Treceți la conținutul principal

Sighișorene - Concediu 2017 ep.1




Cocoțați pe un deal vecin cu cel cu biserica din deal și cetatea, în curtea pensiunii La Grecu, ne-am instalat corturile colorate pe sub meri, peri, nuci, prin iarba mare. O curte verde, plină de viață. O familie de cocoși toți același model și care se plimbau de colo colo în grup. Doi căței de talie mică foarte haioși, dar cu temperamente diferite, s-au înființat și ne-au tot dat târcoale. 
Turtiți de căldură și de zăpușeală și de sete ne-am făcut curaj și am plecat spre cetate. Drumul cel mai scurt era superb, pe curba de nivel a unui deal, printre curți și grădini superbe, coborând apoi pe oarece trepte spre cetate. Între timp pe cerul albastru dogoritor sosiseră de te miri unde niște nori cam amenințători, ce se jucau de-a leapșa.
Am intrat în cetate urcând pe o străduță îngustă, ce mergea oblic către poarta cu turnul cu ceas.



Am admirat turnul, Sighișoara văzută de sus, apoi ne-am preumblat pe străduțe în căutarea unui loc unde să halim și să bem o bere.

Am găsit Casa Cositorarului, unde am fi stat dar nu aveam loc toți grupat, apoi ne-am întors în Piața centrală, unde întâi am găsit loc (greșit!) la o terasă ce s-a dovedit a fi a unei cofetării sau cafenele, deci wrooong, nu bere nu mâncare. Ne mutăm mai încolo, la Taverna Românească, ne înghesuim toți 10 la 2 mese lipite cu aprobarea personalului. Ne comandăm bunătățuri, ciorbe de fasole, gulașur, beri fără număr. 


Sătui și rehidratați, decidem să urcăm pe scara acoperită până la biserică, să ne plimbăm pe sus prin cimitir ca să ne accelerăm digestia. Am urcat pe scara acoperită, Scara școlarilor.



Se lăsa și înserarea, accelerată de norii ce tropăiau pe cer. Ne-am plimbat prin liniștitul cimitir al bisericii din deal, unde odihnesc strămoșii locuitorilor actuali. Nume cu sonorități germanice și maghiare și ani vechi, epoci demult apuse, ornamentații diverse, în funcție de epocă și rang. Coborâm pe strada Scării și ieșim exact unde trebuie - la intrarea în scara acoperită. De aici fix înainte și revenim la casa Cositorarului, unde ne împrăștiem la mese (din nou nu aveam loc laolaltă) ca să testăm lăudatul ștrudel cu înghețată și dulceață. Norii se tot îngrămădeau pe cer și veneau unii după alții, iar pe când eram pe cale să termin ștrudelul a început să tune și să mai și picure puțin. Cum alții mai aveau de consumat una alta, nu ne-am grăbit să plecăm. Locația și decorul sunt superbe, iar  terasa și designul saloanelor din casă te uimesc prin frumusețe și aerul șic. Dar ștrudelul a fost o dezamăgire, iar băuturile calde.



Am plecat în cele din urmă pe întuneric, pe sub tunetele ce se întețeau, amenințați de spectrul ploii. După ce-am ieșit din cetate și apoi din supermarketul de unde ne-am luat provizii pentru dimineață, am nimerit sub voalul ploii. A fost întâi o rafală destul de vioaie, apoi s-a rărit iar picăturile s-au micșorat până la dimensiunea de apă pulverizată. Am pornit-o către pensiune, pe străduțele ude, iar la nivelul treptelor, pe întuneric, am început să invocăm tovărășia Mariei Borgia (unul din numele din cimitir) care, ziceam noi, ne însoțește și e de treabă, și ne ferește de rele. Era ceva lumină din loc în loc și urcușul către pensiune a fost chiar foarte plăcut.
Noaptea era adâncă, iar prin curtea unde aveam corturile, în urma ploii ieșiseră la plimbare zeci de limacși. Mulți au căzut răpuși în întuneric sub tălpile noastre în drumul dintre corturi, foișor și budă. În memoria lor am băut câte ceva, care un vin, care o bere, care un cidru.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş