Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2016

Zărnești, Curmătura, Prăpăstiile Zărneștiului, Stâna Regală, schitul sf. Ana

Și iată că până la urmă am ajuns din nou la munte. Avusesem probleme cu genunchiul agravate după Mălăiești și mi-era teamă de un traseu mai solicitant, așa că am mers pe varianta Curmătura. Inițial nu voiam, pentru că era de două zile iar eu as fi vrut de o zi, că aveam multe de făcut acasă și timp ioc, dar până la urmă am amânat iar toată treaba și... am fugit la munte. M-am străduit să adun mai multă lume, ca să obțin reducere (la 3 persoane 50%, la 5, 100%), dar nu s-a putut, fiecare avea altele. Cu Greenventure nu mai fusesem. Dar măcar dintre participanți știam doi, pe Sever și pe Flori - cu care de fapt complotasem pentru a merge în excursia asta și să obținem reducere dar nu ne ieșise. Inedit era faptul că pentru prima oară de când am fost la Curmătura, nu aveam cazarea la cabana Curmătura. Ci la Gura râului, la marginea Zărneștiului, de unde începe drumul forestier  către prăpăstiile zărneștilor. Mi-era că o să dârdâim, că de câte ori trecuserăm în drum spre fântâna lui Boto

Uneori lucrurile merg șnur

După cum sunt zile în care tot ce îți propui se duce naibii din diverse motive care mai de care mai neașteptate, sunt și zile în care deși nu ți-ai propus musai să faci cutare și cutare, lucrurile, dacă le pui în mișcare, curg de la sine. Așa a fost duminica trecută. Vorbisem de principiu cu Livia, mă întrebase daca vreau să merg la expoziția de ii de la MȚR, ca vorbise cu Dani și Elena și de principiu ar fi mers. Am zis da, vin și eu, se stabilește să ne vedem la ora 4. Apoi îmi zice că tot duminica, seara de la 7:30, ar fi un concert de colinde cu intrare liberă la catedrala Sf. Iosif. Mai zic și eu că la MȚR, de la 5, e și seară de teatru, primisem invitație pe facebook de la Cristian Fofirca ca joacă chiar el în piesa respectivă. Livia zice ok, depinde cât durează, ca să aibă timp să ajungă la concert. Apoi tot restul săptămânii a fost liniște, ne-am văzut fiecare de treburile sale, abia vineri am mai dat cu întrebarea, am întrebat-o și pe Elena dacă vine, a zis că vine la ii, dar

1 Decembrie și Irina Sârbu

Cum am fost sucită și nehotărâtă ce puii mei să fac de 1 Decembrie, am ratat toate excursiile posibile și am rămas în București. Ceea ce nici nu e rău, m-am mai odihnit și eu pe săturate. Sperasem ca gașca noastră să se urnească cât să mai mergem pe-un munte, ceva... dar nu s-a întâmplat nimic. Cu fetele dansatoarele vorbiserăm să mergem seara, de la 9, la concertul Irina Sârbu de la Godo t. Pe 30, care fusese tot zi liberă, dormisem până târziu, ne moșcăiserăm prin casă fără a face mare lucru și reușisem o plimbărică de seară dârdâită, căci era cam frig iar eu mă simțeam cam răcită și mă sufla vântul prin căciulă... Mă durea și genunchiul ca rezultat al drumeției la Mălăiești combinat cu naiba știe ce l-a apucat în ultima lună, tot soiul de dureri și înțepeneli. Așa că visul meu de a ieși la alergare în dimineața de 1 decembrie și la final să merg să casc gura la defilare a picat cu succes. Mă gândisem că poate merg la defilare oricum. Dar pe la 10 când m-am trezit mă simțeam nașpa

La Mălăiești

La un moment dat am văzut pe fb - cred că de pe la cunoscuții din drumeții - că se organizează o excursie la Mălăiești pe 26-27 noiembrie. M-a tentat - de câți ani tot zic c-o să ajung pe-acolo... Toată gașca mea a fost de n ori la Mălăiești, au fel de fel de povești despre Mălăiești dar eu n-am reușit să ajung cu ei acolo. Parcă a fost un făcut. Ei, și cuget puțin, mai dau invite și altor cunoscuți munțomani... Dintre toți doar Flori a percutat. Era organizată de „Hai să socializăm”, cu ăștia nu mai fusesem, nu-i știam. Am plătit și pentru mine și pentru ea, the deal is done. Am pornit de la Unirii cu noaptea-n cap, pe vreme închisă,răcoroasă și cu ceva vânt. Până la Câmpina am mers pe sub nori și cețuri, dar apoi, până la Bușteni am dat chiar de soare. Am coborât la Cămninul Alpin și am pornit în sus pe-o vreme însorită și călduroasă, cam primăvăratică. Din toată lumea - circa 30 de persoane - n-o știam decât pe Flori și mai apoi am descoperit-o și pe Vera. În rest nimic. Aveam cu

Cântări - 3 stiluri în 2 zile

Da, pe 18 și 19 noiembrie am avut program muzical intensiv. Mă tentase concertul din Spice, Emeric Imre și Jimmy El Laco . Nu eram sigură dacă ajung sau dacă o să am chef. Dar pe parcursul zilei am decis că vreau să merg. Am dat cu întrebarea, am descoperit că și Claudia merge așa că ne-am stabilit între noi să ne vedem în fața Spice la ora 20. Taman în ziua aia la muncă toți au rupt ușa la program, așa că am găsit ca loc unde să-mi petrec timpul până la concert la Muzeul Municipiului București, la Șuțu, unde, de la 19:00 era anunțat recital de pian Marius Vernescu (nu-l mai ascultasem, dar auzisem în timp multe lucruri de bine). Zis și făcut. N-a fost foarte multă lume, ca la concertele totla gratuite, dar a fost un public avizat. M-a șocat puțin apariția din culise a lui Marius Vernescu - a venit la 19:15 din dreapta, din birourile muzeului, un domn mărunțel, soliduț, cu o figură comună, cu un sacou albastru peste o cămașă, dacă nu s-ar fi așezat la pian aș fi zis că e un contabi

Călătorii de toamnă. Timișoara și Belgrad (3)

Ziua 3 - 6 noiembrie. Începem ziua tot așa de dimineață, și cu o cafea bună și un mic dejun la Koffein. Cei care-au vrut să mai exploreze, au căutat alt local pentru dimineață, cu mențiunea ca la oră fixă să fim toți în fața Koffein ca să pornim în peregrinările către cartierul Zemun. Ca să ajungem acolo trebuia să trecem Dunărea și să mergem destul de mult, așa că Dorin a optat pentru folosirea autobuzului. Stația era în fața pieței. Nici n-a trebuit să așteptăm cine știe ce că a sosit. Am invadat autobuzul, ne-am așezat și ne-am bucurat de călătorie. Am trecut Dunărea pe pod, apoi am mers în amonte, prin zone noi, moderne, aerisite, cu clădiri moderne, mari parcuri și spații verzi - Noul Belgrad (Novi Beograd). Am mers ceva stații până am intrat într-o zonă cu case vechi - destinația noastră: cartierul Zemun. Pe vremuri fusese un orășel separat, limitrof, dar dezvoltarea metropolitană l-a transformat într-un cartier al Belgradului. Am coborât lângă poștă și am luat-o în jos, pe