micutze aberatzii

Mă gândesc cu drag la Alex și mă bucur că ne-am cunoscut. Nu regret nimic din ce a fost între noi. Am trăit frumos. Au fost doar trei ani și jumătate, dar au contat cât o viață. Dumnezeu să te odihnească în pace, dragul meu!

Pentru că multă lume s-a întrebat ce s-a întâmplat, cum... scriu aici, separat cum a fost accidentul, așa cum l-am văzut și simțit eu. 31 iulie 2011 (...) Drumul spre casă era lung, se făcuse mai târziu decât ne-am fi dorit noi (în jor de ora 5, cred). Alex ne-a dus, la ieșirea din Piatra, pe alt drum decât veniserăm, ca să vedem și ală parte a orașului. Mi-a rămas oricum amintirea unui oraș plăcut, curat și destul de viu. Și-am mers ce-am mers, am ajuns la Bacău, ni se făcuse foame... am oprit într-un centru comercial de la marginea orașului să ne luăm ceva de halit... Voiam un sandwich, ceva, dar erau cam dubioase, iar unde arăta bine avea un sos despre care vânzătoarele n-au vrut să spună ce conține. Așa că am luat niște pachete de pufuleți. 2 Gusto și 2 Tip, ca să vedem care-or fi mai buni. Ne-am urcat și-am început să devorăm la pufuleți. Haliserăm câte o pungă din fiecare când Alex, uitându-se la oră, ne-a întrebat cum vrem să ajungem, repede sau nu contează? (Cred ca come...

Ultima zi la Petru Vodă... 31 iulie 2011. Nimeni nu-și putea închipui ce avea să ne aducă această zi. Și acum mă întreb dacă nu cumva visez un vis urât din care nu mă pot trezi atât de mare-i diferența între ce-a fost înainte de accident și ce după. Dimineața Florian și Alex 2 s-au dus la slujbă cu noaptea-n cap. Noi am mai dormit, ca niște leneși... ne-am spălat alene... am făcut bagajul în cea mai mare parte și abia după toate astea am ajuns și noi la slujbă. Eram ușor îngrijorată, că după călătoriile astea începuse să mă mănânce pielea capului și mă temeam să nu fi luat păduchi. Vorbisem cu Alex, și soluția era ca atunci când ajungeam acasă, să fac o baie caldă bine, să mă dau cu ulei de lavandă pe păr și-apoi, la clătire, să stau cu părul sub apă câteva minute bune. Era frumos, cald, soare, slujba se ținea afară, într-un fel de foișor... Chiar era o plăcere să asculți. Doar că a fost luuuungă tare liturghia. Extrem de lungă. Au spus-o și oameni mai cucernici. Noi...

A patra zi... Sâmbată 30 iulie 2011. Ziua a început în modul obișnuit, doar că ne-am trezit cu jumătate de oră mai târziu, că nu mai era nevoie să mâncăm mai devreme, că nu mai mergeam la strâns fânul. Abia urma sa vadă măicuțele ce mai e de făcut prim mănăstire și să ne găsească ceva util de făcut. Ne-am dus la masă, de data asta am luat și ouăle fierte de miercuri, pe care nu le mâncaserăm... Dar erau foarte bune și ele. După masă, vine maica Varahila - ne găsise ceva de făcut - erau câteva grămezi de lemne ce fuseseră folosite la construirea diverselor clădiri ale mănăstirii. Noi trebuia să facem curat și ordine și să sortâm lemnele în două grămezi mari: refolosibile pentru construcție și bune doar de foc. Aveam și de scos cuiele din ele. Azi eram deja mai mulți, veniseră și cele două mașini care mai erau de venit, așa ca aveam oarece spor. Nu povestesc mai mult, mai bine pun câteva poze care să ilustreze ce am făcut pe-acolo. A fost relativ greu, dar...

A treia zi. Vineri 29 iulie 2011. Se anunțase la meteo vreme în stricare, posibile averse spre după-amiază și spre seară. Aveam de strâns fânul de pe dealul-munțișor. Am început ziua la fel, trezit la 8-8:30, spălat rapid, mers la trapeză, mâncat ceva, de post de data aceasta. Dar tot bun. Apoi am pornit spre dealul cel mare, să împrăștiem fânul. Frumos, soare, cald. Rămăseserăm îm urma băieților și luaserăm apă, până am ajuns ne-au ieșit limbile de-un cot. Am luat-o pe unde coborâserăm cu o zi în urmă, că ni se păruse panta mai lină decât pe cealaltă parte, dar la urcat... era altă poveste. Și ne-am apucat din nou de întors/împrăștiat fânul. Maica Varahila, cot la cot cu noi. Draga de ea, ne încuraja, povestindu-ne ca își dă seama că nu ne e ușor, că nici ei, când a venit aici după facultate, după ce fusese acasă ținută în puf... dar că ușor-ușor, s-a obișnuit și nu i se mai pare greu. Undeva sus, mai spre vârful dealului, coseau încă de zor cu motocoasa, se auzea sunet...

27 iulie, cand am ajuns, a fost miercuri. am scris cum a fost ziua respectiva in prima parte. Trecem la ziua de joi, 28 iulie. Ne-am trezit devreme... pusesem mobilul să sune la ora 8, dar cred c-a mai durat jumătate de ora până am făcut toți ochi. A fost distractiv cu mersul la baie, că era o singura baie pentru toată clădirea și se stătea puțin la coadă, pelerini, măicuțe, dar a fost ok. M-am felicitat pentru strălucita idee de a lua un sul de hârtie igienică, a fost la fix. La 9 deja eram toți gata, ne-am înființat la trapeză. Mai erau câțiva țărani, care și ei urmau să ajute măicuțele la strâns fânul. Fiind noi ajutoarele mănăstirii am primit mâncare mai devreme față de pelerini. Și poate și mai bună - am avut și lapte, și ceai, totul a fost gustos. Când am terminat masa, ne-am dus să ne luăm instrumentele de muncă: greblele. Măicuța ne-a dus apoi la dealul de pe care trebuia adunat fânul. Cei din sat erau deja acolo, ne-au spus că deocamdată trebuie doar să împră...

Cum a sunat ceasul ne-am trezit. Obosiți rupți. Ca s-avem putere să ne mișcăm, am mai stat 5 minute să ne revenim după trezire. Mi-era teamă, cum o să conducă bietul Alex așa de obosit? Trebuia să fiu cu ochii pe el, să îl țin de vorbă, și dacă s-ar fi simțit prea obosit, să-l fac să bea o cafea, o ceva care să-l învioreze. Ne-am făcut în mare grabă bagajele (a se citi zvârlit în mașina de spălat hainele purtate la țară și rapid de pus câteva tricouri pentru la Petru Vodă). Nici nu mai știu dacă am mai apucat să mâncăm ceva, dar tind să cred că nu. La 10 ne dăduserăm întâlnire cu băieții la intersecția de la Afi Cotroceni. Am purces la drum târziu, am mai pus și motorină (asta uitaserăm să luăm în calcul când stabiliserăm ora) și în final am ajuns. Am îmbarcat băieții - Alex O. și Florian C. și două steaguri ale României. Inițial trebuia să fim 5, dar cineva se răzgândise, pe urmă Florian spusese că o să vină cu unul dintre fiii lui, dar până la urmă tot 4 am rămas. Ne-am mai...