micutze aberatzii

Nu, nu m-am mutat, în ciuda titlului. Și totuși, de unde până unde? Ei, s-a mutat firma cu arme și bagaje la câteva străzi mai spre centru. Și e prima dată când stau alea 8 ore de birou într-o clădire istorică, mișto cât cuprinde. Că e chiar mișto rău. Și la doi pași de piața Rosetti. Iar cafeaua de dimineață mi-am luat-o de la magazinașul lui Florescu, despre care citisem cu câțiva ani în urmă și mă tot gândeam cum să fac să ajung vreodată acolo. Eh, abia acum simt și eu atmosfera boemă și avantajele de a fi în buricul târgului. Străduțe pitorești, case frumoase, chiar dacă unele ajunse în ruină... Tot soiul de magazinașe, restăurănțele, cafeneluțe, nenea tapițerul... toate se insinuează pe nesimțite și vin așa să îți dea o stare de a fi mai aproape de vechiul București, cu tot ce însemna el, cu oamenii, cu obiceiurile, cu tabieturile și starea lor de locuitori ai capitalei. Da, mă simt altfel stând și scriind această însemnare aici, în buricul târgului, e cu totul altă senzație dec...

Da, nu am mai scris demult cu adevărat. Mi s-a mai întâmplat asta în perioade când sunt prea ocupată să fac lucruri, să mă adaptez, să lupt, să fac acrobații, să mă implic în chestiuni exterioare. La mine perioadele astea alternează cu altele de întoarcere spre mine, de introspecție, de gândire, de analiză și auto-analiză. Simt că se apropie perioada introspectivă, s-a și insinuat ușurel, primul semn fiind preumblarea la ceasuri de seară pe străduțele vechi din centru... Ieri apucasem să scriu paragraful de mai sus, apoi am primit chestii de lucru, am citit nu știu ce carte, m-am văzut cu Elena, am primit și ceva de făcut pentru Aramis și s-a dus naibii introspecția și ideea sau starea de la care pornisem cu scrisul. Sunt ca o broască țestoasă în faza în care se adună, se retrage în carapace, și tot ce mă oprește din asta mă calcă pe nervi, mă irită. Și sunt multe chestiile astea. 99%. Timpul, veșnicul timp cu meandrele lui și curgerea surprinzătoare, ba înceată, ba ca o viitură, b...

În seria „lejer, de vară” dacă încerc să îmi aduc aminte, am tot fost în diverse mici călătorii. Și e foarte bine, nimic de zis. Cu atâtea schimbări de job m-am luat cu treburile de zi cu zi și iacătă că n-am mai scris nimic pe blog. Am scris e-mailuri, sms-uri, bullshit și p-aici nici c-am mai dat. Și bănuiesc că tot cam așa o sa fie toată vara, prefer să fac lucruri decât doar să scriu despre ele... Cum memoria mea e cam ciuruită și mâncată de molii pe alocuri, mă trezesc că uit chestii. Că deh, îmi și propun o tonă de lucruri din care reușesc să fac sub 10%, dar tot sunt multe... Așa că încerc s-o iau din aproape spre departe... Cea mai recentă chestie a fost excursia la Cheia cu gașca dansatoare featuring the kids. Frumos, tare frumos, copiii cuminți (față de ce știu și am văzut la alții că se poate întâmpla), peisaj minunat, relaxare, bere bună. Am pornit din București pe la 8 dimineața, cu mașinile familionului Marie&Muff, Marie cu titlu de practică la șofat - apropo, s...

Am prins curaj săptămâna trecută, când Răzvan - Terra Incognita m-a anunţat că s-a eliberat un loc pentru excursia din Deltă. Îmi doream mult şi de multă vreme să ajung în Deltă. Aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi am cerut zi liberă ca recuperare pentru ziua lucrată de Rusalii. Şi mi s-a acceptat nice and easy de nu mi-a venit să cred. Aşa că am ajuns în Deltă. A fost minunat la Gura Portiţei, peisaj minunat, vreme excelentă, distracţie, căsuţe frumoase, alb cu albastru şi acoperiş de stuf. Mare şi lac, un ţinut de poveste. Complexul e turistic-comercial, arată bine, dar are unele lipsuri - expresie a monopolului absolut pe care îl are. Am stat într-o căsuţă pe insulă, în mijlocul insulei, iar sub streaşina de stuf, spre terasa îngrădită cu stuf, o familie de rândunici începuse să îşi facă cuib. Frumos tare! Ei, și ce să zic, de unde abia mă obișnuisem la noul loc de muncă (mai ales că s-a prelungit termenul licitației și stresul s-a diminuat, păstrându-se iar pentru ultimele 2 săpt...

Am văzut că Ioana a ținut un discurs despre „Multitasking ne face sa fim la fel de nefocusati si neproductivi ca și când am fuma iarbă.”. Interesant, şi nu pot să zic că nu-i aşa. Dar practica? Cum trebuia să facem de toate deodată, şi repede şi bine? Să lucrezi ce ai pe listă, să vezi că ai primit mail(uri) să citeşti şi feedback-ul(-urile), să şi răspunzi, să revii senin la ce lucrai, să continui ca şi cum nu te-ai fi întrerupt... să nu-ți scape nimic, să bagi viteză ca MIG-ul, chiar dacă între timp sună telefonul, accounții, vin iar e-mailuri gârlă, care mai de care mai „clare“, și apoi vine altă urgenâă mai urgentă decât cea la care lucrai, las-o pe aia și fă-o pe aia, și pe urmă de ce ai făcut-o pe aia în loc de ailaltă, sau de ce n-ai terminat-o și pe aia, ce dacă trebuia să faci două joburi în paralael, pe fiecare cu câte o mână și un ochi, divizat pe cele două monitoare?! E distractiv când știi diferența dintre teorie și practică și asta chiar acolo unde se predică teoria resp...

Weekendul ăsta mi-am scos puţin pârleala pentru ultimele weekenduri blocate şi muncite pe când toată lumea se distra. Şi daca o fi totul în ordine, o să profit şi de weekendul următor. Mă rog, teoretic weekendul, sau atmosfera de weekend, a început cam de joi, când seara m-am întâlnit cu colegii din fosta creaţie pastelată + dintre toţi, doar Irina şi Anda mai sunt acolo, în rest toţi eram „foşti“. Am avut geniala idee să-i anunţ şi pe Ramoni, aşa că a fost şi mai vesel. Cip săracul era cam nu el însuşi, ca un răcit ce se afla, dar alfel toţi ne-am distrat, ne-am hăhăit de ne-am strâmbat de-atâta râs. Vineri a fost vederea cu fetele foste pastelate la un ceai, Dree ne-a surprins plăcut aducând-o şi pe Alistar... M-am bucurat mult că ne-am văzut, a fost plăcut. Sâmbătă mă decisesem să merg cu veşnicii Terra Incognita în excursia de o zi de la 7 scări, chiar dacă de data asta n-am mai fost cu nicio veche prietenă, că nici Irina, nici Elena şi nici Roxana n-au putut veni. A fost frumos...

da, sunt în toane nu foarte optimist-mulţumite, aceste două săptămâni m-au purtat printr-o largă paletă de stări sufleteşti de toate culorile. Cert e că per total nu e chiar de bine. Dar măcar, şi aici vorbesc foarte serios, am scăpat de făţărniciile portocalii, de zâmbetele false, de râsul falsificat, de oamenii auto-falsificaţi, de paranoile cu tentă psihologică folosite de psihopaţii care vor să-ţi intre în minte, sperând să găsească acolo... ce vor ei. Cum e să fii văzut ca o jucărie de care şeful-copil care e nemulţumit că jucărica nu face ce are el chef şi ba te dă cu capul de pereţi, ba te ameţeşte cu cică laude, ba te face de căcat, şi asta cel mai des... Mi-e greu să exprim starea de teroare psihologică ce domneşte la p.... Şi nu te prinzi foarte repede, poate doar dacă nimereşti într-o criză de isterie a doamnei. Şi, din ce îmi amintesc din toţi cei 20 de ani de când lucrez ca angajat... cel mai nasol e acolo unde un şef sau un sistem de şefi folosesc diverse mecanisme de ter...