micutze aberatzii

Asta cu Papură Vodă se bazează pe ceva istoric, culmea! Mai multe aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Craiovei#1735-1770_.C8.9Aara_lui_Papur.C4.83_Vod.C4.83 Mă întreb cum o să se numească epoca actuală în istorie, peste vreo sută-două de ani. Pentru mine e tot un soi de țara lui Papură. Legi fărădelege, democrație doar în sensul periorativ al cuvântului, capitalism socialist, hoție de stat... Mă gândeam la un moment dat, în timp ce citeam Lacunarele lui Conu, unde vorbea într-un fragment despre în ce hal s-a ajuns în zilele noastre... oare chiar așa e? sau doar așa resimțim noi, părtinitor, că doar alte vremuri n-am trăit, în afară de astea?! Oare pe vremea Imperiului x sau Y era mai bine? Oamenii or fi dus-o mai bine? Să fi avut valori mai înalte? Parcă, dacă mă gândesc mai bine, parcă nu. Adică marea majoritate, masa, era la fel, doar că ghidată de alte legi, alte cutume... dar în esență la fel. Sau nu? E tare greu de spus. Poate tineretul studios să fi fost animat de valor...

Ia să vedem... Am fost la "Vițelul de aur" la ARCUB - asta ar fi trebuit sa scriu data trecută, dar uitasem... A fost mișto, mi-a plăcut mult, și mi-a deschis apetitul să recitesc Ilf și Petrov. Drept care, daca de black friday colegii au facut comanda de pe elefant.ro, am comandat și 12 scaune, și Vițelul de aur - e bine ca ambele sunt edițiile necenzurate, ce citisem eu în secolul trecut avea pe ici pe colo pasaje ce se terminau cu puncte puncte. Așa... a mai fost serbarea de după ziua lui Ionel... în Stuf, joia. Chitiți să dansăm. La locul faptei - surpriză! Era concert Ada Milea. Canci dans. Concertul s-a terminat abia pe la 12 și ceva. Am mai dansat ce-am mai dansat după... doar până pe la ora 2... și ceva. Iar a doua zi, cum era musai s-ajung la 9 pentru Happy Friday, am ajuns, nu-i vorbă, dar am fost zombi toată ziua. A fost mini-agitațiile black-friday-ene, mărturisesc c-am comis-o și eu, am comandat condimente de pe pastaidevanilie și cărți de pe elefant.ro. Și...

Parcă n-am mai scris pe blog de nu știu când. Și cică, de fapt, de pe 11 noiembrie. Dar zău, parcă au trecut ani de-atunci. Munca e di vină. Mda. Imediat după ce-am isprăvit naibii cu serbările am constatat c-am rămas cu sechele de stres. Parcă eram mereu în priză, că trebuie să fac aia, ailaltă, mama măsii. Și de fapt, "trebuia musai" era doar în capul meu. Luasem "to do"- urile mult prea în serios, și au fost căcălău. Până mi-am dat seama că o luasem naibii pe arătură, de parcă puii mei, agenția ar fi fost a mea și totul depindea de mine. Căcat. M-am trezit, dar de muncit pe brânci n-am scăpat, că deh, e final de ani și apar fel de fel de super-extra-mega urgențe de la clienți care brusc își dau seama că le trebuie nu-știu-ce acum, dar acum, am zis! Așa că stai, frățică și muncește în fiecare zi peste program, treyește-te dimineața ca bătut, cu un ne-chef total și ia-o de la capăt. Ba, colac peste pupăză, m-am trezit și cu o colaborare. M-am bucurat. Dar acum mă c...

Au fost atât de multe evenimente în ultima vreme încât nici nu le mai știu... a fost agitația cu pusul termopanelor, urmat de găsitul unui zugrav care să repare dupî pusul termopanelor... o odisee care s-a încheiat fix de ziua mea... Petrecerile au început cu anunțul-fulger al lui Dog de reîntoarcere in the city și băuta din Anton Pub... Drăguț clubul, doar că muzica urla prea tare, nu te puteai auzi decât strict cu cine era imediat lângă tine... fiind Haloween, prin centrul vechi și prin oraș umblau diverși costumați... Apoi vineri, de 1 noiembrie, a fost party cu fetele de la dansuri in Oldies, de ziua lui Rali și a mea, cu tematică de Haloween... nebunie, distracție, păcat că se închide clubul... cică aia a fost ultima petrecere pe care-au mai găzduit-o. ... petrecere precedată, de altfel, de o serbare (în aceeași seară) de ziua Cătălinei, de la care n-am vrut să lipsesc... ... urmată, a doua zi, de tradiționala serbare la moșia lui Ottu de ziua lui (care a ținut două zile)....

O ceață dens-lăptoasă sclipitoare târându-se pe câmpii și pe văi. Soare, cer albastru de voroneț pictat cu fruzișuri colorate pe dealuri. Mere, gutui licărind prin pomii încă încărcați. Miros de toamnă. Frunze căzute, răcoare. Și da, acum miroase a toamnă adevărată. Frumusețe efemeră. Apusul turcoaz-portocaliu-roz-mov se oglindea transfigurat fantastic în apele lacului, înfiorate de o briză subțire. Era incredibil de frumos. Și în două minute culorile s-au stins, totul a virat în mov tern. Parcă cineva a astins lumina în sala de bal.

Iarăşi o săptămână în care se întâmplă atâtea de nu mai am vreme (psihic) de nimic. Sâmbătă-duminică - excursie în Iezer-Păpuşa. Dormit la Cabana Cuca, drumeţie către vârful Păpuşa. Vreme superbă. Toamnă adevărată, ceţuri dense, apoi soare, apoi nor, apoi iar soare. Frunze colorate. Luni aflu că vin termopanagiii marţi dimineaţa. Aşa că luni seara dă-i şi strânge tot ce se poate în cutii şi saci, până târziu. Cu tocmai aflasem că săptămâna asta e jale cât o să fie de muncă la job, am anunţat că o să vin la muncă după ce scap de termopani. Ăştia ziseseră ca vin pe la 9-10. Marţi dimineaţa cu noaptea-n cap am mutat toate cele ca să aibă loc să îşi facă treaba. Şi stăm şi stăm, trece 9, trece 10, se face 11. Vorbim, ne sfătuim, hotărâm să stea acasă doar maică-mea, în ideea că ăia oricum nu se ştie când or veni ((şi dacă or veni). Au apărut spre ora 1, au pus termopanele. La muncă - muncă grămadă, am stat până târziu. Şi ajunsă acasă m-am apucat să strâng moloaze, tencuieli bucăţi ...

Şi-o făcui şi p-asta! Am participat la cursa de ştafetă la Bucharest International Maraton. Am reuşit să alerg 10,5 km în 66 de minute. Nu-i chiar rău, o oră şi 6 minute, mă aşteptam să fac mult mai mult. Mai ales că nu pot să zic caş fi alergat cel mai bine din ce-am alergat vreodată în lunile astea de alergat, ba chiar dimpotrivă. N-a fost uşor, şi mi s-a părut că nu se mai termină odată. Dar iaca, o făcui şi pe-asta! Colegii de ştafetă au fost super! Şi când te gândeşti c-am ajuns la concurs mai mult prin forţa împrejurărilor decât c-aş fi ţinut morţiş... aşa am alergat cu numele Irinei pe numărul de concurs, practic am trăit visul ei. Păcat că s-a accidentat, păcat că n-a putut participa, ar fi meritat, la cât s-a chinuit, la cât s-a antrenat şi la cât şi-a dorit să participe. Dar măcar n-am făcut-o de ruşine, am reprezentat-o foarte onorabil. Oricum, alergatul ăsta chiar a fost o experienţă! Hmmm, poate la anu' pe vremea asta voi participa la semimaraton. Iar vineri am sărb...