Treceți la conținutul principal

Despre excesul de coaching pentru orice

Să nu dați cu pietre-n mine pentru că mă cam calcă pe nervi amploarea de coaches și traineri motivaționali, transformaționali și de n-șpe feluri. E o opinie subiectivă, e a mea și mi-o asum, nu pretind că e adevărul adevărat, e doar adevărul meu.
Deci ziceam că de la o vreme mă calcă pe nervi că-mi apar pe fb j'de mii de cursuri, citate, articole whatever din sau de diverși coaches (antrenori?!) de orice. Cum să te dezvolți personal, cum să devii vultur (chiar dacă ești găină), cum să îți redescoperi feminitatea/masculinitatea/forța interioară/inspirația sau orice altceva, ba chiar poți avea Life coaching. O inflație de persoane „specializate” în a te ghida cum tu să devii mai nu știu cum. Cum să îți trăiești tu viața în mod optim (și, desigur, să-i umpli buzunarele).
Sunt convinsă că printre acești mulți știetoți există și oameni deosebiți, care chiar se bazează pe ceva, știu ceva și chiar fac ceva bun pentru cei pe care îi îndrumă. Dar cu siguranță, nu toți. Nu cei mai mulți. Ce scriu pe-aici se referă la habarniștii înfometați care vor să scoată bani din piatră seacă, (chiar dacă-s mânați poate de cele mai bune intenții, dar sunt lipsiți de substanță). Care se dau siguri pe ei și vor să-ți vândă o colecție de bla-bla-uri culese de prin cărți sau de la alți coach-i, sau din yoga, mindfulness și alte subiecte la modă) și găsesc ei o nișă pentru care e mai puțină aglomerație printre confrați... și încep să o speculeze.
Cea mai recentă mostră de speculare a unei nevoi și de creearea unul „curs” pentru rezolvare miraculoasă o am de ieri seară. Am fost la „O seară de feminitate” cu Oana Stoianovici. Foarte drăguță ea și foarte generoasă ideea. Cum să îți redescoperi feminitatea în această epocă agresivă dominată de spiritul masculinizant al societății de consum. A avut unele idei drăguțe, luate de prin yoga, un pic de aplicații din psihologia transpersonală și minfulness. Daaar... nimic cu adevărat specific pentru feminitate. Poate doar exercițiul de trăncăneală cu colegele de sală.
Sunt sigură că pentru 90% sau mai mult dintre femeile din sală toate informațiile și exercițiile pe care Oana le prezenta ca descoperiri sau revelații personale erau o noutate. Eu, din cauză că am colaborat ani de zile, ca tehnoredactor, cu o editură axată fix pe cărți de spiritualitate și psiho-chestii (editura Elena Francisc) știam prea mult față de lumea din sală, și de aceea toată chestiunea mi s-a părut înjghebată, poate cu bune intenții, însăilată din bucățele de ici de colo sub umbrela feminității. Cu toate că mindfulness-ul nu are treabă cu genul, ci doar cu tine însuți/însăți și reconectarea cu propriile simțuri. Extrapolând, sigur că poți lua de acolo ceva și să-l servești cu sos de feminitate din vorbe... și gata! ai o nouă piață de desfacere!
Desigur, poate-s eu prea afurisită și am așteptări prea mari. La o adică, la ce te poți aștepta? La un ceva facil, pe înțelesul tuturor, simplificat. Că Yoga e complicată, abordările psihologice cu trendurile și modelele lor... la fel. Pe când un curs fulger (că despre asta e vorba) nici nu are cum să îți servească chestii profunde, ci doar câteva bombonele ca să te atragă.
Și aici tot filosofând eu aiurea-n scris am descoperit o posibilă (probabilă) cauză a înfloririi „soluțiilor instant”, inclusiv a „dezvoltatorilor personali” - lipsa de timp, de răbdare, de dorință de a aprofunda. Totul trebuie să vină la noi, facil ușor, să nu facem eforturi prea mari, doar să scoatem o sumă din buzunar și să ne rezolve miraculos orice problemă sau întrebare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş