Primavara?

Primavara? Unde? Păi o să vina... cândva. Poate chiar mâine, cine știe? Până atunci, avem frig, vânt, zăpadă, gheață și nori. A mai scos soarele cate un zâmbet din perna de nori, din cand în când. Prin parc însă se aud triluri... se aud ele de acum o lună și ceva. Și pițigoii și mierlele parcului mișună, zboară, cântă. Iarna și primăvara încep să se joace de-a v-ați ascunselea. Până acum a câștigat iarna.
Sâmbăta trecută ceva mi-am amintit că primăvara pândește la colț. Afară, frig și vânt tăios. În autobuz, ceva mai bine. E pe înserate. Se simte miros de flori. De zambile. Un nene și o tanti cu aspect mai de la țară s-au ridicat de pe scaune, să coboare la prima. Ambii au câte două sacoșe mari de rafie pline-ochi de zambile roz. Parfumate.

PS. Două ore după ce-am scris treaba asta, cât stăteam în staţia de tramvai de la Crângaşi, vântul mi-a lipit de faţă un fulg. Apoi încă unul. A venit tramvaiul. Când am coborât, deja ningea de-a binelea. Între timp, zăpada cea nouă, de martie, s-a depus pe jos, pe crengi, pe maşini. Într-o zi de mâine voi spune, poate... unde sunt zăpezile (de martie) de altă dată?