Treceți la conținutul principal

Vineri La mahala

După nici nu mai ştiu cât timp s-a întâmplat minunea să ne adunăm cu vechea gaşcă Pastel. Nici nu mai speram, mă temeam că gata, ne-am luat fiecare cu viața sa şi gata, s-a dus gaşca şi spiritul ei. Dar, slavă Domnului, nu a fost aşa, a fost temporar.
Şi iată-ne vineri seara la cârciuma La mahala, pe Covaci, itrând pe un gang imediat dupa 1001 beri. Cu ocazia asta am descoperit și unde e GeoBar. Dar să revenim, venisem cu Bobby direct de la serviciu, frigul era înțepător, ca să ajungem acolo coborâserăm la Piața Națiunilor Unite și am luat-o pe o străduță care ducea către strada Franceză, cred. Acolo se filma ceva, dar cred că erau în pauză sau ceva protagoniștii, că am putut trece fără să ne devieze nimeni. Erau oameni - actori, figuranți sau echipe tehnice buluciți pe la ușile diverselor bodegi de pe traseu. 
Am trecut cu bine, fără să ne ia la trei păzește nimeni, fără să ne filmeze, a fost ok. Am ajuns pe Covaci, am găsit gangul, apoi curtea interioară unde vara e cu siguranță o terasă mișto și am intrat La Mahala. Lume multă, gălăgioasă, atmosferă cu mese și fețe de mese ca în vechile crâșme de pe vremea lui Ceașcă. Aveam rezervată o masă ferită, în dreapta barului, acolo ne aștepta deja Clau. Bucuroși de revedere am trăncănit, am comandat de băut și începem să ne întrebăm unde-s restul. Apuc să studiez locul, comentăm, concluzia e că atmosfera și decorul sunt o combinație de crâșmă socialistă și de sufragerie a cuiva din aceeași perioadă. O mulțime de obiecte găsibile în mai toate sufrageriile, puse pe ici-colo prin locurile esențiale... Și tablourile.

Nu trece mult și apar Irinuca, Luci și Cip. Ne pupăm bucuroși, iar trăncănim care ce-a mai făcut ce-a mai dres, că deh, a trecut o bucată bună de vreme de când nu ne-a mai ieșit să ne adunăm.
Mai luăm de băut, mai comandăm și d-ale gurii - recomand călduros plăcinta cu varză acră dar și cartofii prăjiți.
Mai bârfim, mai facem miștouri, mai depănăm amintiri, apare și Panda într-un final... Și așa, plăcut, a zburat timpul de sa făcut târziu și ne-am cărat fiecare pe la casele noastre.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş