Treceți la conținutul principal

Dileme, trileme, dubii și întrebări existențiale sau Sănătatea-i mai bună decât toate

Mda. Ce se poate întâmpla când tot traficul și străzile sunt blocate de nămeți iar totul arată că mizeria se va prelungi mult încolo, până prin martie, poate? Păi multe. toate. orice. Și în momentul ăla îți blestemi toate zilele, lenea, comoditatea, îți reconsideri opțiunile, te întrebi ce mama naibii poți să faci...
Pe scurt, de ieri maică-mi i s-a umflat falca. De la unul dintre ultimii dinți pe care-i mai are. Așa că începem să ne întrebăm ce facem, cum procedăm. Primul impuls, să sunăm la dentistul nostru, e pensionat omul, dar poate o reșetă pentru antibiotice poate să mai prescrie. Doar că e târziu și nu e de sunat în toiul nopții, e pe dimineață de făcut operațiunea. Dacă doamne ferește o fi plecat din București, se cheamă că am îmbulinat-o. Că policlinica noastră e policlinica 10, de pe strada Washington - deci o călătorie superbă prin nămeți. Plus că nu ne-am activat mizeria aia de card de sănătate. Deci implicit trebuie să stăm la coadă la urgențe să prindem un doctor (ca puțin probabil să fie liber vreun alt medic fix dimineața când am ajunge noi cu taxiul prin nămeți) printre oameni gripați ca să activeze și cardul și să scrie o rețetă pentru antibiotic.
Partea bună e că dentistul nostru e în oraș. Doar că e depărtișor, pe niște străduțe troienite, se ajunge cu mai multe mijloace de transport, cu schimbare la Domenii. Aș ajunge acolo, dar după serviciu, ca să iau prescripția de antibiotic și apoi să îl și iau. O plăcere.
Și, desigur, în momentul ăsta nu pot să nu mă gândesc la cât de nașpa e să fii pensionar, la 76 de ani, frunză-n vânt, șubred... Și fix când e mai nasoală vremea ți se întâmplă chestii nasoale, iar sistemul e așa de user-friendly. Mă gândeam că poate opțiunea cu abonament la una dintre marile clinici private ar fi mai brează. Dar numai ce-am făcut un research pe net și mi s-a făcut părul măciucă - că taman abonat fiind ești mai prost tratat, ai de așteptat o grămadă până să îți facă vreo programare, multe chestii utile sunt „cu reducere” iar cele gratuite sunt mai rar accesate. Adică frecție. Of, fir-ar să fie!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş