Treceți la conținutul principal

Sictireli de toamnă

Când e caldă, însorită și colorată, toamna e o minunăție. Nici gând de depresii ori gânduri negre.
Dar când o apucă ploile, frigul și cenușiul până la oase... e cu totul altă treabă.

Octombrie ăsta a venit cu mai multe zile întunecate, ploioase și reci. Separate doar de câteva zile frumoase. Iar de weekendul trecut, după nunta Cătălinei cu Vali, gripo-răceala care mă lăsase în pace vreo săptămână, s-a revigorat și m-a blegit.

Găuri în buget cât China după nuntă, plantari și Nisa. Și culmea, mizeriile alea de plantari au fost cei mai scumpi. Și, morții măsii, după ce că au costat enorm, cu ei nu încap decât într-o singură pereche de pantofi! Îmi vine să mă bat singură.

Trecând peste toate aceste bucurii de toamnă, și pentru că de-o vreme n-am mai călătorit, m-am aruncat la bilete la Festivalul național de teatru (Livada cu vișini jucată de ruși și un balet, Fresca, dansat de o companie franceză)... și pândesc drumețiile low cost.

Nu am chef de nimic, dar pe măsură ce gripo-viroza dă semne de plecare parcă începe să-mi fie mai bine. Dorm mai adânc, mă trezesc nițel mai puțin obosită... Iar miercuri seara am gătit (după nu știu câtă vreme) chiar cu plăcere, și încă două sortimente în paralel: varză (dulce+acră) cu carne la ceaun și cartofi dulci cu varză de bruxelles la cuptor.

M-am mai văzut și cu fetele pastelate (ne-am adunat toate!) la Nomad Skybar, cu vești super de la Irina și Dree, și apoi cu Irina și Mitzi în altă zi, când ploua torențial, la Tucano.

Concluzia e că lumea în jurul meu se schimbă, se mișcă, iar eu parcă am pus pauză, de unde contrastul între schimbările unora și stagnarea mea. Dar e și asta o chestie, pentru fiecare schimbarea vine la momentul său, eu am schimbat schimbări anul trecut grămadă, anul ăsta doar am călătorit. Și, mă gândeam, ce bine că m-am dus în martie cu gagicile la Barcelona! Acum, dacă Irina e pregnant, ciuciu excursiile pe care le mai visam noi. Bine c-a fost, că ne-am bucurat cât a fost de faptul că puteam merge și am și mers. Se pare că sunt ocazii și ocazii, iar pe unele te bucuri că nu le-ai ratat, pentru că... iată, conjuncturile se schimbă, oamenii își schimbă planurile, lucruri se întâmplă.

Oare ce ne mai rezervă viitorul? Asta e veșnica întrebare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş