Treceți la conținutul principal

Lângă Dunăre și Sava, în cetatea teilor - Kalemegdan

Urcam spre cetate pe malul Dunării, pe promenada înțesată de lume. Localnici, turiști, toți ieșiseră să stea la aer sau să se plimbe, goniți de căldura zăpușitoare, cu mic, cu mare, cu cățel, cu purcel.


Soarele se apropia de apus, dar mai avea cam o oră și ceva până să se arunce înflăcărat în Dunăre.
Mirosul auriu de tei ne învăluia subtil și ne purta pașii spre monumenul învingătorului, loc de belvedere spre confluența Dunării cu Sava, spre insulă și spre Noul Belgrad cu edificiile sale moderne. De jos, de la poalele cetății, urca în valuri amețitoare mirosul crângului de tei de pe mal. Nici nu mai simțeai căldura toropitoare de atâta mireasmă.

Am mers puțin mai departe și ne-am reunit cu grupul. Ne-am așezat la o poză de grup. Aici a fost o fază haioasă. Cum ne pozam așa, apare un grup de chinezi pensionari. Ne-am amuzat că aveau ca ghid un nene cu steguleț albastu, să nu-l piardă, care avea cea mai tristă față din lume. Ghidul se grăbește să nu ne strice poza, dar ai noștri îl cheamă, come with us. Omul nu așteaptă altă invitație, poză, apoi așa, luați de val, îi chemăm și pe ceilalți și așa facem poză și cu chinezii pensionari din Hong Kong ce se plimbau prin Belgrad. Sa-au amuzat și ei, ne-am amuzat și noi.






Apoi ne-am continuat plimbarea, am ajuns pe undeva mai jos, după frumoasa terasă-bar, lângă o bine ascunsă biserică ortodoxă (Ružica) sub iederă, după un turn și un zid al cetății. Mi s-a părut cel mai retras și tihnit loc din cetate.

Ne-am continuat plimbarea pe lângă cetate, trecând pe lângă grădina zoologică - de data asta am reușit să văd niște papagali, niște lame...


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş