Treceți la conținutul principal

Sinaia pe străduțe și Grozăvești pe ploaie, pe nemarcate

Am avut un weekend mai dinamic, sort of, dar nu foarte.
Sâmbătă, conform celor stabilite cu mult înainte, ne-am văzut în gară cu Cristina și Maria & kids (Maria mică și David) pentru o călătorie cu trenul (regiotrans) până la Sinaia, apoi plimbăreală prin Sinaia, o telegondolă, cotă, un prânz apoi iar tren spre casă. Am fost plăcut impresionată de trenul regiotrans - nu am nimic de obiectat în afară de viteza de deplasare, deh, de tren personal.Iar la întoarcere ne-am copt de la atâta căldură câtă au băgat.












Am ajuns pe peronul de la Sinaia pe la 11:20. Nu foarte frig, cer acoperit și un pic de vânt. O pornirăm în sus, prin parc, către mănăstirea Sinaia. Am găsit castane fără număr, copii au fost fericiți, au făcut concurs de adunat castane... Apoi o luarăm în sus pe străduțe către telegondolă. Cum Cristina își printase harta Sinaia mare și frumoasă dar o uitase la birou... am luat-o mai la ghici, mai la amintire. Și am urcat, am urcat, copiii obosiseră, se plictisiseră, și se văicăreau. Când mai aveam puțin până la telegondolă... întâlnim o mașină care cobora de acolo, o dubă verzuie cu un nene care ne zice că e închisă tegondola, cică e în revizie de două-trei săptămâni. Dar se oferea el să ne ducă până sus cu „doar” 60 de lei. Nu mersi. Și apoi ne-am socotit pe unde-ar fi logic s-o luăm ca să ajungem la cabana Schiorilor, unde ne gândeam să poposim pentru prânz. Din cât ne aminteam din schema la care ne uitaserăm la urcare, o luarăm în dreapta, în ușoară coborâre. Copiii se plictisiseră grav. Noroc c-am ajuns repede la cabana respectivă. Foarte drăguță, și curtea, și interiorul. Ne-am așezat la o masă sus. Urma să vină un grup de 50 de peroane, așa că n-am putut obține un loc la geam, dar și al nostru, spre scară, a fost ok, mai ales că aveam și o fereastră de mansardă fix deasupra noastră. Am comandat. Mâncarea foarte, foarte bună! Ciorba de burtă - bestială. Chiar bună de tot. Și papanașul! Nota 10.
Între timp s-a ridicat ceața /norul și a ieșit soarele. Așa că am coborât în oraș pe soare, lumină... Peisajul arăta și mai frumos așa, în bătaia razelor de soare și pe fundalul albastru al cerului. Au cules frunze colorate, au țopăit... Prin parcul cu castane am făcut poze tare frumoase, inclusiv cu cazino-ul.
Am poposit pe lângă fântâna arteziană cât copiii au aruncat toată prade de castane în apă.
Apoi hop-țop la tren, în așteptarea căruia cei doi năzdrăvani au fugărit doi porumbei de i-au ameșit, până respectivii s-au săturat și au zburat aiurea. Drumul de întors sa fost foarte călduros, mergea încălzirea de ne-am fiert, în rest toate bune.
A doua zi, duminică, m-am trezit târziu, în fine, am ieșit la plimbare cu madre spre Herăstrău, dar când eram pe la Agronomie a pornit ploaia, întâi mai ca o bură-ceață, apoi tot mai deasă și mai insistentă. Când am ajuns acasă eram cam fleașcă pe geci.
Am avut timp să fac o megaomletă și s-o mănânc până să plec spre Quantic, unde era programată seara de folk cu gașca de drumeți terraniein-haihui. Mare noroc că vorbisem cu Claudia să ne întâlnim la gura metroului și să mergem împreună. Cât mă aștepta, apăruse și Cosmin, așa că am fost trei umblăreți rătăcitori prin ploaie. Eu eram sigură că Quantic era ăla unde am fost la concertul lui Elie, chiar lână gura de metrou de la Grozăvești. Doar că ăla era închis. Șoc și groază! Îi las pe ei să meargă, că ei măcar se uitaseră pe hartă. Am mers întâi pe cheiul Dâmboviței, spre Grădina Botanică, că așa era pe hartă, lângă Botanică. Cam prin dreptul intrării la CET Grozăvești zicem hai să ne uităm pe GPS. Oroare, ne arată că trebuie să ne întoarcem. Cum mă uitam, mi s-a părut că ar fi pe la Shorley. Ajungem pe străduța către încolo, sub streașina unui hotel. Cosmin se duce să întrebe. Ploua tare, eram deja uzi la șoșoni. Tipa de la recepție îi printează și o hartă. Mă chiombesc pe aia, încerc să îmi dau seama... Ți apoi pricep. Mai aveam de mers, și anume aveam iar de traversat, să ajungem pe Șoseaua Grozăvești și să mai mergem înainte naiba știe cât. Zis și făcut. La un moment dat ajungem în dreptul furnalelor sau ce-or fi ele de la CET Grozăvești și Cosmin îl întreabă pe nea paznicul, care însă ne îndrumă în bălării, cică s-o luăm înapoi, iar pe splai... Nu, nu îl vom asculta și vom merge înainte. Decizie inspirată, pentru că deodată, pe cealaltă parte a șoselei se vede scris mare Quantic. Victorie! Traversăm ilegal și gata suntem ajunși. O șandrama probabil fostă cantină sau casă de cultură, ceva. Intrarea 25 de lei, aia e. Concertul n-a început la 7 cum fusese anunțat inițial, ci la 8. Berea era scumpă, vin fiert n-aveau... Nota 5 pentru amplasament. Tot 5 pentru amabilitatea fetei de la barul din sala de concert, 8-9 pentru băieții de la barul de pe hol. La 8 a început concertul, primii, trupa Calendar, au fost antrenanți. După ei nenea Vasile Mardare, cam la tristesse, nouă nu ne-a prea plăcut, cu toate că voce avea. Magda Pușkas și Vali Moldovan au cântat super, mi-au plăcut și vocile, și cântecele. Andrei Păunescu ok, drăguț, el a cântat cu chitari electrice, deci a fost vorba de un alt sound. Emeric Imre a fost ultimul, a cântat tare frumos. Ei, și în concluzie cred că pe la vreo 12 s-a terminat concertul...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş