Treceți la conținutul principal

O Coastă de Azur - Nisa, Cannes și Monte Carlo (1)

O excursie mult așteptată, încă de când bagase Răzvan un teaser pe tema asta. Așa că, atunci când  a anunțat-o, m-am înscris imediat. Și încă n-am prins loc din prima, deși am reacționat în primele 15 minute. Dar a mai crescut numărul de locuri și așa am prins și eu loc pe lista.
M-a prins cam pe picior greșit cu finanțele, dar vorba aceea, norocul și-l face omul cu mâna lui, așa că am ignorat realitatea și m-am dus - oricum cale de întors nu era, c-aș fi pierdut avansul de 100 de euro.
Și timpul a trecut ca vântul și ca gândul șiii... iată că a venit și data călătoriei: 15 septembrie. Și chiar mă gândeam că pe 18 o să comemorez călătorind. Și cred că i-ar fi plăcut colecția de mașini a prințului de Monaco.
So, cele trei zile între Sozopol și Nisa au fost o nebunie completă, nici nu știam ce să fac mai repede ca s-o scot la capăt și să reușesc să plec fără restanțe de vreun fel. Am reuțit în ultima clipă să schimb și euro, să iau și călătorii pentru linia expres, așa că la ora 7 dimineața eram în 780-ul către Otopeni. Am ajuns repede. Ne-am adunat în aeroport, m-am alipit de Celiana și Ana și ne-am dus către poarta de îmbarcare, via freeshopuri. Așa m-am căpătuit și cu un rimel L'Oreal la un preț de nerefuzat.

În fine, ne-am urcat în avionul Ryanair și am decolat. La dus parcă a durat ceva mai mult ca la întors. Am avut și niște turbulențe minore la jumătate de oră înainte de aterizare. Aterizarea la Bergamo - pe ploaie torențială. Ploua cu clăbuci și am cam luat apă în fuga până la autobuzul spre aeroport. Din aeroport am luat un shuttle bus până la Milano - și ăsta a făcut o grămadă, o oră sau două. Partea bună e că pe parcurs s-a oprit ploaia.

Am coborât la gara centrală din Milano, și, până la venirea trenului, am avut vreo oră liberă să căutăm d-ale gurii prin Milano. Urmând-o pe Celiana împreună cu alte câteva fete am nimerit o patiserie de unde ne-am luat felii de pizza - eu am optat pentru una cu roșii și măsline, care s-a dovedit a fi bestială. Apoi am găsit un supermarket (Pam sau cam așa ceva) de unde ne-am luat provizii - apă, bere, chestii de ronțăit pe drum etc. la super prețuri.

Apoi ne-am urcat în tren. Călătoria a durat 5 ore, întâi până la Genova, unde s-a schimbat sensul de mers și am luat-o pe țărmul Italiei către Franța. Un peisaj foarte pitoresc, golfulețe, portulețe de bărci și yachturi, orășele terasate, mare, nori și soare, o combinație fantastică de culori, lumini și umbre fotogenice. Dar poze n-am reușit să fac, pentru că până porneai telefonul sau aparatul intrai în tunel. Am trecut prin zeci de tunele, care mai lungi, care mai scurte, și un efect neașteptat a fost că ni se înfundau mereu urechile din cauza asta.






După multe tuneluri, după trecerea din Italia în Franța și apoi prin Monte Carlo am ajuns la Nisa. Era deja cam întuneric. Gara - frumușică, iar trenurile mai colorate ca la italieni. Din fața gării am luat autobuzul 12 cu care am meeeeers până unde ne zice Răzvan: aici coborâm, ocazie cu care s-a golit autobuzul de 33 de călători. Pe o străduță la dreapta și gata, am ajuns la Hotel Ibis (pe avenue de Californie). Pe strada din fața hotelului se lucra, mă simțeam ca la București - trafic îngustat, jaloane albe și roșii, gropi delimitate de gărdulețe.
Odată cazați am coborât rapid ca să mergem la supermarketul din apropiere (Răzvan știa unde e) să prindem deschis (acolo la 10 maxim se închid toate). Am reușit - am invadat acel mic Carrefour City de cred că s-au cam speriat bieții angajați. Pentru că erau invadați, de la 10 fără un sfert nu le-au mai permis accesul bieților întârziați locali. Sper că nu i-am ținut peste ora de închidere, totuși, poate doar ca să facă casa. Ne-am găsit de-ale gurii și de-ale băuturii. Totuși, față de magazinele mari, oferta era mai modestă ca variație. Aprovizionați fiind, ne-am retras în vastele apartamente (hotel budget, deci nu vă imaginați cine știe ce spații. Dar curat și îngrijit, am doar cuvinte de laudă). Apoi am ieșit pe Promenade des Anglais să ne plimbăm și să facem apoi cunoștință cu plaja. N-am reușit să ne sincronizăm, așa că ne-am preumblat doar cu fetele din cameră. Fiind joi noaptea, după ora 23, era destul de pustiu, șirul de hoteluri de pe margine aveau luminile stinse, mai alergau câțiva, alții se dădeau cu bicla, așa că prima impresie a fost „hm, parcă nu-i prea grozav”. Părea totul rece, impersonal, neon. Apoi am coborât pe plajă. Apropo, la Nisa plaja n-are nisip. Doar pietre. Mai mici, mai mari, cenușii și șlefuite de mare, rotunjite. Ne-am așezat pe mal, privind valurile ce se spărgeau zgomotos de țărm, stropind. Aici se simțea mirosul de mare și ne-a redat speranța că va fi frumos aici.
Dimineata, în minigrupul nostru de 6 fete cucuiete (2 camere) rămăsese stabilit că mergem la Cannes (Răzvan propusese această zi doar pentru Nisa, dar noi ne-am gândit că le putem cutreiera pe ambele), cu ora de plecare 8 dimineața. Ne-am adunat, am întrebat la recepție ce autobuz duce la Cannes, am aflat că linia 200, care se putea lua chiar din stația de unde coborâserăm seara precedentă. Nici n-am ajuns în stație bine că a soiot autobuzul, de-a trebuit să beau dintr-o suflare cafeluța (excelentă!) de la coffee shop-ul de lângă hotel. Ne-am așezat comod și am pornit. Ne așteptau 2 ore interesante - și ieșirea din Nisa, aeroportul, marea, norii iluminați de soarele din spatele lor, apoi tot felul de localități frumoase, pitorești, oamenii care începuseră să mișune spre treburile lor.



Am ajuns la ora 10 în Cannes, în fața gării. Aici am votat să luăm un mic dejun la o boulangerie locală. Am găsit una tare drăguță.
Și ne-am luat care ce-a vrut, care ceva dulce, care cafea, care tartă etc. Știu că eu mi-am luat o bucată de quiche  pe care am păstrat-o pentru mai încolo, o cafea și o împletitură cu ciocolată pentru la fața locului.

Cu forțele refăcute și orientându-ne după hărțile de la Răzvan am stabilit să mergem întâi spre Cazino și la Palais des Festivals, lângă care se găsea și un infopoint. Am descoperit că puteam ajunge imediat, pe-o străduță și dădeam direct pe faleză, chiar în dreptul „covorului roșu”. Poze, zeci de poze, ieșise soarele strălucitor, cerul era albastru intens iar norii tare fotogenici.


Am pus ochii pe un trenuleț ce făcea turul orașului și ne-am propus să-l luăm pe următorul. În timpul ăsta am mers pe faleză pe lângă portul cu yacht-uri făcând poze.
Apoi ne-am întors și-am urcat în trenuleț. Am făcut o plimbărică pe cinste, iar în căști am ascultat o frumoasă prezentare a obiectivelor importante, combinată cu o selecție muzicală foarte reușită. Am mers întâi pe faleză, admirând pe o parte marea cu plajele frumoase, cu parcuri și puzderie de pietoni și bicicliști, iar pe cealaltă hotelurile și magazinele luxoase, apoi am intrat pe străduțele din interiorul orașului, mai înguste, cu magazine de firmă, cu restaurante, cafenele, magazinașe etc, api am urcat pe o colină în vârful căreia se găsea un castel cu biserică. Aici am făcut și un popas de 10 minute pentru admirat priveliștea (fantastică!) și pentru făcut poze.




Ne-am reluat parcursul, am coborât colina și ne-am afundat din nou pe străduțe, am luat-o chiar și pe o străduță pietonală pitorească și am ieșit pe malul portului cu iacht-uri, căruia i-am dat ocol și am ajuns înapoi la punctul de îmbarcare.
Aici am mai făcut 1000 de poze, după care am zis că mergem per pedes pe faleză, după care ne întoarcem, mai bântuim pe la boulangerie și apoi țuști în autobuz spre Nisa.
Zis și făcut. Ne-am luat apă de la un market arăbesc, am băut un suc de portocale de la un pub si apoi am luat autobuzul spre Nisa. Din nou 2 ore, de data asta pe soare, peisajul arăta altfel decât dimineața.



Am ajuns la Nisa și de data asta am mers cu 200 până în capăt, în centru. Aici ne-am mai întâlnit cu colegii de excursie, am schimbat impresii și apoi am pornit să descoperim și Nisa. Am văzut că era și aici un trenuleș, dar nu știam exact de unde să-l luăm. Am găsit un panou pe care scria de el și ora de plecare următoare. Ne-am dus la un infopoint din zonă și ne-am lămurit, am luat și hartă. Ne-am întors la timp ca să ne îmbarcăm în trenuleț și am pornit în micul tur al Nisei.
Ne-am învârtit pe străduțe pitorești, printre magazinașe, restaurante, terase până am ieșit pe faleză, în capătul dinspre port. Am mers pe marginea portului și am urcat cu trenulețul la castelul din vârful munțișorului. Aici era și un parc extraordinar de frumos, Parc de la Colline du Chateau. De aici, chiar din mers, Nisa se vedea inimaginabil de frumos, printre nori și soare. În vârf am avut 15 minute pentru poze. Nicio poză n-a putut cuprinde ceea ce vedea ochiul, peisajele amețitoare și de o frumusețe blândă, aurie, a razelor asfințitului filtrate printre norii amenințători.







Și pe partea dreaptă, cu promenada și marea, și pe stânga, cu portul, totul arăta splendid. Dar cele 15 minute s-au terminat și ne-am urcat în trenuleț. Am coborât din nou pe lângă port, apoi am mers o porțiune pe faleză, pe Quai des Estats-Unis, unde am prins aglomerație. Era vineri seara! Dar asta ne-a permis să facem niște poze minunate cu faleza, palmierii și marea în lumina apusului.



Ne-am întors în centru, la punctul de plecare. De acolo am luat-o pur și simplu la pas pe străzi, trecând întâi pe la galeriile Lafayette. Mergând așa am descoperit un magazin numit Monoprix, (noi îi ziceam Miniprix) care s-a dovedit un supermarket imens cu de toate, de unde ne-am luat de-ale gurii pentru cină și mic dejun. Aici am luat și o bere artizanală, despre care auzisem de curând, Mort Subite pe nume, cu aromă de cireșe - Kriek Lambic, care s-a dovedit nemaipomenită, s-o bei și să mori de plăcere.
Ne-am mai învârtit pe străzi până la căderea nopții, prin centrul vechi, care arăta ca centrul vechi de la noi, dar mai mare, plin de oameni, de restaurante, terase, prăvălii, vânzători ambulanți etc. Am ieșit în cele din urmă pe Promenade des Anglais pe faleză, am pozat Hotel Negresco pe noapte apoi am coborât pe plajă. Asta după o scurtă trecere pe la hotel. Ne-am oprit pe plaja cea mai apropiată de hotel, și fiind 6 fete, ne-am așezat cu tupeu pe șezlongurile unei terase acum închise de pe plajă. Ana a făcut și baie în mare. Noi resul făceam poze lunii - ale mele au ieșit foarte prost, n-a ieșit nimic din ce se vedea. Treceau zeci de avioane în perioada asta, care aterizau, care decolau. Apoi, orele fiind înaintate și cum urma încă o zi plină, ne-am retras în camerele noastre.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş