Treceți la conținutul principal

Cu Terra în Ceahlău la zi mare (2)

Când am simțit miroul de mâncare ce indica apropierea cabanei am fost cei mai fericiți oameni. Ajunși pe pajiștea din fața cabanei, ne-am oprit pentru planurile de grup, care au fost că avem liber până a doua zi dimineața. Cred că la 8 era planificată plecarea de la cabană.
Ei, și ăn aceste ore fiecare a făcut ce-a poftit. Întâi am mâncat și-am băut multe ceaiuri (a propos, aici am băut un ceai de plante absolut minunat!). Apoi ne-am asociat la o ieșire la umbră pe pajiștea din fața cabanei. Am găsit un locșor umbros unde-am stat, am lenevit până ne-a fugit umbra, moment la care am început să căutăm un loc nou... a durat ceva, dar până la urmă fetele au găsit un loc absolut minunat. Ne-am lăfăit o vreme și-acolo, până umbra l-a acoperit de tot și ni s-a făcut prea frig. Era deja spre ora 6, așa că ne-am retras spre cabană. Am decis să încercăm să vedem dacă mai e coadă la duș, nu mai era, așa că am beneficiat de un lux pentru o cabană - duș cu apă caldă! Apoi ne-am schimbat, ne-am întins la aerisit hainele purtate și am ieșit în curtea cabanei, la o măsuță. Am mai halit câte ceva, am mai băut ceaiuri ne-am întins la povești.
Și tot așa din vorbă-n vorbă s-a lăsat seara, cu povestiri despre punctul comun al multor drumeși din grup, și anume supranumitul Mistrețul și a sa școală de ghizi. Timpul a zburat pe nesimșite, a sosit discret apusul, de astă dată mult mai mascar de nori purtați pe aripi de un vânticel răcoros.
Seara n-am stat prea târziu, deși taman se încingea de-o petrecere dansantă, cabanierii lăsaseră boxele pe mâna dj-ilor din grup drept care bubuiau. Camera noastră intimă, de 12 persoane, era fix deasupra boxelor, așa că bubuia incredibil. Mă urcasem odată cu fetele din grupulețul ad-hoc, ele erau hotărâte să doarmă. Eu m-am spălat pe dinți că deh, nu strică, mi-am aranjat bagajul, m-am schimbat în „pijamaua de munte” - un deux piece termo de se poartă de obicei pe dedesubt la schi. M-am așezat și eu pe pat așa într-o doară, gândindu-mă că în 5 minute n-o să mai suport bubuitul și o să prefer să mă duc jos, lumina era apronsă, fetele butonau la telefoane... și m-am trezit peste ceva timp, pe întuneric, când câțiva întârziați veniseră la culcare. Am adormit din nou și m-am trezit la primul strigăt al ceasului ciuva (al meu nu apucase să sune).
Un-doi, shimbat, spălat, strâns bagaj și coborât direct la sala de mese. Haleală din traistă și cafea de la cabană și lumea e mai frumoasă. Afară nor și un fel de ceață. După o ultimă poză de adio cu cabana am pornit să coborâm. Bineînțeles coborârea nu e ca urcarea, și mai ales dimineașa pe răcoare, a fost o adevărată plăcere și mi s-a părut mult mai scurtă ca urcarea. În trăncănelile lui Ștefan și contrele vesele ale Lucreției nici n-am băgat de seamă c-am și ajuns la Durău. Tarabele închise încă, drumul pustiu. Am ajuns la autocar și tuleo că drumul e lung.
Obiectiv principal: Cheile Tișiței. Drumul mi s-a părut infinit de lung până la deja cunoscuta benzinărie de la Miercurea Ciuc, cu serpentinele lui până să iasă la liman. Apoi de la Miercurea Ciuc n-a mai fost prea departe. Am trecut pe lângă Lepșa și am luat-o undeva la dreapta și gata.
Cheile Tișiței au fost pentru mine o surpriză plăcută. Foarte variate, cu zone de potecă super lejeră, cu mers pe o potecuță lată de un pas pe lângă pereții de stâncă, sau pe poduri largi, pe beton, dar și pe podiști instabile de lemn, pe scări de lemn, pe stâncărie, pe sfărâmături mărunte de rocă (bazaltică?), printre buruieni, peste râu, decorul se schimba mereu. Drumul a durat mult, până la urmă am făcut 6 ore (sau chiar mai mult?). Tunelul și cele două treceri pe sub arcadele de piatră au fost antrenante - mai ales tunelul.
Apoi din nou autocar și mers mult, mult, mult. Și serpentine, și drumuri drepte, fel de fel. În cele din urmă am ajuns la Focșani - aici era deja clar că ajungem mai târziu decât se prognozase inițial. Cum strada din centrul Focșaniului pe unde o luaserăm duși de gps era temporar închisă am făcut fel de fel de ocolișuri, dar până la urmă am ieșit la liman.
După oprirea la benzinărie, cum tot se întuneca, s-a pornit o oarecare cântare cu chitara. Am mai și moțăit, am mai și cântat și iată, am trecut și de Urziceni, apoi eram în Voluntari și gata, București.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş