BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 17 august 2017

Sighișorene - Concediu 2017 ep.1




Cocoțați pe un deal vecin cu cel cu biserica din deal și cetatea, în curtea pensiunii La Grecu, ne-am instalat corturile colorate pe sub meri, peri, nuci, prin iarba mare. O curte verde, plină de viață. O familie de cocoși toți același model și care se plimbau de colo colo în grup. Doi căței de talie mică foarte haioși, dar cu temperamente diferite, s-au înființat și ne-au tot dat târcoale. 
Turtiți de căldură și de zăpușeală și de sete ne-am făcut curaj și am plecat spre cetate. Drumul cel mai scurt era superb, pe curba de nivel a unui deal, printre curți și grădini superbe, coborând apoi pe oarece trepte spre cetate. Între timp pe cerul albastru dogoritor sosiseră de te miri unde niște nori cam amenințători, ce se jucau de-a leapșa.
Am intrat în cetate urcând pe o străduță îngustă, ce mergea oblic către poarta cu turnul cu ceas.



Am admirat turnul, Sighișoara văzută de sus, apoi ne-am preumblat pe străduțe în căutarea unui loc unde să halim și să bem o bere.

Am găsit Casa Cositorarului, unde am fi stat dar nu aveam loc toți grupat, apoi ne-am întors în Piața centrală, unde întâi am găsit loc (greșit!) la o terasă ce s-a dovedit a fi a unei cofetării sau cafenele, deci wrooong, nu bere nu mâncare. Ne mutăm mai încolo, la Taverna Românească, ne înghesuim toți 10 la 2 mese lipite cu aprobarea personalului. Ne comandăm bunătățuri, ciorbe de fasole, gulașur, beri fără număr. 


Sătui și rehidratați, decidem să urcăm pe scara acoperită până la biserică, să ne plimbăm pe sus prin cimitir ca să ne accelerăm digestia. Am urcat pe scara acoperită, Scara școlarilor.



Se lăsa și înserarea, accelerată de norii ce tropăiau pe cer. Ne-am plimbat prin liniștitul cimitir al bisericii din deal, unde odihnesc strămoșii locuitorilor actuali. Nume cu sonorități germanice și maghiare și ani vechi, epoci demult apuse, ornamentații diverse, în funcție de epocă și rang. Coborâm pe strada Scării și ieșim exact unde trebuie - la intrarea în scara acoperită. De aici fix înainte și revenim la casa Cositorarului, unde ne împrăștiem la mese (din nou nu aveam loc laolaltă) ca să testăm lăudatul ștrudel cu înghețată și dulceață. Norii se tot îngrămădeau pe cer și veneau unii după alții, iar pe când eram pe cale să termin ștrudelul a început să tune și să mai și picure puțin. Cum alții mai aveau de consumat una alta, nu ne-am grăbit să plecăm. Locația și decorul sunt superbe, iar  terasa și designul saloanelor din casă te uimesc prin frumusețe și aerul șic. Dar ștrudelul a fost o dezamăgire, iar băuturile calde.



Am plecat în cele din urmă pe întuneric, pe sub tunetele ce se întețeau, amenințați de spectrul ploii. După ce-am ieșit din cetate și apoi din supermarketul de unde ne-am luat provizii pentru dimineață, am nimerit sub voalul ploii. A fost întâi o rafală destul de vioaie, apoi s-a rărit iar picăturile s-au micșorat până la dimensiunea de apă pulverizată. Am pornit-o către pensiune, pe străduțele ude, iar la nivelul treptelor, pe întuneric, am început să invocăm tovărășia Mariei Borgia (unul din numele din cimitir) care, ziceam noi, ne însoțește și e de treabă, și ne ferește de rele. Era ceva lumină din loc în loc și urcușul către pensiune a fost chiar foarte plăcut.
Noaptea era adâncă, iar prin curtea unde aveam corturile, în urma ploii ieșiseră la plimbare zeci de limacși. Mulți au căzut răpuși în întuneric sub tălpile noastre în drumul dintre corturi, foișor și budă. În memoria lor am băut câte ceva, care un vin, care o bere, care un cidru.


joi, 13 iulie 2017

Milano, Genova, Torino în trecere - (3)

În tranzit am fost prin Milano de 3 ori. Când am mers cu Terra Incognia la Nisa, când ne-am întors de acolo și acum, când am mers către Cinque Terre. Am văzut mai mult zona din jurul gării centrale, câteva străzi dimprejur, câteva magazinașe cu chinezării ieftine, una-două cafenele-pizzerii, un supermarket, o gelaterie...Și cam atât.
Prima impresie: o mare de scutere. Multe parcate, multe circulând. Mulți africani. Mulți chinezi. Și cam atât.
Gara centrală e mișto. Mare, cu arhitectură frumoasă, amestec de vechi și ultramodern.





Genova. La dus către Cinque Terre am vizitat doar o străduță ce ducea la un market gen Mega de dimensiuni medii.

La întors, în ziua plecării, am vizitat mai mult și variat. De la gară am ieșit cumva pe un bulevard cu magazine de lux, cu clădiri vechi și frumoase, am traversat o piață mare și am ajuns în centrul vechi, către port.




În zona asta veche am văzut multe clădiri cu fațade zugrăvite în așa fel încât să pară că au, din desen, coloane și un fel de arcade - cum sunt clădirile din foto cu fântâna.

Portul - mare, variat, cu multe chestii super mișto, unii au făcut super poze acolo, eu n-am reușit, am pozat bucățele care mi-au ieșit și nașpa. Așa ca apelez la pozele celor care se pricep ca lumea la așa ceva.


După o pauza de o oră în care am avut liber să ne împrăștiem prin zonă, să bem o cafea, că halim ceva și să ne luăm chestii pentru următoarea perioadă de mers cu trenul, ne-am reunit și am pornit prin Genova pe străduțe către cealaltă gară, de unde urma să luăm trenul către Torino.

Ca observație - Genova e un amestec amețitor. Un oraș destul de înghesuit, cam murdar, cu excepția unor zone mai centrale. Dar plin de mici monumente de artă pe unde nu te aștepți: pe colțul unei case-bloc o statuetă a fecioarei Maria sau un Isus... Câte un basorelief care îți taie respirația... câte o biserică sau catedrală ce te lasă cu gura căscată.







Enorm de mulți comercianți de stradă ilegali și legali, africani, chinezi, pakistanezi și toate națiile lumii. Sunt convinsă că Genova merită mai mult timp pentru a-i descoperi părțile mișto. De exemplu, la un moment dat am dat de un bulevard pietonal (Via Garibaldi), mai larg, străjuit de case-palat renovate superb: Palazzo Rosso, Palazzo Bianco, Palazzo Tursi etc.

În fine, am străbătut Genova, de la gara Genova Brignole, cu pauza din port, până la gara Genova Piazza Principe. Pe n+1 străzi și străduțe, prin N piețe și piațete. Nu era prea mult timp, căci aveam un tren de prins către Torino.


Am ajuns la timp cât să ne mai luăm din gară o cafea, o apă. Și pentru că am văzut-o și  mi-a plăcut, am luat-o și pe ea:
Birra Nazionale, o bere artizanală locală - na, ca să nu zic că n-am băut și o bere artizanală italienească, de la mama lor. Bunuță!

Am mers ce am mers, la plecare eram doar noi în tren, apoi, pe măsură ce ne apropiam de Torino se umplea din ce în ce. Am mers o grămadă. În fine am ajuns și în Torino, gara Porta Nuova.

Din planul de alergătură prin Torino îmi amintesc cam așa (memorie ciupită de molii, deh!): am mers întâi pe una dintre străzile mari (probabil Corso Vittorio Emanuelle II), am ajuns în frumosul Parco del Valentino, pe unde ne-am plimbat pe săturate (e un parc mare).

Am admirat întâi Castello del Valentino, frumos și impunător, apoi ne învârtim pe alei - lume multă la plimbare, era frumos, cald, weekend... Am ajuns în preajma castelului medieval (Borgo Medievale), i-am dat târcoale, apoi l-am și vizitat, ne-am odihnit pe niște băncuțe în interior...



Treaba asta cu preumblatul prin parc a fost minunată. Dar desigur, a luat și ea sfârșit la un moment dat - am părăsit parcul tot cam pe unde intraserăm, apoi am luat-o pe diverse străzi, conduși pe meleagurile necunoscute de Dorin.






Am mers, am trecut printr-o piațetă unde se desfășura un târg al producătorilor locali, și de unde, de pe măsuțe, ne zâmbeau îmbietor halci de prosciutto crudo, roți de parmiggiano și alte specialități, vinuri, tot felul de nebunii de îți lăsa gura apă. Unii și-au luat chestii, eu am reușit să mă țin tare și să nu iau nimic (deși mi-aș fi luat de toate!).

Apoi tot umblând așa am luat masa în oraș la o pizzerie ce vindea pizza la felie, ieftină și extrem de bună... Am ajuns apoi undeva în centrul vechi, într-o piață centrală, numită Piazza Castello, unde ne-am învârtit o bună bucată de vreme. Pe una dintre laturi am descoperit Opera, unde oamenii tocmai intrau la Manon Lescaut (conform afișului).
Am colindat magazinașele de suveniruri, am luat la pas toate laturile pieței, am pozat și castelul din centrul ei, apoi am ajuns în cealaltă parte a pieței, dominată de Palazzo Madama și străjuită de Palazzo Reale di Torino.

 
 
 
 
În fața Palatului Madama, la statuie, ne-am adunat și am pornit-o mai departe pe alte străduțe, la ceas de seară.



Am mers o grămadă și în cele din urmă am ajuns la altă gară. Ne-am luat bilete, ne-am înghesuit pe peron și am luat trenul ce ducea spre aeroport.
That's all folks!

Related Posts with Thumbnails