Era frumos, soare, făcusem ochi de curând și mă gândeam să merg la sală, să profit de ultimele zile de abonament. Când zbrrr! sună telefonul. Mă suna Șox. Șox care nu sună niciodată? Răspund. Veste rea. Pe filiera Gina-Marius-Jora, Șox a aflat că a murit Puiu. A fost un șoc. Fostul nostru coleg, atât de vioi și plin de viață... Chemare la arme, să ne organizăm, să ajutăm, să fim sprijin moral la priveghi la ceas de seară-noapte. Iau legătura și cu Mirela, vine și ea, cu Virgil.
Ziua a trecut, cam tristă... Am fost la sală, am ieșit un pic, preț de o stație de autobuz, cu maică-mea pe afară, ca să se readapteze la mersul pe afară, spre final a obosit foarte tare și evident a apucat-o deprimarea... Ne-am întors acasă, i-am gătit, am mâncat, ne-am uitat la un film... s-a făcut ora de adunare, m-a cules Mirela din fața blocului și am pornit spre casa din Dumitru Ruse, de care ne legau atâtea amintiri mișto, cu petrecerile de pe vremuri...
Am ajuns, erau acolo și Marius și Gina, și Șox cu Diana și încă o familie dintre prietenii Anei și-a lui Puiu, pe care-i mai știam de la ultima petrecere de acum... 5-6 ani (2009? 2010?). Casa, tristă, rece, cu igrasie pe pereții exteriori... Puiu, în sicriu, în locul mesei din bucătărie, măreț ca și în viață. Palid, tăcut și nemișcat - opusul a ceea ce fusese în viață. Cum stătem în jurul lui, s-au depănat amintiri, discuții mărunte, detalii din ultimii ani... Nu a fost un priveghi cu jale mare, a fost chiar ok. Păcat doar că ne adunaserăm cu acest trist prilej, așa ne-am gândit cu toții. Ana ne-a povestit diverse momente, mai triste, mai vesele - Puiu a fost, până în ultima clipă, o mare figură, un nebun frumos! Am stat la taclale până spre ora 3 noaptea, când ne-a răzbit frigul...
E trist când cei din generația ta încep să se ducă... Mă gândeam că mda, acum suntem la vârsta la care încep problemele... și de sănătate proprie, și cu părinții, și iată, cu înmormântările cunoscuților din gașcă... Nu-i foarte vesel... Dar n-ai ce face, toate astea sunt parte a vieții...
Ziua a trecut, cam tristă... Am fost la sală, am ieșit un pic, preț de o stație de autobuz, cu maică-mea pe afară, ca să se readapteze la mersul pe afară, spre final a obosit foarte tare și evident a apucat-o deprimarea... Ne-am întors acasă, i-am gătit, am mâncat, ne-am uitat la un film... s-a făcut ora de adunare, m-a cules Mirela din fața blocului și am pornit spre casa din Dumitru Ruse, de care ne legau atâtea amintiri mișto, cu petrecerile de pe vremuri...
Am ajuns, erau acolo și Marius și Gina, și Șox cu Diana și încă o familie dintre prietenii Anei și-a lui Puiu, pe care-i mai știam de la ultima petrecere de acum... 5-6 ani (2009? 2010?). Casa, tristă, rece, cu igrasie pe pereții exteriori... Puiu, în sicriu, în locul mesei din bucătărie, măreț ca și în viață. Palid, tăcut și nemișcat - opusul a ceea ce fusese în viață. Cum stătem în jurul lui, s-au depănat amintiri, discuții mărunte, detalii din ultimii ani... Nu a fost un priveghi cu jale mare, a fost chiar ok. Păcat doar că ne adunaserăm cu acest trist prilej, așa ne-am gândit cu toții. Ana ne-a povestit diverse momente, mai triste, mai vesele - Puiu a fost, până în ultima clipă, o mare figură, un nebun frumos! Am stat la taclale până spre ora 3 noaptea, când ne-a răzbit frigul...
E trist când cei din generația ta încep să se ducă... Mă gândeam că mda, acum suntem la vârsta la care încep problemele... și de sănătate proprie, și cu părinții, și iată, cu înmormântările cunoscuților din gașcă... Nu-i foarte vesel... Dar n-ai ce face, toate astea sunt parte a vieții...
Comentarii