Treceți la conținutul principal

O Coastă de Azur (2) Monte Carlo, Cazino, Palatul princiar, schimbarea gărzii, Muzeul de oceanografie, turul orașului, Grădina exotică, Colecția de mașini a prințului Albert

Încep episodul 2 (și ultimul) al călătoriei mele cu Terra Incognita pe Coasta de Azur cu un asterisc. Steluță, adică. De ce Coastă de Azur? Din cauza culorii. Că exact asta e culoarea. Azurie, mirifică.

Dar să revenim. Ziua 3. Din nou trezit devreme și plecat cu tot grupul spre Monaco. Am luat două autobuze, unul de la noi până în centru, altul din centru spre Monte Carlo. Ăla de Monte Carlo (linia 100) a fost arhiplin, am călătorit în picioare. Dar măcar a durat ceva mai puțin de o oră. Am admirat pe fereastră peisajele de coastă absolut amețitor de frumoase.
Am coborât cu toții la stația oficiului de turism, am făcut o mică ședință tehnică pentru clarificarea programului în grădina din dreptul cazinoului. Aici grupul nostru de 6 a decis să mergem de capul nostru, cu harta în mână, și să ne întoarcem în Nisa pe cont propriu, nu cu grupul mare, i-am spus și lui Răzvan asta și am tulit-o.


Am ajuns la cazino. Am intrat puțin, am făcut ceva poze, am ieșit. Am mers pe faleză puțin, până la Place Sainte-Devote. Pe dreapta, jos, era biserica Sainte-Devote, foarte frumoasă, deasupra ei un arc de susținere a unui pod-pasaj, iar pe deal, stanga-dreapta, crescute ca un buchet, mai multe clădiri. Bineînțeles că n-am reușit să pozez cum trebuie aranjamentul.

Per general, de fapt așa e tot Monte Carlo, cu clădiri crescute precum florile, sau copacii, pe versanții destul de abrupți al țărmului. Se lucrează mult, se construiește în continuare. Străduțe în pantă, ace de păr, zone cunoscute din raliurile de formula 1, inclusiv pasajele subterane. Chiar mă gândeam la un moment dat că pe unde traversam la un moment dat, pe acolo în ziua raliului Monte Carlo trec bolizii...

Mergând înainte pe-o străduță am ieșit spre Place d'Armes. Aici am admirat o cofetărie pentru minitartele cu fețe de purceluși, apoi piața volantă de fructe și cercetând harta, am decis că trebuie să urcăm întâi la castel ca să ajungem la Muzeul de oceanografie, apartamentele princiare și la trenuleț (nu mai știu cum aflasem că acolo avea capătul). Am urcat panta către castel. Am intrat pe poarta care avea în față statuia lui Francesco Grimaldi, deghizat în călugăr franciscan. (Paranteză picantă: istoria formării principatului Monaco - "S-a intamplat in urma cu 700 de ani. Razboincii lui Francesco Grimaldi - cavaler de Genova - erau imbracati in calugari. I-au pacalit pe cei din interior cu tinuta lor si li s-a permis accesul inauntru. Atunci cand au intrat in cetate insa, au scos sabiile din teaca, ucigandu-i pe oamenii care vietuiau acolo", povesteste Michel Buquie, presedintele Biroului Turistic din Monaco. - pasaj pe care l-am împrumutat de aici.)


Piața Palatului, mare, dar cu multe zone cu acces restricționat, din motive de securitate, desigur. pe dreapta, palatul, pe stânga, diverse clădiri și vreo trei străduțe comerciale înguste. Am intrat pentru vânătoarea de suveniruri pe prima, ticsită de oameni și prăvălioare. Am mers câțiva metri, am intrat într-o prăvălie și ne-am luat toate suvenirurile necesare și am decis să nu mergem mai departe pe străduță, ci să ne întoarcem în piață. Și de bine ce am ieșit în piață, vedem că s-a stârnit o oarecare animație, se puneau cordoane de delimitare pe un culoar între clădirea de la stânga și intrarea în palat. Ne uităm la ceas, 12 fără 15. Ahaaa! Schimbarea gărzii! Zicem că merită așteptarea. Încercăm să ne plasăm cât mai aproape de cordonul despărțitor, dar din cauza unor pensionare italiene care s-au plasat marginal, n-am reușit să urmăresc decât zona dinspre clădire, de unde ieșea garda nouă.



Dar lasă c-au făcut fetele poze și chiar un filmuleț. Bun, după ce vedem și chestia asta mergem mai departe, ieșim pe a doua străduță - văzuserăm că pe acolo o tuliseră și Hop&Hop bus-ul, și trenulețul. Aici multe terase îmbietoare, frumoase, dar nu ne dăm deviate de la program, mergem înainte, trecem pe lângă o biserică față în față cu primăria, unde era în plină desfășurare o nuntă - apropo, la ei lumea nu se împopoțonează cine știe ce la nuntă, spre deosebire de cum e la noi. Ajungem într-o altă piață, și vedem muzeul de oceanografie... și trenulețul, și casa de bilete pentru trenuleț.
Intrăm la oceanografie. Partea cu acvarii, cu atâtea specii de pești și alte vietăți marine e superbă. Și într-una dintre sălile cu acvariul mare, în podea era „ferestruica” spre în jos - se vedea țărmul stâncos și, jos de toooot... marea care izbea stâncile. Fabulos!



Ne-am învârtit îndelung și totuți în viteză să vedem toate minunățiile, apoi am urcat la etaj, la colecțiile tip Antipa. Foarte tare și aici, foarte frumos și deștept gândite toate.

Am ieșit și ne-am plasat la trenuleț, care a și venit. N-am așteptat prea mult și s-a pus în mișcare. Ani a făcut o cucerire - șoferul trenulețului a fost clar impresionat. Ne-am plimbat cu trenulețul, aici mai scurt decât la Nisa sau Cannes, dar frumos. Aici am ascultat în căști despre diversele atracții ale Monte Carlo-ului. Am vizitat diferite zone, portul, yacht club-ul, zona centrului, cazino-ul, Hermitage-ul, felurite străduțe pitorești și am încheiat turul ajungând din nou pe dealul castelului, în fața muzeului de oceanografie.

Mai aveam pe ordinea de zi de grup Grădina botanică exotică și Colecția de mașini a prințului Albert. Am început căutarea grădinii exotice. Cu harta și indicatoarele am zis că ne descurcăm. Fals! Am rătăcit aiurea. Atunci ne-am apucat să mai și întrebăm. Am descoperit că ne îndepărtaserăm. Am ajuns din nou pe la Place D'Armes și, la indicațiile unor cetățeni - noroc că aveam între noi și două vorbitoare de franceză - am descoperit că trebuia să luăm liftul. Am mes prin niște pasaje subterane - frumoase și curate și luminase, am luat liftul... doar că urcai două etaje, apoi ieșeai, căutai alt lift, și iar urcai... ne-a amețit de tot acest lift. De vreo trei ori am crezut că ne-am rătăcit aiurea. În fine, ieșim din ultima tură de lifturi și vedem o grădină. Uraaa! Foarte drăguță, dat fără taxă... niște copii jucau fotbal... something is wrong... zicem că putem trece din grădina asta în cealaltă. Dar nu se putea. Cam obosite și unele dintre noi ușor nervoase, mergem pe stradă și iată, în sfârșit vedem și Jardin Exotique!



Aici a fost cu cântec. În primul rând, colegii care fuseseră cu o zi înainte au plătit un preț. Noi n-am avut de ales, ne-au vândut un pass pentru 3 obiective: grădina, grota și muzeul. N-au vrut să ne dea doar pentru grădină. Ok, bine. Cu timpul eram cam la limită, trebuia să vizităm repede ca să mai prindem deschis la colecția de mașini. Mergem întâi la grotă. Aici surpriză! (neplăcută). Grota se vizita doar ghidat, iar grupul anterior intrase de 10 minute. Iar o tură era de 45 de minute. Deci țeapă. Sau ori rămâneam aici și așteptam următoarea tură la grotă, dar pierdeam mașinile. A fost un moment tensionat, pentru că cineva ar fi vrut să rămână aici, dar alte persoane voiau musai mașinile. În cele din urmă au câștigat mașinile. Am vizitat grădina de cactuși - apropo, absolut superbă! mie nu pot zice că-mi plac cine știe ce cactușii, dar cum erau aici crescuți, care mari, care mici, amestecați fel și chip - pe repede înainte și am ieșit. Chiar în fața grădinii era o stație de autobuz. Întrebăm dacă avem un autobuz ceva până spre colecția de mașini și aflăm că da. În 10 minute. Au fost un pic mai multe, parcă. Dar am avut baftă cu ziua mobilității urbane, așa că transportul în Monte Carlo a fost gratuit. Am ajuns repegot la Place d'Armes de unde am luat alt lift. Din nou un pasaj subteran, ăsta mai spectaculos, cu stânca lăsată vizibilă după geamul de sticlă și luminile plasate artistic.

Am ieșit undeva pe lângă un imens Carrefour. Am mers înainte, am ieșit într-o piațetă de unde am mai urcat câteva trepte și am ajuns la Monaco Top Car Collection. Am intrat.
Din nou trebuie să mărturisesc că nu mă înebunesc după mașini (cum nici după cactuși, cum ziceam mai sus). Dar ce am văzut acolo chiar reprezenta un spectacol. Nu mă așteptasem la atât de multe și de frumoase! Chiar merită văzut!




Tocmai terminaserăm de colindat prin imensa colecție când s-a făcut ora de închidere. Am ieșit, simțind și nerăbdarea angajaților, care evident voiau șie ei sa plece la treburile lor de sâmbătă seara.

După un tur de aprovizionare în imensul Carrefour ne-am reunit și am pornit înapoi prin tunel și apoi cu liftul, ca să ieșim spre stația de autobuz spre Nisa.

Am prins un autobuz aglomerat, dar tot trăncănind noi timpul a trecut repede și am ajuns la Nisa. Am coborât cam în zona de unde îl și luaserăm la dus și am mers pe străzi și străduțe ca să ieșim pe faleză, pe Promenade des Anglais. Am hoinărit o vreme până am ieșit spre faleză, când deja se întuneca. Până am ajuns la porțiunea din dreptul hoteleului nostru, unde Răzvan ne zisese că avem o adunare așa ca de ultima seară la Nisa. I-am găsit acolo, pe plajă și ne-am alăturat lor. Am băut niște vin frizante roșu, foarte bun, minunat. Mai târziu, lumea s-a încins, sau a prins curaj, și mai mulți au intrat în mare să se bălăcească în nocturnă. Nu era de ieșit în larg, cu marea destul de agitată, dar s-au bălăcit oricum.
Si cam gata. A doua zi trezit cu noaptea-n cap, mers la gară, 5 ore călătoria cu trenul, caterincă, Milano pauză de o oră și ceva cu un mic shopping din magazinele cu chinezării ieftine și prin deja agreatul de noi magazin Pam, apoi shuttle bus spre aeroportul din Bergamo, colindat prin aeroport și o așteptare luuungă până la avion, dar în schimb zborul mi s-a părut mai scurt ca la venire. Aterizat cu bine, după un zbor cu turbulențe. Prins expres până acasă, victorie. La o oră după ce-am ajuns acasă a început ploaia.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş