoria cu Terra Incognita la Veliko Târnovo. Din nou, alături de oameni dragi.
Am alergat în săptămâna de vacanță, am profitat de vremea bună (pentru că a fost cea mai frumoasă săptămână din toată luna noiembrie cel puțin până acum), prin frumze foșnitoare, pe maluri ruginii - roșcat-aurii, populate de rațe, veverițe, cufundari, pisic și fel de fel de vietăți care-si vedeau liniștite de treburile lor.
Apoi o săptămână de muncă din plin.
Apoi weekendul apoteotic, mult așteptata și amânata (din cauza mea) a ieșirii cu fetele de la dansuri în oraș la o băută dansată. Și cu toate emoțiile, a fost super, și locul, și muzica, și atmosfera. Am plecat abia pe la 4:30 noaptea. Urmată a doua zi de ieșirea la operă cu colegii, la Aida. Păcat că eram atât de obosită. Dar a fost oricum foarte foarte frumos.
Și ieri, da, miercuri, am dat curs invitației primite în excursia de la Veliko pentru Teatrul Roșu. Diana e o drăguță, iar găselnița cu piesele jucate în Music Club e foarte tare. Nemaipunând la socoteală faptul că mi-a plăcut foarte mult piesa și jocul actorilor. Drept care mai urmează, mai mergem...
Ploi, cețuri, cer gri flocos, aer rece, gripă, tuse... Planuri de 1 decembrie, planuri pentru operă, planuri pentru teatru, planuri pentru cursul de mărgelit...
Comentarii