Treceți la conținutul principal

O sâmbătă tristă

Era frumos, soare, făcusem ochi de curând și mă gândeam să merg la sală, să profit de ultimele zile de abonament. Când zbrrr! sună telefonul. Mă suna Șox. Șox care nu sună niciodată? Răspund. Veste rea. Pe filiera Gina-Marius-Jora, Șox a aflat că a murit Puiu. A fost un șoc. Fostul nostru coleg, atât de vioi și plin de viață... Chemare la arme, să ne organizăm, să ajutăm, să fim sprijin moral la priveghi la ceas de seară-noapte. Iau legătura și cu Mirela, vine și ea, cu Virgil.

Ziua a trecut, cam tristă... Am fost la sală, am ieșit un pic, preț de o stație de autobuz, cu maică-mea pe afară, ca să se readapteze la mersul pe afară, spre final a obosit foarte tare și evident a apucat-o deprimarea... Ne-am întors acasă, i-am gătit, am mâncat, ne-am uitat la un film... s-a făcut ora de adunare, m-a cules Mirela din fața blocului și am pornit spre casa din Dumitru Ruse, de care ne legau atâtea amintiri mișto, cu petrecerile de pe vremuri...

Am ajuns, erau acolo și Marius și Gina, și Șox cu Diana și încă o familie dintre prietenii Anei și-a lui Puiu, pe care-i mai știam de la ultima petrecere de acum... 5-6 ani (2009? 2010?). Casa, tristă, rece, cu igrasie pe pereții exteriori... Puiu, în sicriu, în locul mesei din bucătărie, măreț ca și în viață. Palid, tăcut și nemișcat - opusul a ceea ce fusese în viață. Cum stătem în jurul lui, s-au depănat amintiri, discuții mărunte, detalii din ultimii ani... Nu a fost un priveghi cu jale mare, a fost chiar ok. Păcat doar că ne adunaserăm cu acest trist prilej, așa ne-am gândit cu toții. Ana ne-a povestit diverse momente, mai triste, mai vesele - Puiu a fost, până în ultima clipă, o mare figură, un nebun frumos! Am stat la taclale până spre ora 3 noaptea, când ne-a răzbit frigul...

E trist când cei din generația ta încep să se ducă... Mă gândeam că mda, acum suntem la vârsta la care încep problemele... și de sănătate proprie, și cu părinții, și iată, cu înmormântările cunoscuților din gașcă... Nu-i foarte vesel... Dar n-ai ce face, toate astea sunt parte a vieții...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş