Treceți la conținutul principal

Și diverse culturale

Tot pentru că mă plictisisem de când nu mai fusesem la vreun eveniment cultural, dar cred că și pentru că au fost tare multe în perioada asta, am mers la mai multe chestii.
A fost un concert folk în Quantic - despre care am scris deja, apoi la baletul Fresca, pe 21 octombrie, la Teatrul Național - am amintit despre el în treacăt, apoi la un film rusesc de la zilele filmului rus, Batalionul, iar duminica trecută, pe 30 octombrie, am fost, tot la teatrul național, la Livada de vișini.

Fresca. În cadrul fesitvalului național de teatru ]mi căzuseră ochii pe două spectacole care nu aparțin teatrelor românești. Fresca, un spectacol al companiei de teatru a lui Angelin Prejlocaj. Avusese premiera cu doar o lună înaintea spectacolului de la TNB. Deși poate fi riscant să mergi la balet contemporan (poate să-ți placă foarte mult sau deloc) am vrut să merg. Și, în ziua de vineri cea plină de nervi și probleme la serviciu, m-am dus. De la primele acorduri și primele mișcări am intuit că e ceva frumos. O experiență vizuală minunată, mișcări, culori, forme,lumini îmbinate minunat și armonios cu muzica, toate mi-au dat o stare de bine neașteptată. Toți nervii s-au dus, au dispărut fără urmă și mi-au lăsat în suflet doar armonie și echilibru. Absolut deosebit - m-am bucurat enorm că am fost acolo.


Filmul Batalionul. Văzusem că urmau zilele filmului rus și filmele rulau la Clubul Țăranului, deci foarte la îndemână. Și i-am zis și maică-mi, că știam că i-ar plăcea. Și îi povestesc pe scurt ce filme sunt și în ce zile și cădem de acord că mergem amândouă la filmul de la deschidere, Batalionul. A fost o zi nasoală, gri, ploioasă. Și fix spre seară a început să plouă tare. Dar a rămas că mergem oricum. Am ajuns mai devreme  și am crezut că or să fie doi-trei moși și patru babe la eveniment. Apoi au început să tot vină oameni de toate vârstele, apoi și un grup de studenți și s-a cam umplut sala. Maică-mea a întârziat, dar din fericire, bla-blaurile de la început au durat o grămadă, suficient cât să vină ea și să ne mai și plictisim. Filmul în sine - nici rău, nici bun, făcut în stil hollywoodian și cu aromă și sos rusesc.

Rețeta - americană, subiectul rusesc, jocul actorilor - bun, ceva problematică, intrigă și suspans, emoții, șoc... Deci un film de război de acțiune, cu accent pe latura emoțională, pentru că batalionul despre care era vorba era primul batalion de femei din Rusia anului 1917, condus de Maria Bochkareva. Cu nimic mai rău decât orice film american de acțiune despre vreun război.

Livada cu vișini. O versiune în viziunea regizorului Lev Dodin, sosit la București cu actorii săi de la Maly Drama Teatr din Sankt Petersburg, Rusia. Prima impresie, de la începutul piesei: că nu se prea aude. S-a reglat pe parcurs, mai ales în actul 2. Cred că scena era cam mare pentru acțiunea și scenografia montării pe scena TNB, pentru că bieții actori tot intrau și ieșeau prin toate părțile. În rest, pe mine personal nu m-a deranjat nimic. Actorii au jucat bine, acțiunea a fost credibilă, fără inovații fantasmagorice (care rareori sunt binevenite) și per total mi-a plăcut. Asta în condițiile în care mărturisesc, ca o incultă ce sunt, că până acum orice film sau piesă cu Livada de vițini m-a cam plictisit. Și oricum piesa de Cehov n-am citit-o, spre rușinea mea. În pauză, prin loji auzeam comentarii defavorabile ba legate de decor, ba de actori că-s prea tineri pentru roluri etc. Mie aceste aspecte nu mi s-au părut esențiale, ci mai mult legate de percepția fiecăruia asupra a cum ar trebui să fie piesa, actorii, decorul, atmosfera etc. Esențial însă mi s-a părut a fi sentimentul ce se desprindea: iresponsabilitatea și neputința proprietarilor scăpătați din vina proprie, care plâng de dragul și dorul livezii, dar care așteaptă din cer o salvare miraculoasă, vreo moștenire, niște bani de la vreo mătușă, timp în care toacă în continuare bani și nu fac nimic altceva. Deci, tocmai din această cauză, piesa mi-a plăcut. Iar aici vorbeste regizorul la finalul piesei și al festivalului: Lectia-lui-Dodin-la-inchiderea-FNT

Și în timpul ăsta am ajuns, în fine, să citesc Mă numesc Roșu, de Orhan Pamuk. O carte ca o frescă a societății din vremea respectivă, viziunea și filosofia de viață a miniaturiștilor, totul împănat cu mii și sute de povestioare și pilde, cu arabescuri de exprimare, o nebunie. Recunosc că pe alocuri de atâtea digresiuni și enumerări obosesc și atenția îmi adoarme. Dar per total este foarte foarte interesantă, din zeci de motive.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş