Treceți la conținutul principal

Călătorii de toamnă. 2. Piatra Dragoslavelor

Și iată, pentru că deja nu mai fusesem pe munte de la începutul lui august, mi-era un dor de nu se poate să mă cocoț pe munți. Și era la țanc excursia la Piatra Dragoslavelor. Mai era și în niște munți pe unde nu pusesem vreodată piciorul. Așa că de când m-am decis am plătit excursia ca să n-am loc de răzgândeli.
Și iată că m-am trezit sâmbătă cu noaptea-n cap ca să ajung la timp la autocar - de data asta m-am încadrat la timp în echipajul de excursie, n-a fost nevoie  de artificii cu mașini suplimentare. După excursia la Bisoca deja știam mai bine să-mi planific timpul, n-am mai ratat metroul și am ajuns la Unirii la autocar la 6:15 fix. Aici am descoperit cu mare plăcere că aveam colegi de călătorie mai mulți oameni cunoscuți de prin alte excursii, care cu Terra, care cu Arhiva, care cu Călător.
Pe drumul către Târgoviște am moțăit copios, dar de la Târgoviște, datorită soarelui și a răsăritului s-a dus orice somn, era prea frumos peisajul.

După o pauză binevenită, am ajuns la Dragoslavele. Am coborât și am pornit-o în sus pe-o străduță. Aici am descoperit și bălți, și noroaie, și balegi, am și ratat puțin intrarea pe traseu, ne-am întors câțiva zeci de metri, la indicațiile câtorva localnice de vârsta a treia care mergeau pe drumul respectiv în treburile lor.

Am trecut o punte peste pârâiașul local și ne-am trezit pe coama unui deal, de unde peisajele superbe și frunzele colorate ne-au copleșit. Era o plăcere să mergi pe-acolo, exceptând noroaiele de pe drumul vacilor. Soarele își timitea raze ca să aprindă mai tare culorile frunzelor, ramurile luminau când galben, când roșu, când maroniu, cu intermezzo-uri de conifere verzi.
Poteca ne ducea lin undeva în sus și am avut tot timpul din lume să facem poze și să ne bucurăm de culorile și aerul toamnei adevărate.


Poteca urca plăcut printre foioase, apoi am intrat în zona de conifere, după care n-a trecut mult și am ajuns la zona ierboasă, unde ne aștepta o pantă serioasă. Mi-a amintit de zona pe unde-am coborât din Buila-Vânturarița, aceeași pantă amețitoare susținută de smocuri de iarbă vânjoasă și lungă. Aici am început să gâfâim. Ne-a solicitat serios această urcare accentuată către vârf. Aici plutonul s-a rupt în bucățele, cei mai experimentați și antrenați au ajuns pe vârf mai repede, apoi, rând pe rând ceilalți, iar un ultim grup a zăbovit îndelung, prea îndelung, și pentru că avea la conducere un om experimentat (dl Șerban) cu stație și se putea ține legătura cu ei, după pauza de poate mai mult de jumătate de oră de pe vârf - cred că a fost per total chiar de o oră, Andrei a decis să începem coborârea fără ei, ei urmând să ajungă pe vârf când reușeau, apoi să coboare pe unde indica dl Șerban și să ne ajungă la autocar.


Priveliștea de pe vârf era foarte frumoasă, dar cum soarele nu se strecura prin norii aflați la nivelul său, pozele nu ne-au ieșit la fel de frumoase precum era ceea ce vedea ochiul. De jur-împrejur se vedeau Dragoslavele, Câmpulungul, munții Leaota, Bucegii dinspre valea Gaura, piatra Craiului, Păpușa și munții Iezer... Era fantastic. Desigur, daca ar fi fost și soare ar fi fost prea frumos să fie adevărat. Doar vântul constant și rece ne-a zgribulit, dar l-am combătut cu succes cu cafea caldă de la dl Tavi și whiskey Jack Daniel's cu miere (o noutate) de la Daniel. Nu știu cine este acest Daniel care a făcut toată excursia daruri penru toată lumea, dar să-i dea Dumnezeu sănătate!
Am pornit coborârea pe altă parte, prin pădure, pe poteci la început ușor nemarcate, după care la un moment dat am ajuns și la marcaje (ba triunghi albastru, ba punct albastru). A fost tare frumos și acolo, prin frunzișul de pe poteci. Am coborât și-am tot coborât până am ajuns la o zonă de poieni și izlazuri. Aici poteca-drum devenea mlăștinoasă și am avitat-o cât s-a putut mergând deasupra, pe coasta dealurilot. Aici am găsit, printre ierbile iscate multe brândușe de toamnă violet. Soarele ne-a găsit și a început să ne lumineze și să ne încălzească. Am făcut cu toții multe poze cu pădurea colorată, cu pajiștile, bândușele. Peisajul ne dădea o liniște și o pace câmpenești.






Coborând, pajiștile au devenit verzi și drumul mai orizontal, printre parcelele sătenilor din Dragoslavele. Aici ne-am lungot care încotro cu pozele și am ajuns la autocar înșirați rarefiat, ca mărgelele deșirate.
Ora dorită de plecare era 5, dar ultimii, grupul d-lui Șerban, au ajuns pe la 6 și ceva. Am ridicat ancora și ne-am îndreptat spre București tot pe ruta de la sosire.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş