Treceți la conținutul principal

O intervenție

Duminică luasem bilete la o piesă nouă de la Teatrul Act. Ba le convinsesem și pe Cristina și Maria să vină. Aveam locuri în față de tot. Aveam oarece emoții că cine știe cum o fi piesa... Citisem ce scria în prezentare despre ea, dar... vorba aceea, vorba-i una, realitatea poate fi alta.

Ei, și chiar a fost o piesă intensă. Și actorii au jucat cu patimă (în special ea, Ana Ularu, care și avea rolul de așa natură), și piesa a atins niște coarte sensibile, făcând referire la situații cunoscute fiecărui om în parte. Căci oare cine să nu fi avut vreun prieten care, după ce s-a combinat cu o tipă nouă, brusc (sau treptat) a început să își uite convingerile, ba chiar să ajungă la convingeri diametral opuse, care în cele din urmă să decidă că nu mai are de ce să se ăntâlnească cu vechii prieteni, care-i sunt indezirabili și antipatici noii prietene, devenite între timp poate chiar soție? Sau cine nu se recunoaște măcar un pic în lașitatea comodă a „lui”? Sau cine nu a preferat să ignore, la un moment dat, un prieten care parcă alunecă tot mai adânc în alcoolism, după ce-a încercat tot ce credea posibil ca să-l salveze? Sau cine n-a avut la un moment dat vreo cât de mică părere pro-intervenție când mass-media arăta ce atrocități se întâmplă undeva, da, oamenii trebuie ajutați, să nu se mai omoare între ei... Când mass-media prezintă „băieții buni” care trebuie să salveze victimele de „băieții răi”... Sigur, „după” se dovedește că „băieții buni” au cam măcelărit și ei nevinovați, că au avut niște interese oarecare să „salveze” zona x, luând-o sub oblăduirea lor... Că imaginea mediatică cu supereroi nu se prea potrivește cu rezultatele apocaliptice de la fața locului...

E o piesă grea, pune probleme dureroase și universale legate în primul rând de prietenie... de adevăr... și apoi, în subsidiar, și de „o intervenție” (adică tot de adevăr și minciună și auto-mințire).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş