Treceți la conținutul principal

Milano, Genova, Torino în trecere - (3)

În tranzit am fost prin Milano de 3 ori. Când am mers cu Terra Incognia la Nisa, când ne-am întors de acolo și acum, când am mers către Cinque Terre. Am văzut mai mult zona din jurul gării centrale, câteva străzi dimprejur, câteva magazinașe cu chinezării ieftine, una-două cafenele-pizzerii, un supermarket, o gelaterie...Și cam atât.
Prima impresie: o mare de scutere. Multe parcate, multe circulând. Mulți africani. Mulți chinezi. Și cam atât.
Gara centrală e mișto. Mare, cu arhitectură frumoasă, amestec de vechi și ultramodern.




Genova. La dus către Cinque Terre am vizitat doar o străduță ce ducea la un market gen Mega de dimensiuni medii.

La întors, în ziua plecării, am vizitat mai mult și variat. De la gară am ieșit cumva pe un bulevard cu magazine de lux, cu clădiri vechi și frumoase, am traversat o piață mare și am ajuns în centrul vechi, către port.




În zona asta veche am văzut multe clădiri cu fațade zugrăvite în așa fel încât să pară că au, din desen, coloane și un fel de arcade - cum sunt clădirile din foto cu fântâna.

Portul - mare, variat, cu multe chestii super mișto, unii au făcut super poze acolo, eu n-am reușit, am pozat bucățele care mi-au ieșit și nașpa. Așa ca apelez la pozele celor care se pricep ca lumea la așa ceva.


După o pauza de o oră în care am avut liber să ne împrăștiem prin zonă, să bem o cafea, că halim ceva și să ne luăm chestii pentru următoarea perioadă de mers cu trenul, ne-am reunit și am pornit prin Genova pe străduțe către cealaltă gară, de unde urma să luăm trenul către Torino.

Ca observație - Genova e un amestec amețitor. Un oraș destul de înghesuit, cam murdar, cu excepția unor zone mai centrale. Dar plin de mici monumente de artă pe unde nu te aștepți: pe colțul unei case-bloc o statuetă a fecioarei Maria sau un Isus... Câte un basorelief care îți taie respirația... câte o biserică sau catedrală ce te lasă cu gura căscată.







Enorm de mulți comercianți de stradă ilegali și legali, africani, chinezi, pakistanezi și toate națiile lumii. Sunt convinsă că Genova merită mai mult timp pentru a-i descoperi părțile mișto. De exemplu, la un moment dat am dat de un bulevard pietonal (Via Garibaldi), mai larg, străjuit de case-palat renovate superb: Palazzo Rosso, Palazzo Bianco, Palazzo Tursi etc.

În fine, am străbătut Genova, de la gara Genova Brignole, cu pauza din port, până la gara Genova Piazza Principe. Pe n+1 străzi și străduțe, prin N piețe și piațete. Nu era prea mult timp, căci aveam un tren de prins către Torino.


Am ajuns la timp cât să ne mai luăm din gară o cafea, o apă. Și pentru că am văzut-o și  mi-a plăcut, am luat-o și pe ea:
Birra Nazionale, o bere artizanală locală - na, ca să nu zic că n-am băut și o bere artizanală italienească, de la mama lor. Bunuță!

Am mers ce am mers, la plecare eram doar noi în tren, apoi, pe măsură ce ne apropiam de Torino se umplea din ce în ce. Am mers o grămadă. În fine am ajuns și în Torino, gara Porta Nuova.

Din planul de alergătură prin Torino îmi amintesc cam așa (memorie ciupită de molii, deh!): am mers întâi pe una dintre străzile mari (probabil Corso Vittorio Emanuelle II), am ajuns în frumosul Parco del Valentino, pe unde ne-am plimbat pe săturate (e un parc mare).

Am admirat întâi Castello del Valentino, frumos și impunător, apoi ne învârtim pe alei - lume multă la plimbare, era frumos, cald, weekend... Am ajuns în preajma castelului medieval (Borgo Medievale), i-am dat târcoale, apoi l-am și vizitat, ne-am odihnit pe niște băncuțe în interior...



Treaba asta cu preumblatul prin parc a fost minunată. Dar desigur, a luat și ea sfârșit la un moment dat - am părăsit parcul tot cam pe unde intraserăm, apoi am luat-o pe diverse străzi, conduși pe meleagurile necunoscute de Dorin.






Am mers, am trecut printr-o piațetă unde se desfășura un târg al producătorilor locali, și de unde, de pe măsuțe, ne zâmbeau îmbietor halci de prosciutto crudo, roți de parmiggiano și alte specialități, vinuri, tot felul de nebunii de îți lăsa gura apă. Unii și-au luat chestii, eu am reușit să mă țin tare și să nu iau nimic (deși mi-aș fi luat de toate!).

Apoi tot umblând așa am luat masa în oraș la o pizzerie ce vindea pizza la felie, ieftină și extrem de bună... Am ajuns apoi undeva în centrul vechi, într-o piață centrală, numită Piazza Castello, unde ne-am învârtit o bună bucată de vreme. Pe una dintre laturi am descoperit Opera, unde oamenii tocmai intrau la Manon Lescaut (conform afișului).
Am colindat magazinașele de suveniruri, am luat la pas toate laturile pieței, am pozat și castelul din centrul ei, apoi am ajuns în cealaltă parte a pieței, dominată de Palazzo Madama și străjuită de Palazzo Reale di Torino.

 
 
 
 
În fața Palatului Madama, la statuie, ne-am adunat și am pornit-o mai departe pe alte străduțe, la ceas de seară.



Am mers o grămadă și în cele din urmă am ajuns la altă gară. Ne-am luat bilete, ne-am înghesuit pe peron și am luat trenul ce ducea spre aeroport.
That's all folks!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş