Treceți la conținutul principal

People are strange when you're a stranger

La locul ăsta de muncă, la un an (fără câteva zile) de când m-am angajat pot spune că e primul meu job unde n-am reușit să stabilesc o conexiune cu restul colectivului. Mai vorbesc câte ceva cu câte unul sau altul, dar dincolo de asta nu e nimic. Parcă n-aș face parte dintr-un colectiv. Sunt a stranger. Nimănui nu-i pasă că sunt acolo sau nu, decât în momentele când arde ceva ce trebuie dat în tipar. În rest, sunt un fel de omul invizibil. M-am ofticat o vreme, pe urmă nu mi-a mai prea păsat. O vreme am încercat să go with the flow, să ies cu ei la țigară, să merg la masă la vreo cantină indigestă cu ei... Să fiu și eu acolo. Dar dijaba. Atunci i-am lăsat în plata domnului, mereți voi pe drumul vostru, că oricum eu nu fumez iarbă ca să-mi fac viața suportabilă, prefer în loc de asta să merg în excursii, în drumeții pe munte, să beau beri cu prietenii. Trist e însă faptul că acest timp alocat muncii la birou e un timp lipsit de empatie, de prietenie, e un timp sec și alienant. E drept, aici nu mai am mega problema din timpurile pastelate cu lipsa de timp cronică - de fapt ăsta e marele câștig. Plătit însă cu însingurare. Mda, pe o parte câștigi, pe alta pierzi....
O constatare recentă: oamenii se schimbă, năravurile rămân. Din cei 7-8 câți am fost când m-am angajat, acum mai sunt aceiași doar trei, cu mine patru. Dar atmosfera e neschimbată. Marea schimbare a fost acum de curând când au plecat aproape simultan doi oameni din creație și în loc a venit unul. Same shit. Different faces, same thing. Și tind să cred că o firmă e oarecum oglinda lui cappo di tutti cappi. De aia Pastelul Ioanei era agitat, bipolar, cu asmute-i pe unii contra celorlalți, de aia Pastelul Danei e haotic, de aia Armada lui Tibi e oarecum misogină și schismatică...

Acum brusc, printr-o fractură logică, trec la „Eleganța ariciului”. La a te hrăni cu frumusețea lucrurilor mici, cum ar fi frumusețea unei cești de ceai din porțelan, savoarea unei cafele, sau a unui ceai, din frumusețea unui copac, cu frumusețea unei cărți - a unei lumi imaginare, a unui gest, a unei poezii, a unui cântec... O concluzie cu care-s de acord, și pe care am auzit-o prima dată de la Dominic, care și el a preluat-o de prin alte cărți. Da, ca să reziști cotidianului anost, ai nevoie de mici pete de frumos cu care să te salvezi de la deprimare, frustrare sau întristare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş